Ce ati dori sa imi transmiteti?

miercuri, 18 iulie 2012

Leapșă - Ziua 2

2. Unde te vezi peste 10 ani

   Mi-e destul de greu să fac presupuneri pentru o perioadă atât de lungă de timp....jumătate din   vârsta mea de acum. Cred că o să fiu medic cu acte în regulă, nu rezident sau student, o să am  familia mea și chiar și o carte publicată (sper). O să salvez oameni, pentru că de astăzi (culmea) am simțit că mi-am găsit locul și mini-universul în care să trăiesc (spitalul) pentru a fi fericită. Știu de asemenea că orice s-ar întâmpla mai târziu o să primesc cu brațele deschise, deoarece nu de puține ori m-am razgândit sau am revenit la ceea ce renunțasem. 
   Viitorul este pentru mine ca un culoar plin de uși ce trebuie deschise, nivele prin care o să trecem în fiecare zi pentru a deveni omul matur capabil să primească toate loviturile vieții fără să scrâncească, fără să se vaite ca un copil în lipsa mamei. Asta îmi doresc să fiu, o persoană puternică și stăpână de sine, capabilă să aleagă ce este mai bine pentru ea. Dacă voi reuși să fac asta, celelalte lucruri vor veni de la sine, atât cariera mea, cât și viața personală la care tânjesc. Voi aștepta și voi vedea.  

1 fantasies:

BuburuzaBia spunea...

Mult succes in practica si carierea, donsoara doctor! ;)