A new life - In excursie - partea a 5 - a

24 noiembrie 2008

   - Ce-a fost in capul tau cand ai acceptat? am intrebat-o pe Belle in momentul in care am prins-o singura. Stii prin ce am trecut din cauza lui...Sa mai stau si cu el in camera? E prea mult pentru mine! 

   - Inteleg foarte bine situatia ta, poate chiar prea bine, dar ai fi preferat sa stea cu alte fete? Nu te-ar fi deranjat deloc? 

   - Sigur ca m-ar fi deranjat, dar nu stiu daca asta ma face sa ma simt oarecum diferit. Adica... o sa-l vad in fiecare zi, mai exact...in fiecare minut al zilei. 

   Aceasta a fost discutia noastra, draga mea, pentru ca am fost intrerupte de micul nostru intrus.

   Oricum a fost foarte ciudata toata perioada pe care am petrecut-o impreuna. Surprinzator, ne-am inteles extraordinar si pot spune ca m-a bulversat de-a binelea modul in care se comporta in preajma mea. 

   - Jessy, vii cu mine la o plimbare? m-a intrebat Derek. Nu va dura foarte mult. Nu te superi ca ti-o fur pentru putin timp, nu-i asa, Belle?

   - Nu, sigur ca nu. Sa ai grija de ea. Daca pateste ceva mie o sa-mi dai socoteala.

   - Sigur, a raspuns zambind. 

   - Hello! Nu eu ar trebui sa fiu cea care decide ce fac?

   - Sigur ca tu alegi, mi-a spus prietena mea cu un ranjet foarte mare pe fata. Eu doar il atentionam in caz ca vei merge. Stii ca te iubesc, nu?

   - Oh, Belle, ce usor poti indulci tu situatia. Daca ati terminat de vorbit atunci este randul meu: Mi-ar face placere sa te insotesc, Derek.

   - Mama, atata bataie de cap pentru a accepta? Hai duceti-va sa pot sta si eu linistita. Ne auzim mai incolo. Sa nu mergeti prea departe sa nu va rataciti.

   - Zici ca esti mama. Sa nu faci aia, sa nu te duci acolo, sa nu te intorci tarziu...

   - Din cauza ca am stat prea mult pe langa ea :)). In fine, distractie placuta.
   - Multumim, a raspuns Derek si pentru mine.
   Plimbarea a fost extraordinara si abia acum realizez ce mult as fi regretat daca as fi refuzat sa merg. Padurea era de o frumusete nemaintalnita si desi era luna noiembrie verdele de smarald nu o parasise inca. Ma simteam parca pe alt taram, un tinut al spiridusilor, si asta nu doar datorita culorii superbe, dar si pentru ca eram atat de mica in comparatie cu copacii uriasi care ne invaluiau de peste tot. Si mai era ceva care crestea misterul: ceata, foarte obisnuita in aceasta perioada a anului, care ar fi trebuit sa mentina frigul. Cu toate acestea nu simteam frigul cu toate ca eram foarte subtire imbracata, din contra, o caldura imi traversa in tot corpul si imi dadea o liniste de nedescris. Credeam ca era din cauza lui Derek si in mare parte asa si era, dar nu in totalitate. Nu ne-am rostit nimic unul altuia timp de cateva minute. Doar mergeam cu privirea indreptata inainte si visam cu ochii deschisi. Nu mai vazusem de mult atata liniste si bucurie, desi nu intelegeam care era motivul.
   - Lasa-ma sa-ti arat ceva. Gandeste-te la un lucru care ai vrea sa se intample. Orice.

   - Chiar orice? am intreabat mirata.

   - Orice ti-ai dori. Nu trebuie sa rostesti cu voce tare.

   - Ok.

   Nu stiam ce rost aveau toate astea. Cu ce ar fi schimbat un gand pe care il auzeam doar eu? Si mi-am primit raspunsul. Milioane de frunze au inceput sa cada din cer parca. Nu-mi venea a crede...

   - Cum ai facut asta? Si mai presus de toate cum ai stiut la ce m-am gandit? Ce frumos este!!!

   - Este foarte simplu, trebuie doar sa iti doresti sa afli. Totul este posibil in aceasta padure. Incearca si tu acum. Este randul tau. Citeste-mi gandurile.

   Cum sa fac eu asta? Probabil doar m-as fi facut de ras. Poate el era capabil, erau atatea lucruri pe care nu le stiam despre el. Poate in locul unde a stat pana acum oamenii dezvoltau astfel de capacitati. Dar... A spus ca acest lucru se datoreaza padurii. Era speciala. Merita sa incerc. Si asta am si facut. Si am auzit <<Vreau sa ma saruti, Jess.>>

   In urmatoarea secunda m-am trezit fata in fata cu el. Nu stiu cum am ajuns acolo, din moment ce niciunul dintre noi nu se miscase.
   - Cum...?
   - Shhh... mi-a soptit el.

   Atunci a avut loc cel mai dulce sarut pe care l-am primit. Intreaga natura era partasa la sarutul nostru...

   - Pot sa ma mai gandesc la ceva? am intrebat eu pentru a trece peste momentul de stanjeneala.

   - Nu te opreste nimic Jess...

   - Oh...Si Derek, cand ne intoarcem astept raspunsurile la toate intrebarile care imi trec prin cap. Sper ca nu ai nimic impotriva.

   - Ma tem ca nu iti pot raspunde la toate. Nu pentru ca nu vreau, ci pentru ca nu stiu nici eu prea multe. Parintii mei mi-au spus intreaga poveste. Dar in mare parte este vorba despre proprietatile magice ale acestei paduri. O sa incerc sa iti explic, insa pe drumul spre cabana. A trecut mult timp si o sa se insereze curand. Prietena ta, Belle, o sa ma omoare.

   - Cred ca as putea sa te ajut cu privire la asta, am raspuns razand.
   Era ceva ce imi dorisem de mica. Poate altii ar considera ca este o prostie, dar pentru mine insemna foarte mult. De mult inima mea visa la niste aripi de fluture. Stiu, draga mea prietena, ca deja te gandeai la asta. Nu este prima oara cand ma lasasem purtata de imaginatie si iti povesteam ce minunat ar fi daca as putea zbura pana in inaltul cerului. Ma consolasem pana la urma prin faptul ca asa ceva nu este posibil. Cine a auzit vreodata de vreun om care sa aibe aripi si sa zboare? Pana acum. Sigur ca trebuia sa profit de asta.

   Asa ca mi-am imaginat cum imi cresc niste aripi din spate, mai jos de omoplati. Apoi am deschis ochii. Nu se intamplase nimic? DAR...PARCA ERA PERMIS ORICE! mi-a strigat sufletul.

   - Ai rabdare, mi-a soptit la ureche Derek, de care uitasem ca se afla langa mine. Mai dureaza cateva secunde. Si...uite-le!

   - Ce frumoase sunt!

   Daca la inceput erau foarte micute, cu fiecare secunda care trecea, cresteau, pana au ajuns pana la genunchi, in jos, si peste cap, in sus. Erau albe, ca ale unui inger, dar erau aripile unui fluture.

   Mi se parea ca visez, dar totusi ochii mei erau cat se poate de deschisi si Derek se afla inca aici, martor la tot ceea ce vedeam.

   - Este adevarat, Jess.

   - Asta inseamna ca pot sa si zbor cu ele?

   - Da, atata timp cat nu ai de gand sa te duci sa le arati tuturor.

   - Te am pe tine si tu mi-ai spus deja ca nu am luat-o razna. Altceva nu imi mai trebuie.

   - Ha-ha. Ok, eu te astept aici.

   - Nu ma lasa singura. Vino si tu.

   Si am zburat amandoi pana am vazut toata padurea. Abia cand am ajuns la prapastia care despartea padurea de cealalta am observat: Incepuse sa ninga peste tot, in afara de aici. Simteam acum cum frigul imi patrundea peste tot. Si era atat de intunecat, se vedeau deja o multime de stele, in timp ce aici inca mai ardea soarele.

   - Este timpul sa ne intoarcem. S-a facut tarziu. O sa inceapa sa ne caute daca nu aparem. Inchide ochii ca sa dispara aripile.

   Imi doresc sa nu fi facut asta, deoarece urmatorul lucru pe care mi-l amintesc este patul meu din cabana si rasetele indepartate ale colegilor mei.

   - Cum am ajuns aici, am intrebat in momentul in care a intrat Belle in camera, insotita de Derek.

   - Trezirea somnoroaso. Se vede ca ati mers prea mult. Dormi de 2 ore. Credeam ca nu te mai trezesti.

   - Dar nu-mi amintesc cand ne-am intors.

   - Nici nu ai cum. Te-a adus Derek in brate pentru ca tu dormeai deja. Incepusem sa ne facem griji pentru ca va mai intorceati si telefonul tau l-ai lasat aici.

   - Am adormit? Cand? Derek?

   - Nu-ti amintesti? Dupa ce am mers foarte mult si ti-am aratat padurea m-ai rugat sa ne intindem putin pentru ca nu mai puteai merge. Si cum stateam intinsi pe spate si ne uitam pe cer si la crengile copacilor ai adormit. A trebuit sa te duc in brate. Nu am vrut sa te trezesc. A durat destul de mult drumul la intoarcere si s-a intunecat. Cam asta ar fi tot.

   - Si nu-ti amintesti nimic? m-a intrebat Belle.

   - Pai, in mare parte da, dar...

   - Te las cu Derek, iti mai spune el. Eu ma duc jos. Schimba-te si ne vedem la foc. Baietii au fost harnici si au adunat lemne si ne-au facut un foc mare. Am prajit niste friptura. Ti-am oprit si tie. Eu am plecat. 

   Si a iesit pe usa, facandu-mi cu ochiul inainte.

   - Ce s-a intamplat? Cum adica am adormit? De ce nu-mi amintesc nimic dupa ce am inchis  ochii? Ce mi-ai facut?
   - La ce te referi? Nu ti-am facut nimic. S-a intamplat exact cum am spus deja.
   - Si cum ramane cu aripile mele...si ale tale?
   - Aripi? Jess, te simti bine? Cred ca ai visat.

   - Si ploaia de frunze... si... Vrei sa spui ca nu s-a intamplat nimic?

   - Doar ne-am plimbat. Frunze nu mai sunt, doar este iarna. A fost doar un vis.

   - Dar, nu se poate. Parea atat de real, am rostit eu descumpanita.

   - Nu asa sunt toate visele? Ca si reale?

   - Ba da, dar de data asta a fost diferit. Nu mai conteaza. Du-te jos ca vreau sa ma schimb. Daca ai treaba in camera o sa urci apoi.

   - Bine, atunci te las. Imi pare rau ca nu ti s-a implinit dorinta.

   Astea au fost ultimele lui cuvinte. Poate l-as fi crezut daca ar fi iesit fara sa spuna nimic, dar era prea suspect regretul lui. De parca ar fi stiut despre ce este vorba. Voi merge maine in padurea aceea si ma voi convinge singura ca a fost adevarata.

   Am cautat nu numai o data locul unde ma dusese Derek, dar nu am gasit nimic. Acelasi ger peste tot, aceeasi zapada si cu cat ma afundam mai adanc in padure cu atat mi se parea mai imposibil ceea ce vazusem. Cui puteam povesti » zborul meu « ? Mai ales cine ma va crede? Pana si eu credeam ca o luasem razna sau cel putin visasem totul. Derek avea dreptate cand spunea ca visele par reale, dar mi-ar fi placut prea mult sa fie altceva, sa fie adevarat. Bine macar ca sarutul nu avusese loc… Stiam doar eu ca inca tineam la el si ca nu ar mai fi durat mult si as fi cedat. Chiar s-a dovedit un baiat cumsecade, dar inca mai trebuia sa imi dovedeasca ca avea intentii serioase si ca joaca lui de mai devreme disparuse in momentul in care ajunsese sa ma cunoasca si sa tina la mine. Nu era greu de inteles asta pana la urma. De cand ma stiu m-am inteles bine cu toata lumea  si ma imprieteneam foarte usor cu fiecare persoana pe care o cunosteam, dupa prima secunda. 

   Orice ar fi fost, va ramane o amintire de neuitat.