Ce ati dori sa imi transmiteti?

vineri, 9 decembrie 2011

Trecutul dinaintea mea... - Partea 3

   Tunsoarea lui era invechita, parul des, saten-aramiu, prins intr-o coada lunga, impletita, putin prea mare pentru gustul meu, dar era totusi el. Cu ochii blanzi, calzi, atat de verzi - frumosi. Acum parea mai serios, mai atent ca de obicei. Nu imi acorda insa nici atentia pe care mi-am dorit-o si pe care am asteptat-o atat de mult. Apleca capul in semn de salut si ma ajuta sa cobor.
  - Buna, i-am spus eu, bucuroasa.
  - Buna ziua, conita. Ati avut o zi buna astazi. Sunteti toata un zambet.
   Cumva simteam ca vorbele sale nu aveau nicio insemnatate pentru el, erau doar de complezenta, dar am continuat.
  - Te-am vazut pe tine, i-am raspuns.
  - Nu glumiti cu lucruri de-astea. Ma faceti sa rosesc. Si intr-adevar era imbujorat, deci rusinat. Iti dadu nervos cateva suvite dupa ureche. Nu era deloc acelasi baiat plin de siguranta pe care il cunosteam eu.
  - Nu glumesc...Peter, i-am marturisit. Sunt foarte fericita. Ce avem de mancare? Vii la masa? Sa mancam impreuna...eu, tu si Belle.
  - Stiti bine ca nu am voie. S-ar supara stapana. Noi, servitorii, luam masa in bucatarie. Doamna Coleman a pregatit o ciorba si friptura, desertul e surpriza. O sa va placa. Cine este Belle? Ati pomenit-o mai devreme.
   M-am intors, aratandu-i spre buna mea prietena. Cred ca toate numele erau diferite in visul meu pana la urma. Ma voi obisnui la un moment dat.
  - Aaa. Vreti sa spuneti Anne. Nici ea nu va va putea acompania. Aceeasi regula.
  - Trebuie sa fie o cale. Te rog, Peter.


Peter
   Baiatul era nedumerit. Ma privi cu niste ochi surprinsi, asteptand sa isi dea seama ce se intampla. Atunci i-am privit mai atent hainele - camasa cu guler inalt, pantaloni trei sferturi (la moda in aceste timpuri se pare), haina cu nasturi complicati si vesta pe dedesupt, toate atent apretate. Arata chiar bine in ele. I se potriveau.
  - De ce imi rostiti astfel numele? Ati patit ceva, domnisoara? Sunteti...diferita.
  - Cum? Nu inteleg. 

   Daca m-ai fi intrebat pe mine, nu ma schimbasem deloc de cand invatasem sa merg singura: eram la fel de incapatanata, la fel de impiedicata si mult prea vorbareata.
  - Este prima data cand vorbiti cu mine. De obicei aplecati capul si treceti mai departe. Nu am inteles niciodata de ce, dar nu e de datoria mea sa va fiu prieten, ci vizitiul si ajutorul dumneavoastra.
   Ciudat.
   Nu am apucat sa mai spun nimic, deoarece Belle (sau Anne, in fine) m-a luat de mana si m-a ajutat sa ajung in camera mea (care habar nu aveam unde era - conacul era enorm) si sa ma pregatesc pentru masa. Aici am inteles ce se astepta sa vada ea pe mine - rochii. Rochii lungi, cu jupon si corset, panglica la gat si in par, fundite.
   Oh, Doamne! 

   Dupa ce am terminat aratam superb! Adio bluza mea de trening, blugii clasici si tenisii colorati.
  - De unde ati luat astea? intreba Belle, privind la maldarul de haine aruncate pe patul meu cu baldachin (Cat imi dorisem un astfel de pat!! Se putea mai bine de atat?). Nu am mai vazut asa ceva.
  - Doar o gluma proasta. Nu-ti fa griji.
   Parea sa nu stie nimic si m-am gandit ca nu avea rost sa incerc sa-i explic. Urma sa ma trezesc curand oricum si toate lucruriel acestea minunate vor disparea. Vroiam sa ma bucur din plin de oportunitate.  


- Va urma -