A new life - partea a 10 - a

Cateva zile mai tarziu…

   Am avut dreptate in privinta lui Taylor. Inca de a doua zi mama mi-a marturisit ca incepuse sa se departeze - stia ca intrase pe teren minat. Nu gasise un aliat in sora mea si avea putine sanse sa-mi schimbe parerea - puteam foarte usor sa il citesc.
   Deena o ducea din ce in ce mai rau cu scoala si notele erau pe masura. Mama nu mai facea fata si am inceput sa ma ocup de ea cu temele. In fiecare zi cand venea petreceam jumatate din timpul ramas corectandu-i temele si explicandu-i lectiile. Fara sa ne dam seama am devenit foarte apropiate si ne intelegeam mult mai bine decat pana acum. Nu am recunoscut niciodata pana acum ca imi semana foarte mult: avea aceiasi ochi limpezi si verzi, acelasi zambet mostenit de la tata si aceeasi placere pentru singuratate. Parul i se revarsa pe umeri asemeni unei cortine aurii, singura diferenta intre mine si ea. Cand o priveam dormind mi se parea un inger numai ca in sufletul ei incoltisera si sentimente nedemne de o asemenea creatura: gelozie, invidie, nesupunere. Aceasta i-a fost firea din clipa in care a plecat tata, iar situatia ar fi fost cu totul alta daca alegerea nu ar fi fost a tatei - sa ne paraseasca pentru alta femeie. A suferit mult, la fel si eu desi nu am aratat, si nu mai asculta de nimeni. Cred ca ar fi ales sa plece cu tata, dar nu il putea ierta, ii gresise enorm. Legatura tata-fiice se rupsese dintr-odata fara speranta unei noi tangente. Nu am aflat de el nimic de cand a plecat, nu a sunat, nu a trimis nicio scrisoare - alte greseli. Nu sunt Dumnezeu, nu judec, dar pot face diferenta intre bine si rau. Oricine care are un cap pe umeri si gandeste are capacitatea asta. Si mai presus de toate nu imi pot opri inima sa bata, sa astepte un nou inceput.

   Am preferat sa nu gandesc, nu merita nici macar sa vars o lacrima, nimic. Insa Deena a facut-o. Nu o data, nu de doua ori sau de trei ori - in fiecare seara cand se aseza in pat. Am ales sa vorbesc despre el acum, deoarece astazi am primit o vedere de la el. De ce o vedere ma intreb. Poate nu a stiut ce sa spuna, poate nu a avut curaj, poate a sperat ca am uitat deja totul. Se insala. Doar o bucata de carton colorata am primit, un soare, o plaja si trei cuvinte: Tata va iubeste. Singurele cuvinte care ar fi facut orice copil sa lacrimeze si sa ierte orice, dar nu si pe noi. Aveam zbucium in suflet, o rana adanca. Iubirea vindeca multe, dar nu justifica asemenea atitudine. Pe mama o puteam intelege. Era doctor de copii de ceva vreme si tind sa cred ca a fost inclinatia ei pentru ca avea mentalitatea unui copil. A fost mereu obisnuita sa aiba cineva grija de ea si nu este capabila sa se descurce singura. Asta este si motivul pentru care eu sunt cea autoritara si dura cu sora mea. 

   Simt uneori ca eu sunt mama, iar ele doua fiicele mele si ca sufletul meu a imbatranit, chiar daca fizicul este neschimbat. Mi-ar place uneori sa ma comport dupa mintea unei adolescente, insa nu-mi permit, atarna mai multe datorii pe umerii mei. Singurele momente cand lua mama controlul era cand nu mai facea fata si incepea sa ne pedepseasca si sa ne tina morala ce dura cel putin o ora. Atunci nu mai conta vina cui era. I se parea de ajuns pentru restul timpului in care a fost detasata de probleme.

Tata

   Iar cu baietii aceeasi comportament il avea. Nu doar ca vedea doar ce este mai bun in fiecare, dar si credea tot ce ii spuneau. Tata a fost singurul ei prieten si nu a avut de  suferit niciodata pana acum, iar reactia ei cand a plecat tata m-a speriat. Nu stiam de ce era capabila… A luat fiecare lucru care a ramas in casa de-al tatei si l-a rupt, taiat, orice, numai sa il distruga. Abia am reusit sa o readucem la normal. A si plans, dar foarte putin - atat cat am vazut. Trecusera doi ani de atunci si viata intrase in normalitate in ultimele cateva luni. Pacea domnea din nou...pana la aceasta vedere primita. Sunt sigura ca ar fi facut acelasi lucru si cu ea daca nu as fi ascuns-o bine la mine in camera. 

        - Va urma -