Partea a 18 - a

    - Haide. Suntem asteptati. S-a terminat cu joaca, adauga Blake, devenind foarte serios. 

   Mi-am indreptat spatele, incercand sa par stapana pe mine, dar in realitate imi era foarte frica. Pana la urma, cate persoane din lumea asta aveau ocazia sa-l intalneasca pe diavol in persoana?
   Am urmat-o in tacere pe Cheryl, desi imi doream sa ma fi lipit de podea pentru a nu mai face un pas in plus. Dupa ce am parasit camera, tot ceea ce lasasem in urma disparuse si in am fost lasati in intuneric.
    - Continua sa mergi, l-am auzit pe frumosul demon spunandu-mi. Nu mai este mult. 
   Ochii mi se umplusera de lacrimi si incercam sa nu ma panichez. In gand incepusem sa ma rog lui Dumnezeu sa trimita pe cineva dupa mine. Imi veneau in minte ceea ce ma invatase Rachelle cand ii indepartasem prima oara pe demoni si ma gandeam sa incerc. Merita sa ma straduiesc putin. Poate ca ar fi mers...
   Nu cred ca ar fi contat daca tineam ochii inchisi sau nu. Nu puteam sa vad nimic oriunde as fi privit, ma aflam pe un culoar fara sfarsit, iar sufletul meu era din ce in ce mai agitat. Era atat de de frig ca dintii mi se loveau unul de altul, involuntar. Strigate indepartate ajungeau la urechile mele si imi intensificau frica. Chinurile despre care vorbea Biblia si biserica erau adevarate. Apoi vocea lui Blake se auzi din nou:  
    - Am ajuns. Noi te asteptam aici. Mai ai de mers doua minute si ti se va deschide o usa, imi sopti Cheryl. 
   Acum urma sa se intample...lucrul care ar fi speriat pe oricine. Simteam ca o sa lesin de emotii, mai ales ca mergeam singura. Oare cum o sa fie? Oare ce o sa se vorbeasca cu mine? Imi doream sa fi fost doar o gluma proasta sau un vis urat si sa ma trezesc cat mai repede. Dar nu am avut noroc. Intr-adevar, usa s-a deschis si o voce, de mi s-a ridicat parul de pe maini, mi-a rostit numele. In clipa aceea, parea cel mai groaznic nume pe care il auzisem vreodata, cu toate ca nu il puteam vedea:
    - Caroline. Bine ai venit, fata mea.
   Nu m-am putut abtine sa nu comentez. Daca as fi fost in toate mintile probabil ca mi-as fi tinut gura, dar un curaj supraomenesc m-a facut sa rostesc plina de indignare:
    - Nu sunt fata ta! Ce doresti de la mine, aghiuta? Nu te-ai saturat sa ma tot cauti? Simteam ca urma sa explodez.
    - Cum indraznesti? Nu sti cu cine stai de vorba? 
    - Nu conteaza. Sau mai bine zis nu-mi pasa. 
    - Inseamna ca nu-ti pretuiesti viata si a celor apropiati tie. Or sa sufere din cauza impulsivitatii tale.  
    - Sincer nu cred ca umilii tai servitori sunt altfel. Un drac tot un drac este. 
    - Ei ma asculta pe mine in tot ceea ce le spun, iar tu...
    - Iar eu nu! Sa-ti fie clar. O sa fac tot ce-mi sta in putinta sa-ti zadarnicesc scopul.
    - Acum te afli la mana mea. Ma tem ca nu o sa mai vezi lumina soarelui prea curand. 
   Apoi spre cei doi, care mi se alaturasera de curand: 
    - Inchideti-o in Camera Suferintei. Sunt sigur ca isi va da seama ce este mai bine pentru ea in cele din urma. 
    Din momentul in care am parasit camera aceea am inceput sa imi revin. Locul acesta scotea la iveala cele mai rele parti ale mele: incapatanare, indrazneala si necugetare. Inca nu-mi venea sa cred ca ma comportasem astfel. Insa, vremurile erau din ce in ce mai grele...