Proba 6 - Ultima vacanță

Bună. Numele meu este Laura și aceasta este ultima mea vacanță pe care o petrec la Straja. De ce ultima, vă întrebați? Pentru că timpul se scurge atât de repede... și mai am doar câteva zile de trăit. Totul a început într-o după-amiază deosebit de caldă a lunii iulie, când mă grăbeam să mă întâlnesc cu niște prietene în centrul orașului la o terasă. Atunci am simțit cea mai teribilă durere cunoscută de mine, la nivelul abdomenului, și după mai multe investigații am fost diagnosticată cu cancer de vezică biliară. Dar aceasta nu era partea cea mai proastă, ci faptul că medicul mi-a spus că mai aveam doar șase luni, fiind prea târziu pentru operație. Cum poate reacționa o tânără de 21 de ani la o asemenea veste? Am plâns. Mult. Pentru felul cum îmi petrecusem ultimii ani din viață, pentru momentele de care nu mă voi mai putea bucura, pentru părinții mei și cel mai mult pentru mine. Pentru că nu era drept. Tot ceea ce știam până în acel moment s-a năruit într-o secundă. 

Au trecut cinci luni de atunci și viața îmi este pe sfârșite. O simt în fiecare celulă a corpului meu care se luptă cu boala, dar care pierde teren din ce în ce mai mult. Durerea este acum insuportabilă și folosesc medicamente pentru a o ține sub control. Mă aflu în mașină alături de mama, care conduce cu atenție pe șoseaua spre Lupeni, acoperită din loc în loc de zăpadă. Am plecat de dimineață de acasă și acum ne aflam aproape de vila Alpin, locația pe care am ales-o să ne bucurăm de cel din urmă Crăciun al meu. Drumul a fost plăcut, chiar dacă mama a stat tăcută și tristă în timp ce eu ascultam muzica de la radio. Îmi este ușor să înțeleg de ce îmi urmărește fiecare mișcare, ca și când în orice secundă aș putea dispărea dinaintea ochilor ei. Așteaptă temătoare inevitabilul. 

Pensiunea de la Straja ne-a fost recomandată de o prietenă și nu am ezitat o clipă să ne bucurăm de facilitățile oferite aici la un preț de vis. Este perfectă pentru anotimpul rece și pentru activitățile de ski și snowboard pe care le practicam de când eram mică, motivul principal pentru care ne și aflam aici. Îi promisesem mamei acum doi ani că o învăț să schieze, iar aceasta era ultima mea șansă. După cum plănuisem, am plecat pe pârtie la terminarea mesei din restaurantul pensiunii, luând din mașină echipamentul pe care l-am adus cu noi. Mama era foarte hotărâtă să învețe și nu s-a dat înapoi nici după câteva căzături, ci s-a ridicat în picioare și a luat-o de la capăt. Sunt atât de mândră de ea!

La întoarcere ne-am relaxat în sala de spa și masaj, timp în care am eliminat tensiunea acumulată și ne-am încălzit. Pentru moment timpul părea că s-a oprit în loc. Mirosul dulce al uleiului folosit pentru masaj ne răsfăța simțurile și parcă pluteam de plăcere. Întoarse în cameră am vorbit în continuu, acompaniate de acordurile care se auzeau din restaurant. Poveștile în care părinții mei erau protagoniști erau cele mai romantice pe care le auzisem și eram fericită să o văd pe mama retrăind vremurile de mult trăite.

Cu puțin înainte de miezul nopții ne aflam la masă, gustând din bucatele tradiționale pregătite cu atâta grijă de bucătăreasă și servite de două tinere zâmbitoare, foarte drăguțe. 
    -  Crăciun fericit, mamă! i-am spus când ceasul a bătut ora 12, privind spre bradul uriaș, frumos împodobit.
    -  Crăciun fericit, draga mea. Să dea Domnul să fii alături de noi cât mai mult.
    -  Amin.
I-am strâns mâna și ne-am zâmbit cu ochii înlăcrimați. Imediat după aceea, un bărbat s-a apropiat de masa noastră și m-a invitat la dans, alături de alte cupluri care se unduiau mlădioase pe ritmul muzicii formației care întrețineau atmosfera. Am privit-o pe mama pentru o secundă și mi-a făcut semn să mă duc. L-am urmat pe ring, mână în mână, foarte emoționată. Era un bărbat plăcut, înalt, cu o ușoară barbă care îl făcea serios și misterios. Părul lui blond, tuns scurt, era aranjat și îi scotea în evidență ochii sclipitori verzi. Dar nu persoana conta, ci gestul său prin care m-am simțit cea mai frumoasă. Am dansat împreună „The time of my life” și mi-am dat seama că totul se întâmplă cu un motiv. I-am mulțumit la final, sărutându-l pe obraz. Mai târziu în cameră am dormit cu mama, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru o zi minunată. 

Astfel de momente sunt exact ce am nevoie pentru a fi puternică. Nu știu cât mi-a mai rămas. Fie că sunt zile sau săptămâni, asta nu e important. Până atunci sunt hotărâtă să trăiesc fără regrete, ca și cum ar fi ultima mea zi.  

 

 Articol înscris în competiția "SuperBlog".