Ce ati dori sa imi transmiteti?

duminică, 28 august 2011

Recenzie "Se numea Sarah" de Tatiana de Rosnay

   Vreau sa ii multumesc Roxanei pentru ca daca nu ar fi laudat aceasta carte (si credeti-ma, merita), probabil nu as fi citit-o decat foarte tarziu. Am terminat-o in aceeasi zi in care am inceput-o - nu m-a lasat inima sa o las din mana.
    Synopsis: 
   Cele doua povesti de viata, cea a lui Sarah din trecut si cea a Juliei din prezent, alterneaza pe durata romanului, actiunea avand loc in Paris.
   Sarah este fiica unei familii de evrei ce a luat parte la atrocitatile sistemului hitlerist. Desi de obicei acestia luau doar barbati si ii duceau in lagare, din data de 16 iulie 1942 atat femeile, cat si copiii au avut parte de aceeasi soarta cruda. Familia fetitei este alcatuita din mama sa, tatal sau si un fratior de patru ani, Michel. Pe Michel il incuie in ascunzatoare lor secreta, cu gandul ca se va intoarce a doua zi sa ii dea drumul, insa Sarah va reusi sa evadeze abia peste 2 saptamani, cand va fi prea tarziu. Evenimentele prin care trece, moartea fratelui ei, cat si a parintilor pe care nu ii va mai revedea niciodata, o marcheaza si nu le va uita pe tot parcursul vietii sale.

   Julia este o jurnalista americana ce ajunge sa locuiasca in Paris si sa se marite cu un francez, Bertrand. Relatia cu familia acestuia nu este foarte buna, bunica Mamé fiind singura de care reuseste sa se apropie. Seful ei ii da de scris un articol despre victimele comunismului din Franta din urma cu 60 de ani. Cu aceasta ocazie descopera ca o familie de evrei, chiar familia lui Sarah a stat in trecut in apartamentul pe care urma sa locuiasca cu sotul ei, lucru ce ii trezeste curiozitatea. Putin cate putin parcurge detaliile vietii lui Sarah pentru a o gasi, insa descopera ca nu mai este in viata.
  
    Parerea mea:      
   Cartea aceasta m-a impresionat, este tulburatoare prin scenele brutale care sunt prezentate in detaliu si lipsa milei pentru semenii nostrii. Soarta lui Sarah te va induiosa prin cruzimea sa, indiferent daca esti fata sau baiat. Daca aveti ocazia sa o cititi, nu ezitati! O sa va placa.   


    Citate:  
  • Gândeşte-te la lucruri frumoase, gândeşte-te la lucrurile care îţi plac, la toate lucrurile care te fac fericită, la toate acele momente speciale, magice, pe care ţi le aminteşti…
  • În acea viaţă tihnită, blândă, care părea atât de îndepărtată, fetiţa ar fi crezut-o pe mama ei. Pe vremuri credea tot ce-i spunea mama ei. Dar în această lume nouă şi aspră, fetiţa simţea că se maturizase. Se simţea mai bătrână decât mama ei. Ştia că celelalte femei spuneau adevărul. Ştia că zvonurile erau adevărate. Nu ştia cum să explice asta mamei ei. Mama ei devenise ca un copil.
  • Voia  o împingă la o parte pe mama eivoia ca aceasta  stea dreaptă şi -i privească pebărbaţi plină de curaj nu mai tremure de frică-şi împiedice inima  bată în felul acelaca a unuianimal înspăimântatVoia ca mama ei  fie curajoasă.
  • Tatăl îl rugă  vină cu el-l însoţeascăse ducea doar -şi ia băiatul şi venea imediat înapoiPoliţistul îi ordonă  se dea din drumTatăl se întoarse la locul luiadus de spatePlângeaFetiţa luăcheia din mâna lui tremurândă şi o puse înapoi în buzunarOare cât va supravieţui fratele eise întrebaProbabil  încă o aşteaptăAvea încredere în eaavea încredere în ea fără reţinereNu suporta gândul frăţiorul ei o aştepta în intunericTrebuie  fie înfometatînsetatProbabil  i se terminase apaLa fel şibateria de la lanternăDar oriunde era mai bine ca aiciîşi ziseOrice era mai bine decât acest iad,duhoareacălduraprafuloameni care ţipauoameni care mureau.
  • Cum era posibil ca întregile vieţi să se schimbe, să poată fi distruse şi ca străzile şi clădirile să rămână neschimbate?
  • Ma simţeam prost faţă de Antoine. De ce-i plăcea lui Bertrand să mă facă să par americancă falsă, plină de idei preconcepute, mereu critică la adresa francezilor? Şi de ce stăteam acolo şi îi permiteam să îmi vorbească astfel? Cândva era amuzant. La începutul căsniciei noastre, asta fusese o glumă clasică şi îi făcea pe prietenii noştri americani şi francezi să râdă în hohote. La început.
  • Totul avea  fie bineUrma  se întoarcă repedetoţi aveau  se întoarcă în curândDar bărbatul era extrem de tristPe obraji îi curgeau lacrimilacrimi tăcute de neputinţă şi de ruşinepe care ea nu le înţelegea.
  • Ce "lucruri" mai precis? Şi ce însemnă "sigur"? Când o să fie lucrurile "sigure" din nou? Voia să afle la ce se referise cu "lagăr" şi "razie", dar se temea să spună că trăsese de câteva ori cu urechea la discuţiile dintre părinţii ei. Aşa că nu îndrăznise să-l întrebe.
  • Ce se întâmplase cu fata frumoasă, cu chip proaspăt, din Boston, Massachussets? Femeia care mă privea din oglindă era la vârsta aceea cumplită între patruzeci şi cinci şi cincizeci de ani, o zonă tampon a încovoierii, a adâncirii ridurilor şi a apropierii furişe a menopauzei.
  • Ciudat, dar concierge se trezise deja şi îi aştepta la uşa apartamentului ei. Fetiţa observă o expresie ciudată, de satisfacţie, pe chipul femeii. Oare de ce arăta aşa, se întrebă, de ce nu se uita la mama ei sau la ea, ci numai la bărbaţi, ca şi cum n-ar fi vrut să o vadă pe ea sau pe mama ei, ca şi cum nu le-ar fi văzut niciodată în viaţa ei.
   Nota mea: 5/5