Partea a 21 - a

   Atmosfera era apasatoare si abia mai puteam respira. Era trecut de ora 13 si soarele distugea totul in jurul sau.  Pielea incepuse sa ma usture dupa atata plimbare de colo pana colo, dar fetele nu aveau liniste.
   Le eram recunoscatoare ca venisera dupa mine si imi doream sa le rasplatesc devotamentul. Ceva era schimbat in interiorul meu, dar nu-mi pot explica cum s-a intamplat asta. Poate erau fetele - cu siguranta am avut si inca mai am multe de invatat de la ele. Prietenia ce ne leaga este mai puternica decat orice pericol ce s-ar abate asupra noastra. Nu mai eram singura, acum stiam asta foarte bine.
   In plus imi era dor de parintii mei, dar mai presus de toate imi faceam griji sa nu li se fi intamplat ceva rau. Nu ii mi vazusem de cand plecasem spre Lisa, deci se faceau doua saptamani imediat. Mi se parea o vesnicie.
   O bataie in usa camerei in care ne cazasem m-a facut sa tresar, apoi m-am ridicat sa raspund. 
   - Elena! am rostit, bucurandu-ma. Te-ai intors. 
   - Ti-am spus ca asa voi face. 
   - Stii ceva de parintii mei sau de sotul Lisei, scumpa mea prietena? am rostit, nerabdatoare sa aflu ceva despre ei.  
   - Vroiam sa fie o surpriza, dar nu te pot minti. Ajung intr-o jumatate de ora, ii aduce o prietena de-a mea.
   - Multumesc! Nu stiu ce sa spun...Elena. Crezi ca ma pot intoarce acasa acum? Am obosit de atata umblat. Te rog.      

   - Nu tine de mine, Care. O sa cer permisiunea si dupa ce primesc raspunsul te anunt.
   - Sigur. Inseamna mult pentru mine. O sa vorbesti cu...Dumnezeu? 
   - Cu cine altcineva? imi zambi ea, surprinsa ca o intrebasem asta. 
   - Mi se pare ireal, magic. Nu ca nu te-as crede...Inca astept sa ma trezesc dintr-un vis.   
   - Te inteleg. Au venit mai repede Meredith si Jonas. Sunt la usa. Haide sa-i intampinam.
   Mama...Tata...Se prevesteau multe zile insorite de acum incolo...  
           - va urma -