Ce ati dori sa imi transmiteti?

luni, 14 noiembrie 2011

Fighting with the angels - Partea a 30 - a

   Au trecut trei zile fara niciun incident neplacut, dar asta nu prevestea decat lucruri rele. Am renuntat sa ma mai ascund si sa mai fug. M-am intors acasa. Pe parintii mei i-am trimis la niste prieteni de familie, undeva unde sa nu fie gasiti de cei care i-ar rani din cauza mea.
   Blake mi-a tinut companie in tot acest timp, chiar daca isi risca viata. Era foarte atent cu mine, dar nu il mai lasasem sa ma sarute de atunci. Nu puteam fi atat de slaba. Am reusit intr-un tarziu sa discut cu Brittany si am fost usurata sa descopar ca nu era suparata pe mine.
  - Nu stiu ce s-a intamplat, dar este foarte schimbat, mi-a marturisit ea. A venit ieri seara la mine si mi-a cerut acordul - crede-ma este prima data cand se intampla asta. Parerea mea sincera este ca te place.
  - Iti multumesc. Inseamna foarte mult pentru mine. Stiu ceea ce simti pentru el. Nu a fost intentia mea sa...
  - Vorbeste la timpul trecut. Noi ingerii incercam sa iertam si mereu reusim. L-am iertat, Caroline, pentru tot ce mi-a facut. Totusi am sperat ca nu este prea tarziu ca sufletul lui sa fie transformat de dragoste. Mare este bunatatea Domnului.
  - Esti atat de buna, draga mea prietena. O sa am grija de el, promit. O sa-l ajut.
  - Atunci eu iti multumesc.
   Am simtit bucuria in glasul ei, emotia de a se elibera de aceasta povara - o dragoste neimpartasita. Acum era libera...libera sa isi intalneasca propria fericire. Sunt sigura ca o va gasi, o asteapta deja.

***
   Privesc incaperea goala in care am crescut, invaluita de atatea amintiri placute, proaspete in inima mea. Am ales ca aici sa se dea ultima batalie, aici unde a inceput lupta dintre demoni si ingeri, atunci cand parintii mei biologici m-au adapostit de Clarence. Acum ori niciodata. Il asteptam din clipa in care il vazusem, chipul lui prea perfect pentru a fi confundat, prea ager pentru a fi pacalit.
   Nu-mi era frica. Nu asa cum le-a fost oamenilor care m-au crescut in tot acest timp ca ma vor pierde. M-au iubit ca pe propriul copil si singura mea rasplata era le ofer siguranta. Razboiul se va sfarsi indiferent de invingator: eu sau el. Era simplu. Ca un joc de carti, numai ca acum erau puse la bataie vietile noastre. 

   Am incercat sa le conving pe fete sa plece, dar nu am reusit. Se pare ca voi castiga niste prietene adevarate pe viata - daca voi supravietui.
   Este ceva normal ca atunci cand iti simti spiritul aproape iesit din corp sa te gandesti la trecut, la regretele pe care le ai. Dar eu nu am. Sunt multumita - nu mi-am trait viata degeaba. La cei 24 de ani ai mei am facut mai multe decat mi-as fi putut imagina. Si voi muri cu fruntea sus.
  - Ma gandeam ca te voi gasi aici. Esti la fel de sentimentala ca mama ta, sopti un glas familiar, asemeni unei adieri. Si vei sfarsi la fel ca ea.
                    - Va urma -