Ce ati dori sa imi transmiteti?

vineri, 25 octombrie 2013

Proba 10 - Ce ne mai place joaca!


15 martie 2022


Am intrat grăbită în casă, direct spre dulapul umplut la refuz de haine, alegând de acolo o fustă elegantă neagră și cămașa mea preferată albă cu buline roșii și alungând nevoia de a-mi anula planurile din această seară pentru a mă odihni câteva ore. Garda aceasta a fost un coșmar. Arunc într-un colț al holului pantofii cu toc pe care îi purtasem astăzi și aleg o pereche de sandale roșii care să se potrivească ținutei alese. Era ziua prietenei mele din liceu și urma să ne întâlnim la cină și apoi aveam de gând să mergem într-un club să dansăm, profitând de câteva ore de libertate. La vârsta de 30 de ani cât împlinea ea astăzi, multe lucruri din viața noastră se schimbaseră. A fi adult era mai dificil decât ne-am așteptat.


Imediat ce am pășit în restaurant am văzut-o zâmbindu-mi de la o masă de două persoane situată în mijlocul încăperii frumos amenajate. Purta o rochie scurtă, albastră, ce îi punea în evidență talia subțire și picioarele ei lungi. Am salutat-o scurt printr-un sărut pe obraz și am luat loc pe scaunul din fața ei. 


 - Bună, Amalia. Am comandat deja, mă așteptam să fii înfometată.

 - Nici nu îți dai seama. A fost o noapte extrem de aglomerată.

 - Îmi imaginez, doamna doctor...


Cina a fost delicioasă și ne-am simțit bine, vorbind despre petrecerile din liceu și primele noastre iubiri. Era imposibil să nu mă simt în largul meu în preajma Alexandrei.   


 - Îți amintești, îmi zise ea melancolică, cum obișnuiam să ne jucăm pe laptopul fratelui meu  cele mai noi jocuri online? Avea cea mai tare placă video din bloc, placa video Gigabyte nVidia GeForce 7600GS de 256MB, AGP. Era atât de încântat de faptul că această placă a venit în dotare cu cele mai noi drivere și setările optime pentru jocuri, încât ne-a înnebunit și pe noi.

 - Da, ajunsesem să ne petrecem weekendul butonând jocuri și trecând nivele din ce în ce mai avansate. A durat ceva timp până l-am ajuns din urmă, ținând cont că la început eram praf. Ce se mai amuza pe seama mea Mihai! Cu timpul am căpătat experiență și îndemânare și am ajuns să îl întrecem.

 - Mihai este încă pasionat de jocuri și acum îl are pe Liviu, băiatul lui de 10 ani, ca adversar. Sunt foarte competitivi.

 - Crezi că ne primește și pe noi la un gaming? Mai bine rămâne pe altă dată clubul.

 - Bună idee! Îi dau acum un telefon să văd dacă putem merge. Îmi e dor de o competiție ca la carte.


Spre bucuria noastră, Mihai tocmai venea de la servici și ne-a luat cu mașina de la local la puțin timp după ce am terminat de mâncat. Nu îl mai văzusem de aproape 6 ani, dar nu se schimbase foarte mult, cu excepția părului, acum grizonat, și a câtorva riduri.

 - Nu mi-a venit să cred când m-a sunat Alex și mi-a zis că vreți să veniți la un joc. Tocmai săptămâna trecută mi-am cumpărat o placă video de pe magazinul online Mediatdot și sunt tare mulțumit. Mi-a recomandat-o un prieten de pe un forum de gaming, o nVidia GeForce GTX™ 980, care are cel mai nou model high end în rândul procesoarelor grafice.

 - Tot nVidia? Sunt chiar așa bune? l-am întrebat eu.

 - Am încredere în ce am încercat până acum și nVidia nu m-a dezamăgit niciodată. Am jucat chiar și cele mai noi versiuni Call of Duty, Watch Dogs și Battlefield 4 și pot spune că din punctul de vedere al graficii se prezintă impecabil. Placa abia cumpărată include cele mai noi tehnologii de gaming de la NVIDIA, inclusiv PhysX  și NVIDIA TXAA, oferind o redare grafică mai fluidă și o experiență generală îmbunătățită.

 - Asta da achiziție, frățioare.

 - Nici nu îți dai seama până nu o încerci. Ca și jucători ne-au fost satisfacute cerințele privind customizarea și overclocking-ul, pentru că GeForce GTX 980 include tehnologia NVIDIA GPU Boost 2.0, care crește automat viteza procesorului grafic, pentru o performanță sporită.

 - Deja vorbești o altă limbă, Mihai, dar te credem pe cuvânt. Abia aștept să văd ce poate placa ta.  

Ajunși la el acasă am fost întâmpinate de un băiețel entuziast, Liviu, clona fidelă a tatălui său, care pornise deja laptopul și aștepta să ne duelăm. Soția lui pregătise niște gustări și ne-a îmbrățișat pe rând când am intrat. Era la fel de frumoasă cum o știam.

- Sunt la nivelul 20, tati. Te-am întrecut, zâmbi Liviu cu gura până la urechi.

- Nu pentru mult timp, viteazule, i-a răspuns Mihai, fugărindu-l până în sufragerie. 


Camera era dotată cu o plasmă imensă care genera o grafică impecabilă, grație noii tehnologii. Multe lucruri au avansat de când terminasem liceul și privind dotările lui Mihai mă simțeam depășită. Cu toate acestea, Liviu mi-a explicat răbdător ce trebuia să fac și mi-am recâștigat din îndemânare până când am plecat spre casă. Experiența a fost incitantă și mi-am promis că nu voi mai lăsa anii să treacă fără a mă bucura de tot ce îmi oferă viața, iar în seara aceasta minunată de martie am gustat din nou din inocența și jovialitatea liceului.     


Articol înscris în competiția "SuperBlog".