Ce ati dori sa imi transmiteti?

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Trecutul dinaintea mea - Partea 12

  - Aici erai, șopti ușor o tânără fată blondă, îmbrăcată într-o rochie frumoasă verde. 
  - Vivianne, am rostit eu și Nate în același timp.
Partea 12 - Răzbunare fără limite
  - Ne lași singure, Nate? Vreau să vorbesc cu Ema.
  - Doar dacă ea este de acord.
   Nate mă privi în ochi, așteptând o reacție din partea mea. Am încuviințat din cap, alegând să rămân cu rivala mea. Adevărul era că nici nu îmi mai aduceam aminte motivul pentru care ne uram atât. 
  - Mă găsești înauntru dacă ai nevoie de mine, rosti el, cu toate că știam că nu va pleca prea departe. Eu și Vivianne în același loc însemna cu siguranță război... și artificii.
   Vivianne era la fel de frumoasă și de rea precum o știam, însă acum era îmbrăcată cu mai mult gust decât o văzusem eu. Nu-mi imaginam ce ar fi avut de discutat cu mine, dar curiozitatea și-a spus cuvântul. 
  - Văd că nu te-ai putut abține să nu vi, i-am spus cât am putut de frumos fetei. Știi bine că nu ești bine-venită!
  - M-am decis că este timpul să scap de tine, Ema. Odată cu trecutul poate că se va schimba și prezentul.
  - Ce vrei să spui cu trecutul și prezentul?
  - Nu contează, strigă ea. 
   Veni apoi în fugă spre mine și mă împinse spre marginea balustradei. Chiar nu aveam chef de o bătaie acum... Mă luase pe nepregătite, dar asta nu însemna că voi sta cu mâinile în sân în timp ce ea încerca să mă omoare. Din păcate locul în care mă aflam era foarte mic și strâmt, iar înălțimea era destul de mare până jos.
  - O să te omor și apoi mă voi întoarce la petrecere. Nimeni nu mă va opri. 
   Ura pe care o citeam în ochii ei m-a făcut să mă cutremur puțin. Chiar dacă și ea îmi făcuse viața un iad de foarte mult timp nu puteam să fiu atât de crudă cum era ea în acest moment.
  - Nu înțeleg, i-am spus eu, încercând să-i distrag atenția cumva prin vorbă.
  - M-am săturat de 1730. E de rahat. 
   Iar asta schimba lucrurile radical.
  - Stai puțin...Și tu? am întrebat buimacă. 
  - Nu știu despre tine, dar eu nu am ce căuta aici. 
  - Cunosc sentimentul, i-am explicat eu. Din ce an vii tu? 
  - 2011, rosti ea furioasă, oprindu-se pentru o secundă din a mă împinge de la balcon. Fără să vreau încetasem să mai lupt și ar fi reușit să mă omoare din cauza visării mele. 
  - Și eu la fel.
  - Minți, țipă ea și continuă să împingă. 
   În curând atârnam cu capul în jos, ținându-mă doar de câteva cărămizi ieșite în afară, iar picioarele mi se mișcau incontrolabil, încercând să găsească un punct de sprijin. Cu orice mișcare bruscă aș fi căzut de acolo, iar Vivianne știa asta. 
  
  - Este de ajuns, Ema. Am plecat de aici. Zbor plăcut și numai bine în lumea de dincolo, îmi ură ea cu un zâmbet larg, demonic. 
   Mâinile îmi tremurau, nemaiputându-mi suporta greutatea prea mult. Am încercat să țip, dar nimeni nu m-a auzit din cauza gălăgiei și muzicii de la petrecere.
  - Vivianne, am strigat, conștientă că nu era prea departe. Dar nu s-a întors. 
   Dumnezeu însă era de partea mea de data aceasta.
  - Ema! l-am auzit pe Nate imediat. Ema!
  - Aici, Nate!
  - Unde aici? E prea întuneric...
  - Jos. Repede, nu mai pot rezista. Cad! 
  - Poftim? întrebă speriat.
   După ce m-a ridicat și am ajuns din nou cu picioarele pe o suprafață stabilă m-am prăbușit în genunchi și am început să plâng, făcând abstracție de rochia pe care o purtam și de faptul că nu eram singură. Nu-mi venea să cred câtă ură acumulase Vivianne ... și mai presus de orice ea se afla în aceeași situație ca mine, dar nu m-a crezut. Dintre toate persoanele de ce tocmai ea se afla aici? Ce căuta și ea după ore în școală? Iar domnul B. nu menționase nimic de asta... 
  - Gata, ești în siguranță acum, încercă să mă liniștească Nate. Nu ar fi trebuit să te las cu ea.  Trebuia să știu că nu pot avea încredere în ea. Iartă-mă.        
  - E vina mea... Mulțumesc. Ce m-aș fi făcut fără tine? 
   Am ridicat privirea și i-am întâlnit minunații ochi albaștri. Era atât de cald și de bun! De data asta am fost eu cea care l-a sărutat și nu pentru a mă adapta situației ca data trecută, ci pentru că îmi doream într-adevăr. Găsisem în el ceea ce îmi doream atât de mult. Un sprijin și o nouă iubire. Buzele lui erau dulci și catifelate, iar respirația îmi era întreruptă de plăcerea imensă pe care o simțeam. De parcă ar fi fost primul meu sărut. Și atunci mi-am dat seama cine era de fapt Nate. 
                                                                 - Va continua -