Proba 18 - American Dream

E uşor să visezi. Mie mi se întâmplă foarte des, în special în momentele în care creierul meu doreşte un mic repaus din activitatea sa monotonă. La Statele Unite ale Americii mă gândesc de fiecare dată când zăresc într-un colţ îndepărtat un avion ce străpunge cerul în drumul său spre teritorii minunate, încă neexplorate de mine. Mă imaginez la bordul acelui avion, entuziasmată, având alături o persoană dragă, mai mult pentru a mă putea exterioriza, prin discuții lungi, laborioase, şi pentru a împărtăşi cu ea acest eveniment important al vieții mele. Aş purta cu mine o carte sau două în geanta de călătorie, aşa cum obişnuiesc să fac şi în cele mai mici deplasări, în cazul în care mi se oferă ocazia și timpul să citesc. De data aceasta ar fi o necesitate şi o plăcere să mă documentez în ceea ce privește țara pe care o voi vizita. SUA, așteaptă-mă că vin!

La destinaţie aş privi curioasă tot ceea ce mă înconjoară, chiar din aeroport, apoi aş imobiliza aceste peisaje frumoase în fotografii pe care să le arăt părinţilor mei la întoarcere. Mi-ar fi greu să mă decid asupra oraşului în care voi petrece următoarele trei luni, între plajele însorite ale Californiei, străzile aglomerate ale New York-ului, peisajele rustice ale Arizonei sau locurile atât de cunoscute din Los Angeles. Aș porni pas cu pas în căutarea orașelor în care s-au filmat Gossip Girl, Anatomia lui Grey sau CSI, serialele mele favorite. Lista însă nu s-ar opri aici. Voi unde visați să ajungeți?

Marea de posibilităţi mă inundă ca un tsunami gata să măture totul în calea lui, poate, poate, la final aş rămâne cu răspunsul la întrebarea mea. Mă simt infinită, capabilă să cuprind întreaga lume în braţele mele, să îmi las amprenta în acele locuri pentru totdeauna, să respir aerul parfumat al libertăţii. Nimic nu mai este imposibil într-un astfel de Tărâm al Vacanţelor Speciale. Setea de cunoaștere, de explorare mă conduce în direcția potrivită ca un GPS setat înăuntrul creierului meu, iar eu o urmez fără să mă împotrivesc.

Aș începe în New York, să mă pierd prin mulţimea de oameni care mişună pe străzile nesfârșite încă de dimineață. Sunt atât de mică, nesemnificativă, ca un bob de piper în deșert. Nu îmi uit misiune nici pentru un moment și îmi continui drumul. Manhattan-ul este superb, ca dragostea la prima vedere, cu show-urile sale spectaculoase de pe Broadway, cu Empire State Building, Statuia Libertății, Central Park sau 5th Avenue. Trec și prin Times Square, locul unde aș veni de Anul Nou. Picioarele mele nu sunt deloc obosite, așa că nu mă opresc, iar ochii nu se pot acomoda din cauza rapidităţii cu care privesc în toate părţile. Nu am mai văzut niciodată atâtea magazine într-un singur loc. Sunt atâtea minuni de descoperit! 

Într-o secundă peisajul se schimbă şi clădirile măreţe dispar, în locul lor zăresc munţi uriaşi de stâncă - Marele Canion. Nu pot explica în cuvinte senzația care mă cuprinde, ca și cum aș prinde aripi, gata de zbor. Înălțimea la care mă aflu îmi dă palpitații, dar nu-mi pot feri privirea, fermecată. Pozele nu pot înfățișa ceea ce se desfășoară înaintea mea, amestecul amețitor de culori vii mă înviorează și îmi dă putere în acest moment magic să depășesc teama și curând îmi revin.

Apoi sunt cuprinsă de ceață și ajung în campusul universității Harvard, fiind întâmpinată de studenți și cadre didactice ce traversează grăbiți campusul. Rămân impresionată de clădirile impunătoare și de dotările pe care le oferă celor care studiază acolo, puțin geloasă pe oportunitățile de care se bucură aceștia. Și tot așa, m-aș plimba dintr-un loc în altul în timpul care îmi este oferit. Tot ce am nevoie pentru a cutreiera în lung și-n lat acest Tărâm al Făgăduinței este o hartă, iar atunci porțile îmi sunt deschise. 

Asta nu este tot! În aventura mea nu aş pleca oricum, ci aş folosi programul work and travel pentru a mă bucura de ofertele turistice şi în acelaşi timp pentru a lucra pe o perioadă scurtă într-un oraş preferat. Ce poate fi mai frumos decât atât? Cred că aș fi nerăbdătoare să învăț cât mai multe despre sistemul medical american, care să se potrivească în același timp studiilor mele din prezent de la facultatea de medicină. Ar fi o mare realizare să lucrez alături de doctori renumiți și să fac parte din echipa lor, în timp ce m-aș putea acomoda cu aparatura lor ultra-modernă și tehnicile lor de îngrijire ale bolnavilor. Ar fi un vis devenit realitate!    

                                              Articol înscris în competiția "SuperBlog".

Proba 17 - În căutarea lui Killer King

În Regatul de Vest domnise liniștea de ani de zile, până când regele a murit, lăsând întreg ținutul pe mâinile fiicei sale cea mare, Katherine. Au trecut mai bine de cinci ani de atunci, dar lucrurile scăpaseră de sub control. Pentru a readuce pacea în poporul său, noua regină a fost nevoită să fie nemiloasă, fapt ce i-a câștigat un nou nume: Killer Queen pentru faptele sale. Totuși bărbații când o numeau astfel făceau mai degrabă referire la frumusețea ei ucigătoare după care râvneau cu toții, decât la cruzimea sa. Așa începe orice poveste... 

Numele meu este Ysara și sunt sfătuitoarea reginei. Vă întrebați de ce are încredere în mine? Pentru că am crescut împreună și suntem precum două surori, iar acum ne-am unit puterile pentru a găsi un rege pe măsură, capabil să conducă regatul și să fie un soț iubitor și bun. 

Astfel am pus la cale un bal... cu bucate alese, băuturi fine, persoane importante și trei zile și trei nopți în care regina să-și poată alege bărbatul menit să îi fie alături întreaga viață. Invitațiile au fost trimise imediat ce toate deciziile au fost luate și palatul a fost împodobit de sărbătoare. Nu mai văzusem niciodată ornamente la fel de minunate ca acum, iar Katherine era deosebit de emoționată. În prezența mea nu se comporta ca o regină, ci ca o prietenă obișnuită.

  - Cum o să știu că el este alesul, Ysara? Cineva demn să fie Killer King. Mi-este atât de teamă să nu greșesc. Poporul meu are nevoie de cineva puternic, dar corect.

  - Ce-ai zice de trei probe? Pentru a-și dovedi intențiile, sinceritatea și calitățile pe care le posedă. 

  - Ai dreptate. Trebuie să fie cel mai bun dintre toți. 

Iată că a sosit și seara cu pricina. Agitația creștea cu fiecare minut, în timp ce în fața palatului erau parcate cele mai elegante mașini de lux pe care le cunoștea omenirea. Invitații au sosit în număr mare, din toate colțurile lumii, nerăbdători să o întâlnească pe regina despre care au auzit atâtea zvonuri, dar pe care prea puțini au avut ocazia să o privească.

  - Bine ați venit, le-a zis regina, pășind încrezătoare pe covorul roșu ce se întindea înaintea ei până la tron. Mă bucur să vă cunosc, pe toți. Nu o să mă lungesc cu vorba, deoarece vă așteaptă trei încercări extrem de grele. Cel care le va depăși pe toate trei va fi considerat demn să împartă restul vieții sale cu mine, să fie regele meu și rege peste Regatul de Vest. 

A urmat o scurtă perioadă de liniște, în care toată atenția era îndreptată spre Katherine. Arăta superb în rochia roșie pe care o alesese pentru acest eveniment, iar bărbații o sorbeau din priviri. Eu stăteam la dreapta ei, într-o rochie bleu, lungă. 

  - Prima probă este legată de floarea mea preferată, Celosia, continuă ea. Va trebui să îmi croiți o rochie din această floare și să îmi nimeriți măsurile. Aveți timp până la răsăritul soarelui.

Orele de așteptare au fost foarte lungi, dar în zori zece din mulțimea de viteji au sosit zâmbind, purtând în brațe zece minunate rochii. Regina a fost foarte mulțumită de ei și drept cadou a dansat cu fiecare înainte de a da startul celei de-a doua probe.

  - Pentru următoarea probă veți culege toate Fructele de pădure pe care le veți găsi în regat și le veți transforma în diamante. Vă aștept înapoi până la apus. Mult succes băieți.

De data aceasta s-au întors doar cinci, iar după ei trăgeau coșuri pline de diamante rozalii, asemeni fructelor. Eram tare curioasă cum au reușit, dar Katherine era și mai fericită și a cinat cu ei până la miezul nopții.

  - Iar acum a venit vremea ultimei probe. Veți folosi Esența de praline pentru a-mi construi un râu care să curgă fără oprire prin fața palatului. Aveți termen până în zori. 

Din cei cinci au rămas doar doi. Grea decizie pentru regina noastră, dar nimic nu era imposibil când avea o armă secretă: PARFUMUL din sceptru. Prin câteva pulverizări a simțit atracția pentru unul din cei doi bărbați ce așteptau înaintea ei. Alesul. Iar Parfumul ei nu greșea niciodată.    

    

Articol înscris în competiția "SuperBlog".

Proba 16 - Melancolia dulce a copilăriei

Îmi amintesc de prăjiturile dulci din copilărie de fiecare dată când o privesc pe mama gătind în bucătărie, cu mișcări rapide și țintite, asemeni unui maestru al artelor marțiale care cunoaște în avans fiecare atac al adversarului său într-o luptă. Așa este și mama între oale și cratițe, fredonând melodiile tinereții ei și picurându-și din sufletul său iubitor la fiecare rețetă. Visam să devin ca ea când mă trezeam, copilă fiind, cu mirosul inconfundabil și delicios al tartelor și plăcintelor ei și mă grăbeam pentru a gusta prima din ele. O delicatesă să te lingi pe degete.  Nimeni nu cunoaște vechiul nostru cuptor, Samy, mai bine decât ea, cât să-l încălzească și să îl îngrijească pentru a da rezultate uimitoare. Aveau încredere unul în altul, un detaliu de preț pentru fiecare gospodină.

Apoi a venit rândul meu, destul de mare pentru a fi inițiată în artele culinare. Tarta de vișine a fost prima mea încercare de împrietenire cu fermecatul cuptor. Inima îmi bubuia temătoare în piept și pașii îmi erau nesiguri. După o  scurtă conversație, cuptorul mi-a promis că nu îmi va arde prăjitura și că îmi va oferi ajutor - s-a ținut de cuvânt. Am fost impresionată de gustul și aspectul deosebit pe care l-a avut tarta, extrem de mândră de îndemânarea mea. Ochii mamei străluceau, în lacrimi, de bucurie când a tăiat prima bucată. Era pufoasă și numai bună de mâncat. Puțin câte puțin, sub îndrumarea mamei m-am avântat în aventuri care mai de care mai dificile și mai solicitante.

Am avut parte de cele mai frumoase clipe de ucenic în bucătărie, până când am observat că Samy și-a pierdut capacitatea sa de a coace și chiar avea pierderi de gaz din când în când. Aveam nevoie de un nou cuptor, adaptat cu o tehnologie avansată, mult mai eficientă, așa că mi-am convins mama să caute pe Marketonline.ro, deoarece am văzut câteva oferte foarte bune la cuptoarele incorporabile. Încântate de prețurile bune de pe site, am decis să schimbăm și mobila de bucătărie pentru a putea pe viitor să adaptăm noi electrocasnice incorporabile. Nimic nu poate fi mai ușor astăzi, când tehnologia este într-o continuă mișcare, iar noi încercăm să fim în pas cu ea. 

 

Articol înscris în competiția "SuperBlog".

Proba 15 - Întâlnire + Acnee = Dezastru

Eu nu am avut prea mari bătăi de cap din cauza acneei, dar vă voi povesti o întâmplare neplăcută a unei prietene de-a mea - să-i spunem Maria. 

O cunosc pe Maria de foarte mulți ani și întotdeauna i-a plăcut să fie în centrul atenției. Pot afirma că era cea mai populară din grupul nostru. Oricare ar fi fost tema discuției, ea avea câte o replică pentru orice (nu neapărat foarte inteligentă, dar haioasă) și lumea o îndrăgea imediat. Nu mai este nevoie să spun că băieții gravitau în jurul ei ca Pământul în jurul Soarelui și nu mă mira faptul că era invitată în oraș aproape în fiecare săptămână. Cred că aș fi invidiat-o dacă nu aș fi fost implicată într-o relație.   

Într-o zi, primesc de la ea un mesaj scurt, codat: „Am reușit”, scria ea. Fiindcă o cunoșteam atât de bine am realizat foarte repede că obținuse o întâlnire de la un tip pe care îl plăcea mult pe atunci. Era pentru prima dată când o vedeam atât de dedicată unui băiat. Când ne-am întâlnit după ore m-a pus la curent cu întreaga poveste și sărea dintr-o parte în alta de emoție. Părea un Pepsi agitat, gata-gata să explodeze. 

  - Stai jos, i-am spus eu, luând-o de mână. Liniștește-te. Mai sunt trei zile până când o să îl vezi. Te-ai decis ce o să porți? 
  - Nu, încă nu. Ceva deosebit în orice caz...
  - Hai să ne gândim la asta între timp. Trebuie să fii fermecătoare...nu că nu ai fi de obicei, am adăugat, observând cum zâmbetul ei dispare. 
  - Bineînțeles că sunt, zise ea arogantă, dar apoi izbucni în râs. Era o actriță minunată, dar cu o inimă de aur. Doamne, Diana, nu știu ce se întâmplă cu mine. Am fluturi în stomac, ca și cum el ar fi primul băiat care m-a invitat vreodată în oraș. 
  - Poate că este primul băiat care contează. 
  - Da, cred că ai dreptate. Chiar îl plac! recunoscu ea, entuziasmată. 

După planuri foarte bine organizate și meticulos gândite lucrurile s-au liniștit. Toate au fost bune și frumoase până în ultima zi, când Maria m-a sunat panicată, plângându-se de un coș hidos ce îi apăruse pe vârful nasului. 

  - E gigant, îl descrise ea, și în jurul lui pielea e foarte iritată și roșie. Am încercat să îl maschez cu fond de ten, dar nu arată deloc bine. Ce mă fac? Mai am cinci ore până când o să sosească Alex. Nu pot merge așa, Diana. Crezi că o să se supere dacă amân întâlnirea? 

  - Stai calmă și vedem ce putem face. Nu-l suna deocamdată. Mă îmbrac și vin la tine cât pot de repede. Între timp, pregătește o cană de ceai negru și pune-ți niște comprese înmuiate în ceai pe coș ca să mai reducă roșeața. Vorbim când ajung. 

Zis și făcut. Într-o jumătate de oră coboram din troleu în fața blocului ei și eram pregătită de intervenție. Am încercat mai bine de trei ore orice remediu pe care l-am găsit pe internet sau propus de mama ei. Fără niciun rezultat însă. Nu mai era roșu, dar umflătura nu dispăruse și îi crea o stare de discomfort, mai mult psihic decât fizic. Chiar și în această situație, în ciuda prejudecăților ei, am sfătuit-o să meargă la întâlnire pentru a nu pierde oportunitatea. Puțin după aceea m-am întors acasă, sperând ca totul să decurgă cât mai bine. 

Am așteptat până spre seară un semn de la Maria, dar abia foarte târziu am primit telefonul ei. După o tăcere neobișnuită de câteva secunde în difuzor, în care îi auzeam vag respirația, mi-am dat seama că plângea. 

  - Ce s-a întâmplat? am întrebat-o eu. S-a purtat urât cu tine? A râs de tine?

  - Nu, Diana. Nu m-am dus. L-am sunat că nu pot ajunge și am inventat o scuză penibilă. 

  - Și ce a zis? 

  - Părea dezamăgit, cred, dar a spus că înțelege. Apoi a închis pe motiv că are ceva de făcut. 

  - Doar atât? am întrebat. Eram supărată că Alex renunțase atât de ușor. 

  - Nu chiar. Ce-ți spune ție „Mai vorbim”?.

  - Că veți reprograma întâlnirea? am sperat eu. 

  - Mi-aș dori eu, însă cred că a fost un fel de la revedere. Sunt atât de ghinionistă! De ce trebuia să mi se întâmple asta tocmai astăzi? 

  - Lasă, Maria. O să rezolvăm cumva, nu-ți face griji. Nu te da bătută fără să lupți dacă ești sigură că Alex merită efortul. Eu am găsit în schimb soluția pentru problema ta. În drum spre casă m-am oprit la farmacia de lângă mine, ți-am mai spus că lucrează acolo o fostă colegă din generală. Ea mi-a recomandat o gamă de produse de la Farmec pe care le folosește de ceva vreme. Știi, cei care au produsele Doina. Merită încercat. 

  - Desigur, mi-a spus ea. O trimit pe mama imediat. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Cum se numesc? 

  - Gerovital Plant Stop Acnee, sunt într-un ambalaj frumos, verde. Sunt cinci produse: crema sebo-reglatoare purificatoare, crema ultra-activă, batonul corector purificator, fluidul antiseptic purificator și gelul spumant antimicrobian. Nu ai cum să nu scapi de acnee cu un asemenea tratament.   

  - O să le încerc pe toate. Și după ce o să scap de coșul ăsta blestemat o să am grijă să îl recâștig pe Alex - Prin orice mijloace! 

  - Așa te vreau, sunt mândră de tine.

Ce credeți? S-a ținut de promisiune? Bineînțeles, și sunt împreună și astăzi. Iar în ceea ce privește Gerovital Plant... Ei bine, nu a mai renunțat niciodată la el și nici eu. De atunci nu a mai ratat niciun eveniment important, deoarece era pregătită pentru orice provocare.

Articol înscris în competiția "SuperBlog".                     

Proba 14 - Ursul păcălit de Reeija

A fost odată ca niciodată o focă dolofană pe nume Fify. După o zi de dormit pe ghețar alături de puii ei, s-a hotărât să înoate puțin cu peștii din recif și să prindă câțiva pentru cină. Traversând labirinturile de gheață, Fify văzu un urs pedalând pe spate, foarte relaxat, dând din labe spre o masă copioasă și anume meniul lui preferat: piept de focă cu sos de pește. 

Foca, văzând că ursul și-a activat GPS-ul pentru mâncare, a făcut cale întoarsă spre puii săi pentru a-i proteja. Pe drum se gândea la o metodă de camuflare, aducându-și aminte că are o geantă încăpătoare de la Reeija, special comandată de prietena sa Suki pentru asemenea primejdii. Înăuntrul ei, puii erau parțial în siguranță, deoarece această geantă avea puteri incredibile cum ar fi: mirosul, ce nu poate fi detectat de niciun prădător, culoarea care se schimbă în funcție de temperatură și forma după dorințele posesorului.

Cum se grăbea Fify să îl ocolească, face ce face și dă nas în nas cu Tedy, ursul polar care era veșnic flămând și nesătul...

  - Ce faci, vechea mea prietenă? Ce curenți te aduc prin zonă? o întrebă ursul privind-o cu poftă deloc liniștitoare.

Înfricoșată peste măsură, neștiind ce se întâmplă cu puii săi ascunși în geantă, dacă i-a detectat ursul sau nu, se strădui să poarte o conversație normală cu el. Cât era posibil cu un inamic.

  - La vânătoare și eu, Tedy. Nu mă așteptam să te întâlnesc. Vai, ce bine arăți, te-ai îngrășat de când nu te-am mai văzut ultima dată! Chiar și blana îți lucește în lumina soarelui. Uau. Trebuie să îmi spui și mie rețeta.

  - Crezi? Nu am observat, dar mulțumesc.

Fify își imagină că geanta pe care o purta cu ea era o oglindă și ca prin magie geanta se transformă într-una. I-o arătă ursului, ținând-o perfect pentru ca acesta să se poată vedea în  ea. După ce s-a observat cu atenție, Tedy a fost impresionat și foamea i s-a mai domolit. Nu părea să fi observat ceva.

  - Frumoasă oglindă. Aș avea și eu nevoie acasă de una. Știi unde pot găsi asemănătoare?

  - Eu am primit-o, dar internetul e plin de așa ceva. Transportul e singurul puțin mai dificil, dar în maxim 2 săptămâni ar trebui să ajungă.

  - Mulțumesc. O să caut. Ce-ți mai fac bebelușii? Întrebă el.

  - La tatăl lor, îi învață să prindă pește. Abia aștept să se întoarcă.

  - Foarte bine, e necesar pentru viitor să te descurci singur. M-am bucurat să te revăd, Fify. Sănătate multă și atenție în tot ceea ce faci. Nu ști ce pericole te pasc la fiecare pas.

Știind că se referă la el însuși, foca dădu din cap și strângând cu putere geanta pe lângă corp o luă la fugă până când se simți în siguranță. A fost cât pe ce!  

  - Imediat cum ajung acasă o să dau comandă de o nouă geantă, un ajutor de nădejde la nevoie.    

Probă sponsorizată de Reeija.ro

Articol înscris în competiția "SuperBlog".

Proba 13 - Prius, dragostea mea înaripată...

Te-am văzut venind și am știut că te doresc aproape. Prius, iubitul meu ... Nu te-aș fi puteam confunda cu altcineva, deoarece ești unic prin felul tău de a fi, prin aspectul tău atrăgător, prin energia de care m-am îndrăgostit, prin sensibilitatea față de mediul înconjurător care m-a încălzit și care mi-a câștigat încrederea și admirația. Acum ești singurul în viața mea care contează. Când am gustat pentru prima dată din puterea ta am devenit dependentă de talentul și abilitățile tale care mi-au oferit tot ceea ce aș fi așteptat de la un hibrid și chiar mai mult.

Cu cât învățam mai multe despre tine, cu atât deveneam mai visătoare și mai posesivă, singura mea dorință fiind să te cuceresc. Te-am ghidat prin simțurile mele, ți-am arătat ce îmi place și nu am ezitat să îți spun adevărul când m-ai întrebat despre locurile pe care aș fi dorit să le văd alături de tine. Apoi mi-ai arătat dubla ta personalitate și am fost fermecată. Ai fost atent și grijuliu când am pornit spre destinații necunoscute, chiar tăcut la început, parcă pierdut în gânduri sau poate fiindcă nu mă cunoșteai atât de bine, dar m-ai purtat pe brațele tale și nu mi-ai cerut nimic în schimb, doar aceeași tandrețe și atingerile pline de iubire pe care ți le ofeream din tot sufletul. Când „trupul” îți cerea mai multă putere, a doua ta personalitate punea stăpânire pe tine, deveneai un bărbat în toată firea, foarte puternic, și cu un zâmbet șiret îmi spuneai să mă țin bine și să nu îți dau drumul nicio clipă. Aș fi făcut orice mi-ai fi cerut.   

         

A fost cea mai frumoasă zi pentru mine și aș fi dat tot ce posed pentru a nu se termina întâlnirea noastră. Te-am văzut trist în momentul în care ne-am întors în parcul unde te-am cunoscut. Nici nu îți poți imagina ce simțeau eu. Nu aveam cuvinte pentru a mă exprima coerent, pentru a mă face înțeleasă. Oare era normal să te iubesc după prima întâlnire? Poate m-ai crede nebună sau penibilă... Alături de tine am plutit pe un norișor pufos, apoi am coborât din rai brusc înapoi pe pământ și îți simțeam deja lipsa, îngerul meu. Totuși nu vroiam să plec așa, fără să spun ceva. O să risc, o să îți cer să mai rămâi cu mine și să nu mai pleci niciodată, să mă însoțești la bine și la rău până când inima niciunuia dintre noi nu va mai bate. 

Și mi-am deschis sufletul înainte de a fi prea târziu. Am fost surprinsă că m-ai luat de mână și mi-ai șoptit că m-ai așteptat de când te-ai născut, ceea ce m-a făcut să plâng de fericire. Atunci m-ai îmbrățișat și mi-ai șters lacrimile cu haina ta de piele neagră atât de plăcută la atingere. Era atât de confortabilă și nu a trecut mult până mi-am regăsit liniștea, în timp ce tu îmi fredonai melodii de dragoste la ureche. M-ai întrebat dacă sunt sigură și singurul mod prin care ți-am putut demonstra a fost să semnez certificatul care atestă că ești doar al meu, iar eu sunt a ta. Pentru totdeauna. 

De atunci suntem împreună, noi doi împotriva întregii lumi. M-ai plimbat până la capătul pământului și înapoi, mi-ai arătat greutățile vieții și mi-ai explicat că suntem destul de puternici pentru a le învinge pe toate. La răscruce de drumuri mă bazez pe deciziile tale și mă amuz mereu la auzul veșnicei tale zicale: „Draga mea, ai uitat deja? Alături de mine nu conduci, ci plutești. Spre locuri noi, nedescoperite. Nu-ți fie teamă să te bucuri de necunoscut.”

Suntem aceiași și după ani de zile. Ești la fel de silențios când iei decizii importante, știu cât îți este de frică să nu greșești. Când te-ai decis, renunți la inhibiții și lași totul în urmă, arzând și ultima picătură de energie pe care o ai. Ești adorabil! De asemenea, în ciuda vârstei tale atingi aceleași performanțe ca atunci când ne-am întâlnit, sunt foarte mulțumită de tine! Nu regret nicio secundă că te-am ales. Te iubesc cu pasiune ca în tinerețe, dragul meu Prius.

Îți mulțumesc pentru siguranța, încrederea și dragostea cu care mă îmbrățișezi zi de zi.

                                                                           Cu sentimente profunde,

                                                                                                    a ta aleasă.

                                          Articol înscris în competiția "SuperBlog".