Matched de Ally Condie - Traducere

Capitolul 1

   Acum ca am gasit cum sa zbor, in ce directie ar trebui sa pornesc in noapte? Aripile mele nu sunt albe si nu au pene; sunt verzi, facute din matase de culoare verde, ce tremura in bataia vantului si se misca atunci cand ma misc - intai in cerc, apoi in linie si in cele din urma intr-o forma creata de mine. Intunericul din spatele meu nu ma sperie, dar nici stelele din fata mea.
   Zambesc la absurditatea imaginatiei mele. Oamenii nu pot zbura, desi inainte sa apara Societatea, existau mituri despre cei care ar fi fost capabili. Am vazut o astfel de pictura odata. Aripi albe, cerul albastru, cercuri aurii deasupra capetelor lor, cu ochii plini de surprindere, nevenindu-le a crede in ce postura ii pictase artistul si ca picioarele lor nu atingeau pamantul.
   Aceste povesti nu erau adevarate. Stiu asta, dar astazi este usor sa uit. Trenul (actiunea se petrece in viitor, de aceea trenurile erau construite pe baza magnestismului, plutind deasupra pamantului) se misca usor in noaptea instelata atat de lin, iar inima imi bate atat de repede ca imi vine sa cred ca as putea zbura in orice moment.
  - De ce zambesti? ma intreba Xander in timp ce netezesc faldurile rochiei mele de matase verde.
  - Totul, i-am raspuns si este adevarat. Am asteptat atat de mult pentru asta: pentru Banchetul meu de Sortare. Voi vedea pentru prima oara chipul celui care va fi Alesul meu. O sa fie prima data cand ii voi auzi numele.
   Nu mai pot astepta. Chiar daca trenul se misca foarte repede, nu este indeajuns. Mersul lui discret face posibila ascultarea conversatiei parintilor mei si a batailor accelerate ale inimii mele.
   Poate ca si Xander imi aude bataile inimii pentru ca ma intreaba daca am emotii. Pe scaunul de langa el fratele mai mare al lui Xander ii povesteste mamei mele despre Balul lui. Nu mai este mult pana o sa avem si noi ce povesti.
  - Nu, i-am spus. Xander este prietenul meu cel mai bun si ma cunoaste prea bine.
  - Minti, ma cicali el. Ai emotii.
  - Tu nu?

  - Eu nu. Sunt pregatit, rosteste el fara ezitare si il cred. Xander este prima persoana care stie sigur ceea ce isi doreste.

  - Nu conteaza ca ai emotii, Cassia, imi spune el bland. Aproape 93 % din cei care participa la Banchet au emotii.
  - Ai retinut tot materialul oficial pentru Sortare?
  - Aproape, rosti el ranjing. Dadu din maini de parca ar spune "La ce te asteptai?"

   Gestul ma face sa rad si pe langa aceasta, am facut acelasi lucru si eu. Este usor sa le inveti cand le citesti de atatea ori, cand decizia este atat de importanta. 

  - Asadar tu esti in minoritate, ii spun. Din cei 7 % care nu au deloc emotii.
  - Desigur, este el de acord.
  - Cum ti-ai dat seama ca sunt nervoasa?
  - Pentru ca deschizi si inchizi chestia aia intr-una. Xander arata cu degetul spre obiectul auriu din mainile mele. Nu stiam ca ai un artefact. Cateva comori din trecut erau inca printre noi. Chiar daca cetatenii Societatii au voie sa aiba cate un artefact fiecare, sunt greu de gasit. Doar daca aveai stramosi care aveau grija de aceste lucruri de-a lungul timpului. 

  - Nu aveam pana in urma cu cateva ore, i-am zis. Bunicul mi l-a dat de ziua mea. Era al mamei lui.       

  - Ce denumire poarta? a intrebat Xander.
  - Pudriera (Compact in engleza), i-am raspuns. Imi placea mult numele. Compact insemna si mic, iar eu eram mica de statura. De asemenea imi placea felul in care se auzea cand rosteai: com-pact. Pronuntand cuvantul producea un sunet ca acela pe care artefactul il face cand il inchideai. 

  - Ce inseamna initialele si numerele inscriptionate?

  - Nu sunt sigura. Mi-am plimbat degetele pe literele ACM si numerele 1940 ce erau pe suprafata aurita. Dar priveste, l-am strigat, deschizand obiectul pentru a-i arata ce am inauntru: o mica oglinda facuta din sticla adevarata si un gol unde primul posesor tinuse odata pudra pentru fata, dupa cum imi spunea Bunicul. Acum o folosesc sa tin cele trei tablete de urgenta pe care le are toata lumea - una verde, una albastra si un rosie. 

  - Ce convenabil, adauga Xander. Intinde bratele inainte si observ ca si el are un artefact - o pereche de bratari din platina. Tata mi le-a imprumutat, dar nu pot pune nimic in ele. Sunt fara folos.   

  - Arata bine, totusi. Privirea mea pleaca de la fata lui Xander, la ochii lui de un albastru deschis si la parul blond de deasupra costumului negru si a camasii albe. A fost mereu frumos, chiar si cand eram copii, dar nu l-am vazut niciodata imbracat asa. Baietii nu petrec atat de mult timp cautand haine ca noi fetele. Un costum arata la fel ca altul. Cu toate acestea, ei pot alege culoarea camasilor si a cravatelor si calitatea materialului este mai delicat decat cel folosit pentru hainele de zi cu zi. 

  - Arati bine. Fata care va afla ca el este Alesul ei o sa fie incantata.

  - Bine? m-a intrebat Xander, ridicand din sprancene. Asta-i tot? 

  - Xander, i-a spus mama lui cu amuzament, amestecat cu repros.
  - Esti foarte frumoasa, mi-a zis Xander si m-am imbujorat putin, chiar daca il stiam pe Xander toata viata. Ma simteam frumoasa in aceasta rochie: verde, unduita, scurta pana la genunchi. Sentimentul neobisnuit de netezime a matasei pe pielea mea ma facea supla si gratioasa.
   Langa mine, mama si tata au respirat usor de indata ce Coridorul Orasului (nu sunt sigura de traducerea perfecta) aparea in fata noastra, imbracat in alb si albastru si sclipind cu luminile speciale, ceea ce indica faptul ca o sarbatoare avea loc. Nu pot vedea scarile de marmura in fata Coridorului, dar stiam ca ele vor fi lustruite si slipitoare. Toata viata am asteptat sa calc pe acele scari curate de marmura si sa trec prin usile Coridorului, o cladire pe care am vazut-o de la distanta, dar in care nu am intrat  niciodata.
   Vreau sa deschid pudriera si sa verific daca arat perfect, dar nu vreau sa par increzuta, asa ca imi oglindesc fata pe suprafata ei in loc.
   Capacul rotund al pudrierei imi distorsoneaza trasaturile putin, dar inca sunt eu. Ochii mei verzi. Parul meu brun-aramiu, care pare mai auriu in pudriera decat in realitate. Nasul meu mic si drept. Barbia cu o gropita, asemenea bunicului. Toate caracteristicile exterioare care ma fac Cassia Maria Reyes de 17 ani.      
   Am intors pudriera in maini, vazand cum cele doua parti se potrivesc impreuna. Alesul meu o sa apara in acelasi fel, incepand cu faptul ca ma aflu aici in aceasta seara. De vreme ce ziua mea pica pe 15, data in care Banchetul este tinut in fiecare luna, mereu speram sa fiu aleasa de ziua mea - dar stiam ca s-ar putea sa nu se intample. Poti fi chemat pentru Banchet oricand dupa ce implinesti 17 ani. Cand instiintarea a venit cu doua saptamani inainte, am aflat ca intr-adevar voi participa la Sortare de ziua mea si ca mi s-a indeplinit dorinta la care visasem pana de curand.
   Desi nu a trebui sa astept nici macar o zi pana sa-mi cunosc Alesul, intr-un fel am asteptat toata viata.
  - Cassia, mi-a spus mama, zambindu-mi. Am clipit si am privit-o, infiorata. Parintii mei se ridica, gata sa se debarce. Xander se ridica si el, intinzandu-si manecile. L-am auzit respirand adanc si mi-am zambit. Poate avea si el emotii pana la urma.
  - Mergem, mi-a zis. Zambetul lui este atat de pritenos si de bun; sunt bucuroasa ca am fost chemati in aceeasi luna. Am impartit atat de multe in copilarie si se pare ca o sa impartasim si sfarsitul ei, de asemenea.
   I-am zambit inapoi si i-am oferit cel mai bun salut pe care il avem in Societate.
  - Iti doresc cele mai bun rezultat, i-am transmit lui Xander.
  - Si tie la fel, Cassie.
   In timp ce coboram din tren si mergem spre Coridorul Orasului, parintii mei ma prind de cate un brat fiecare. Sunt inconjurata, cum am fost mereu, de dragostea lor.  

   Suntem doar noi trei astazi. Fratele meu, Bram, nu a putut veni deoarece nu are inca 17 ani, fiind prea tanar sa participe. Primul Banchet la care mergi este mereu al tau. Eu o sa pot participa la Banchetul lui Bram pentru ca sunt sora mai mare. Zambesc, intrebandu-ma cum va arata Aleasa lui. In 7 ani voi afla, dar asta-seara este randul meu. 

   Este usor sa-i distingi pe cei care sunt Sortati; nu doar pentru ca suntem mai tineri decat restul, dar si pentru ca suntem imbracati in rochii frumoase si costume croite, in timp ce parintii si alte rude poarta haine normale, ce ne ajuta sa iesim in evidenta. Oficialii Orasului zambesc mandrii si inima mi se mareste cand intru in Rotunda.        

   Pe langa Xander, care imi face cu mana in semn de la revedere in timp ce traverseaza incaperea pentru a ajunge la locul sau, am vazut o alta fata pe care o cunosteam pe nume Lea.  Ea a ales rochia de culoare rosu-deschis. Este o alegere buna pentru ea, deoarece este destul de frumoasa pentru ca iesitul in evidenta sa fie in favoarea ei. Pare totusi ingrijorata si continua sa invarta artefactul pe care il tinea, o bratara din pietre pretioase rosii. Sunt putin surprinsa sa o vad aici pe Lea. As fi ales-o sa fie Singura.  

  - Uite-te la portelan, mi-a atras atentia tatal meu cand ne-am gasit locurile la masa. Imi aminteste de piesele Wedgwood pe care le-am gasit anul trecut...

   Mama ma privi si isi roti ochii amuzata. Chiar si la Banchetul Sortarii tatal meu nu se putea abtine sa nu observe aceste lucruri. Tata petrecea luni lucrand in vechile cartiere care erau restaurate si preschimbate in noi orasele pentru uzul public. El cerceteaza relicvele care apartin unei societati nu atat de indepartate precum par. Chiar acum, de exemplu, lucreaza la un interesant proiect de Refacere: o biblioteca veche. Alege lucrurile pe care Societatea le-a marcat ca fiind valoroase de cele care nu sunt. 

   Dar trebuie sa rad, deoarece nici mama nu se poate opri sa comenteze pe baza florilor, de vreme ce ele se aflau in zona ei de expertiza ca lucrator la Parcul Dentrologic.  

  - Oh, Cassia! Priveste in mijloc. Crini. Imi strange mana.
  - Va rog sa luati loc, un Oficial ne spune de pe podium. Cina este pe cale sa fie servita.
   Este aproape comic ce repede ne asezam pe scaune cu totii. Deoarece suntem nerabdatori sa admiram portelanul si florile si sa ne intalnim Alesul, dar si pentru a gusta mancarea.  

  - Ei spun ca mancarea este mereu risipita pe Alesi, a spus un om sociabil ce statea langa noi, razand. Sunt atat de agitati ca nu pot lua o imbucatura. 

   Si este adevarat; una dintre fetele care sta mai departe la masa, purtand o rochie roz, se holbeaza la farfurie, fara a se atinge de ceva.

   Cu toate acestea, se pare ca eu nu am aceasta problema. Chiar daca nu ma indop, pot manca cate ceva din fiecare - legume prajite, friptura gustoasa, verdeata crocanta si branza cremoasa. Painea calda. Masa pare ca un dans, ca si cum ar fi si un bal pe langa un ospat. Ospatarii aseaza farfuriile in fata noastra cu maini gratioase, iar mancarea este la fel de aranjata ca si noi. Am ridicat servetelele albe, furculitele de argint, pocalele stralucitoare de cristal de parca era timpul pentru muzica.   
   Tata zambeste fericit in timp ce un chelner aseaza o bucata de prajitura de ciocolata cu crema in fata lui la sfarsitul mesei. 
  - Minunat, a soptit el, atat de incet incat doar eu si mama l-am auzit. 
   Mama mea rade putin de el, necajindu-l, si tata a luat-o de mana. 
   Ii inteleg entuziasmul cand iau o muscatura din prajitura, care este delicioasa, dar nu coplesitoare, intensa si plina de aroma. Este cel mai bun lucru pe care l-am mancat pana acum de la cina traditionala din Vacanta de Iarna, cu luni in urma. Mi-as dori ca si Bram sa manance putina prajitura si pentru un minut m-am gandit sa ii pastrez putin de la mine. Dar nu aveam cum sa i-o aduc acasa. Nu incapea in pudriera mea. Ar fi rau sa o ascund in geanta mamei daca ar fi de acord, dar cu siguranta nu ar fi. Mama nu incalca regulile. Nu o pot pastra pentru mai tarziu. Este acum sau niciodata. 
   Tocmai am bagat ultima bucata in gura cand prezentatorul spune "Suntem gata sa anuntam Alesii"
   Inghit repede si pentru o secunda simt o val neasteptat de furie: nu m-am bucurat de ultima imbucatura. 
  - Lea Abbey.
   Lea isi invarte furioasa bratara in timp ce asteapta sa vada fata de pe ecran. Ea este atenta sa-si lase mainile jos, astfel ca Alesul ei sa vada doar o frumoasa fata blonda si nu mainile sale ingrijorate, jucandu-se cu bratara. 
   Este ciudat cum tinem piesele din trecut in mana in timp ce ne asteptam viitorul.
   Este un sistem, bineinteles, pentru Alegere. In orasele din tara pline de oameni, Alesii sunt anuntati in ordine alfabetica in functie de numele de familie al fetelor. Imi pare rau pentru baietii care nu stiu cand le vor fi anuntate numele, pentru ca trebuie sa astepte pana le va ajunge Aleasa. De vreme ce numele meu este Reyes, o sa fiu undeva pe la mijloc. Inceputul de la sfarsit.   
   Ecranul arata fata unui baiat blond si frumos. El zambeste de indata ce ii vede fata lui Lea pe ecranul unde este el, iar ea zambeste de asemenea. 
  - Joseph Peterson, spune omul. Lea Abbey, perechea ta este Joseph Peterson. 
   Prezentatorul ii da fetei o cutie mica de argint; acelasi lucru i se intampla si lui Joseph Peterson in ecran. Cand Lea se aseaza, se uita lung la cutia de argint de parca ar vrea sa o deschida chiar acum. Nu o invinovatesc. Inauntrul cutiei este un microcard cu informatii despre Perechea sa. Toti le primim. Mai tarziu, cutiile vor fi folosite sa pastreze inelele pentru Contractul de Casatorie. 
   Ecranul se intoarce la prima poza: un baiat si o fata, zambindu-si reciproc, iar pe fundal lumini sclipitoare si un Oficial imbracat in haine albe. Cu toate ca Societatea fixeaza Sortarea sa fie cat de eficienta este posibil, exista totusi momente in care ecranul se intoarce la poza de dinainte, ceea ce inseamna ca trebuie sa asteptam pana se intampla altceva. Este foarte complicata - Sortarea - si eu mi-am reamintit de pasii incurcati ale dansurilor pe care le faceau cu mult timp in urma. Acest dans, oarecum, este unul pe care Societatea il poate crea singura acum.
   Poza dispare.
   Prezentatorul striga un alt nume si o alta fata se ridica in picioare. 
   Curand, din ce in ce mai multi oameni de la Banchet detin cutiile mici de argint. Cativa dintre ei le aseaza pe fata de masa din fata lor, dar cei mai multi tin cutiile cu atentie, nedorind sa lase viitorul sa scape din mainile lor dupa ce abia l-au primit.
   Nu vad nicio alta fata purtand rochia cea verde. Nu ma supar. Imi place ideea ca, pentru o noapte, nu arat ca toata lumea.           

   Astept, tinand pudriera intr-o mana si mana mamei in cealalta. Palmele ei sunt transpirate. Pentru prima oara, realizez ca ea si tata sunt amandoi emotionati.
  - Cassia Maria Reyes.
   Este randul meu. 
   M-am ridicat, dand drumul mainii mamei si intorcandu-ma spre ecran. Simt ca inima imi bate repede si ca sunt tentata sa-mi misc mainile in modul in care o facea Lea, dar am stat dreapta cu obrazul si cu ochii spre ecran. Priveam si asteptam, convinsa ca fata pe care Alesul meu o va vedea va fi calma si adorabila, cea mai buna imagine a Cassiei Maria Reyes pe care o putea prezenta ea.
   Dar nimic nu s-a intamplat.
   Stau si ma uit la ecran si, in timp ce secundele trec, tot ce pot sa fac este sa stau pe loc si sa zambesc. Soapte incep sa se auda in jurul meu. Cu coltul ochiului o vad pe mama incercand sa imi ia din nou mana, apoi o retrage. 
   O fata intr-o rochie verde sta si asteapta cu inima batand. Eu.
   Ecranul este negru si ramane asa.
   Asta poate insemna doar un singur lucru.