Ce ati dori sa imi transmiteti?

marți, 13 septembrie 2011

A new life - partea a 7 - a

-continuare-
   L-am invitat inauntru, nu inainte ca vecinii sa mai puna cateva intrebari la care nu ma gandisem nici eu pana acum. Bagaciosi ca intotdeauna. Am mers in camera sa-mi adun lucrurile care nu le pusesem inca la locul lor, intre timp Derek stand de vorba cu mama care il servea cu un pahar de suc. Nu-mi venea sa cred! Dintotdeauna mama era impotriva baietilor, dar a fost mai mult decat deschisa si cooperanta cand a fost vorba de dragul de Derek. Asa i s-a adresat de atunci de fiecare data cand trecea pe la noi. Destul de des, pot adauga. 
   - Derek. Haide, l-am chemat eu. A fost ciudat, fiind primul baiat care a intrat in camera mea, si m-am simtit dezbracata de toate secretele mele. 
   A privit cateva minute in tacere camera si fiecare detaliu, pana cand ochii i s-au oprit asupra bibliotecii. S-a intins si a luat o carte pe care nu o mai deschisesem de cand parintii mei erau inca impreuna. Fusese cadou de la tata: o carte cu toti fluturii care exista. Mi-a revenit atunci in minte scena din padure si am incremenit. Prea multe coincidente.
   - Ce frumosi sunt! l-am auzit rostind. Atat de colorati... 
   - Lasa cartea Derek! Vreau sa stiu de ce ai venit? Puteam vorbi maine la scoala...sau imi lasai un mesaj.
   - Dar nu iti vedeam chipul, nu-ti simteam parfumul, buzele.
   - Termina! Ce te-a apucat? Daca mai spui un cuvant te dau afara.
   - O sa-ti marturisesc ceva ce nu ar trebui sa stie nimeni, insa daca pot imparti acest secret cu tine as fi cel mai fericit. 
   - Daca nu am voie sa stiu nu-mi spune. Poate vei regreta mai tarziu.
   - Esti dura. Imi place. Nu esti curioasa?
   - Nu! 
   - O sa iti spun oricum. 
   - Fie, cum vrei.
   - A fost real ce s-a intamplat in padure: zborul, sarutul, totul. Mi-a fost frica de reactia ta, dar nu-mi mai este. Trebuie doar sa promiti ca nu vei spune nimanui.
   - Poftim? Iti bati joc de mine? Odata ma minti in fata si acum imi spui altceva?
   - Nu am avut de ales. Imi pare rau.                                     
   - Bine, fie. Incepe cu inceputul. Cum este posibil?
   - Este padurea. Este foarte veche de pe vremea maiasilor, cand acestia credeau ca fiecare element este insufletit si ii era atribuit cate o putere. Padurea aceasta putea indeplini orice dorinta, lucruri care nu erau posibile in alta parte.
   - Extraordinar. Dar...Eu nu am mai gasit-o a doua zi cand am cautat-o. De ce?
   - Trebuie chemata sau mai bine zis strigata pe nume pentru a te intra. Eu am stiut ce sa zic si de aceea. In orice padure te-ai afla o poti gasi.
   - Ce ar fi trebuit sa zic?
   - Numele ei este Raven.
   - Raven? De unde stii?
   Acest lucru a fost transmis din stramos in stramos in familia mea. Putini mai sunt astazi care mai stiu de ea. Maiasii se temeau ca o sa fie folosita in scopuri distrugatoare si au tinut totul secret. Din fericire mama a invatat de la tatal ei si bunicul meu de la tatal, si asa mai departe.
   - Ce norocosi sunteti! Este o padure super. Am putea merge din nou?
   - Maine dupa scoala, bine? Promit ca nu o sa te adorm din nou...
   - Da, chiar. Cum ai facut asta?
   - O mare parte ai facut tu. Erai cu adevarat obosita si la un moment dat subconstientul tau vroia sa ia o pauza, sa se opreasca. Atunci cand a trebuit sa ne intoarcem. Cu toate ca timpul nu trece la fel de repede ca in realitate oboseala se simte la fel. Am profitat de asta si ai adormit pur si simplu. Usor, nu?
   - M-am simtit atat de prost dupa ce am vorbit cu tine. Nu-mi puteam explica nimic din ceea ce imi aminteam. Si in ultimul rand sarutul. A fost magic.
   - Este intr-adevar magic. Cum sa-ti explic? Sentimentele apar mult mai intense, poti descoperi cat de mult tii la o persoana...a spus el razand. Ma bucur ca am putut simti asta. Nu mai stiam ce sa cred.
   - Nu am ascuns niciodata faptul ca tin la tine, desi nu ma gandeam ca atat de mult. Asta nu inseamna ca trecutul este uitat si ca am trecut peste. Nu este asa. Nu vreau sa ma grabesc tocmai din cauza sentimentelor. O sa fie o zi in care o sa vin la tine si o sa-ti marturisesc ca sunt gata sa mai risc inca o data, dar inca nu. Siguranta de la inceput nu o mai regasesc.
   - Ma asteptam sa spui asta. Este reactia pe care o vreau. Stiu ca am gresit si doar regretele mele nu-ti pot vindeca inima ranita. Tin la tine foarte mult si imi doresc sa fie perfect a doua oara. Vroiam sa fiu sigur ca mai am o sansa, oricat de mica. Iti multumesc pentru tot ce ai facut pana acum. Esti fantastica, Jess. La fel ca mama ta, de altfel.
   - Da, apropo, ce i-ai facut mamei mele? Ai fermecat-o si pot spune ca nu au reusit multi inainte.
   - Doar am vorbit putin si cred ca este covinsa ca pot avea grija de tine. Mai ales, nu as mai risca sa te ranesc inca o data. Nu vreau sa te pierd...
   - Ar fi bine sa fie asa, am raspuns eu glumind. Stii ca nu exista a treia sansa.
   - A doua imi este suficienta. Oh, Doamne! S-a facut atat de tarziu. Trebuie sa plec sau mama ta ma va scoate afara. Am cam intrecut masura asta-seara. Sper sa nu-mi poarte pica.
   - Este in regula. Ai noroc totusi ca ai scapat teafar. De cand a luat lectii de karate mi-e frica s-o mai contrazic, am adaugat razand.
   - Bine ca doar acum am aflat.
   A plecat, hotarand sa ne intalnim maine dupa scoala sa mergem in padure inca o data. Nu mai aveam rabdare. Fusese cea mai buna veste din ultimele 48 de ore. Putin dupa aceea se aude o bataie usoara in usa.
   - Jessy, dormi?
   - Nu, mama. Ce este?
   - De ce nu mi-ai povestit despre Derek? Obisnuiai sa-mi spui de fiecare baiat pe care il simpatizai. S-a intamplat ceva?
   - Nu este nimic. Ti-am mentionat de el o data. El este baiatul care m-a condus si la bal.
   - Cheama-l mai des pe la noi. Vreau sa-l cunosc mai bine. In weekend daca vrei il poti invita la masa. O sa va pregatesc ceva special pentru ca vine cineva in vizita.
   - Sa nu-mi spui...
   - Da, o sa-l cunoasteti in sfarsit pe barbatul care mi-a furat inima.
   Acum i-acum. Nu prevesteam nimic bine pentru acest sfarsit de saptamana.       
        - Va urma -