L-am zărit din nou la trecerea de pietoni, în timp ce conduceam în întârziere spre grădinița fetiței mele. Câteva secunde mi-au fost de ajuns să îl recunosc, chiar dacă nu îl mai văzusem de foarte mulți ani, fiindcă nu se schimbase deloc. Era același băiat brunet, înalt și chipeș din școala generală care m-a făcut să îmi schimb perspectiva pe care o aveam în copilărie asupra iubirii și a vieții în general. Până atunci nu mai văzusem pasiunea licărind în ochii nimănui și am rămas uimită când într-o zi s-a așezat în banca mea și a început din senin să îmi vorbească despre lucruri absolut banale, dar care prin modul lui unic de a le povesti deveneau adevărate taine nemaiauzite. Ne fermeca de fiecare dată când spunea câte ceva, fapt pentru care diriginta îl poreclise „povestitorul clasei”. Desigur acum nu mai era băiatul subțirel de altă dată, era bărbat în toată firea, dar pentru mine el va fi întotdeauna micul Robert, pe care nu-l voi uita niciodată.
Am devenit în scurt timp prieteni buni și am ajuns să vorbim cu orice ocazie și despre absolut orice îmi trecea prin minte, iar el a fost mereu pregătit cu un sfat sau un comentariu hazliu. Chiar mi-a luat apărarea când am fost prinsă în urzeala colegelor invidioase pe prietenia noastră, deloc flatat de atenția pe care o primește din partea lor. Poate ele nu înțelegeau de ce m-a ales pe mine în locul lor, dar mi se părea cel mai firesc lucru când eram împreună. La sfârșitul clasei a opta mi-a făcut confesiunea care m-a făcut să simt sentimente mult mai profunde decât de prietenie. E o amintire prea dragă pentru a o da uitării.
- Îți amintești când m-am transferat aici? m-a întrebat el, așezându-se pe treptele care duceau spre terenul de sport. Soarele se juca printre șuvițele lui rebele și îi dădea o imagine melancolică.
- Da, păreai speriat. Terorizat chiar. Cred că nu te-am văzut niciodată atât de tăcut, absorbit în propriile gânduri.
- Mă temeam că nu voi reuși să îmi găsesc prieteni noi. Toți mă priveau plini de curiozitate, ca pe un exponat de la muzeu, de parcă aș fi fost în jocurile foamei și eu eram următoarea pradă. Tu însă erai diferită și de aceea am rugat-o pe învățătoare să mă așeze lângă tine.
- Da, apoi când te-am cunoscut mi-am dorit să te scot din cochilia ta, să ajungi să te vezi prin ochii mei. Ana ești incredibilă. Te-am înscris la o Școală de Luptă, cu tine însăți și ai absolvit. Acum strălucești, așa cum ar trebui.
- Mulțumesc, Roby.
L-am sărutat pe obraz, dar nu m-a lăsat să mă îndepărtez, ci și-a cuprins buzele cu ale sale și am crezut că plutesc pentru câteva secunde. A fost primul meu sărut. Magic. Apoi lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Atunci a fost ultima dată când l-am văzut, deoarece familia lui s-a mutat din nou, într-un alt oraș. Am păstrat legătura prin telefon și prin scrisori, dar după o vreme și acestea au încetat. Cu el am traversat perioada minunată a jocurilor inocente a copilăriei și am experimentat primii fiori ai iubirii. Chiar și după atâta timp știu că el este și va fi mereu o dovadă a tinereții mele de mult trecute.
Articol înscris în competiția "SuperBlog".
0 fantasies:
Trimiteți un comentariu