A new life - partea a 12 - a

   Obosita fiind din cauza orelor tarzii la care am adormit serile trecute m-am trezit dupa ora 12. A fost o saptamana foarte grea datorita examenelor care urmau. Tinand inca ochii inchisi, am pasit adomita catre camera mamei pentru a vedea daca s-a trezit. Spre surprinderea mea, patul era deja facut, lucru foarte neobisnuit. Am coborat apoi zambind, crezand ca era in bucatarie gatind, insa si aceasta era pustie. Cum se poate asa ceva? Trebuia sa fi ajuns de dimineata… Poate stie ceva Deena. Am intrat in camera ei si am gasit-o ca in orice sambata dormind.

   - Deena… Deena, trezeste-te. Deena!                                                                                                                      

   - Ce e? Ce te-a apucat? De ce strigi asa?

   - Mama nu a venit acasa, am adaugat disperata. Patul este facut.

   - Nu e prima oara, Jess, a spus ea cascand.

   - Stiu, insa de data asta simt ca ceva nu este in regula.

   - Te inteleg. Abia acum ai inceput sa fiti mai apropiate. Ti-este frica sa nu se termine totul…

   - Este posibil. Ma duc sa sun la spital sa vad daca a plecat de acolo.

   - Bine, eu ma duc sa vad daca a lasat vreun bilet in bucatarie sau la ea in camera.

   Am format numarul si dupa cateva secunde a raspuns colega mamei, Jane.

   - Alo. Buna ziua. Cabinetul doamnei doctor…

   - Jane? Sunt Jessica.

   - Buna, Jessica. Ce mai face mama ta? Se simte bine?

   - De ce ma intrebi? S-a intamplat ceva?

   - Pai nu a venit la servici aseara.

   - Poftim? Si-a luat liber?

   - Din cate stiu eu, nu. A fost foarte agitata saptamana asta.

   - Am observat si eu…. Dar totusi, ea a plecat de acasa aseara ca si cum ar fi mers la lucru. Deci, sa inteleg ca nu stiti unde ar putea fi?

   - Nu a venit acasa?

   - Ultima oara am vorbit cu ea aseara.

   - Ai sunat-o pe mobil?

   - De obicei il lasa acasa, dar o sa incerc. Multumesc mult. La revedere.

   Doamne! Unde putea fi?

   - Jess! Jess!

   - Ce este?

   - Mama a plecat, a inceput ea plangand.

   - Cum adica?

   - Nu are nicio haina in dulapuri. A luat absolut tot.

   - Dar...

   - Nu intelegi? Ne-a parasit! a inceput sa tipe cu o suparare in glas ce m-a cutremurat.

   - Nu este posibil. Nu si ea…

   - Pun pariu ca Taylor este implicat.

   - Nu cred… Nu este baiat rau, am rostit, sperand din toata inima sa fie adevarat.

   - Ce facem acum?

   - Asteptam… Apropo, telefonul mamei este la locul lui?

   - Nu m-am uitat. Vin imediat.

   Intr-un minut s-a intors :

   - Nu este acolo, l-a luat cu ea. Sun-o.

   Dupa  ce am tastat numarul, am apropiat cu emotie telefonul de ureche. Mai rau nu putea fi.

   - Alo?

   - Jessica?

   - Cine este acolo?

   - Sunt Jonathan.

   - Domnule professor … Buna ziua, am spus nerabdatoare. Mama este cu dumneavoastra?

   - Din pacate, nu. Mi l-a lasat la usa cu o scrisoare. Puteti veni pana la mine? Este mai bine decat sa vorbim prin telefon.

   - O sa luam un troleu. O sa fim acolo in 10-15 minute.

   - Va astept. Pa-pa.

           - Va urma -