Uninvited (I) de Amanda Marrone - Traducere 2

Capitolul 1

   Mi-am inchis ochii, sperand sa nu vina in aceasta noapte. Este mai tarziu decat de obicei. Sper ca a renuntat sau a plecat si sa pot dormi in sfarsit. Aerul rece patrunde pe fereastra si ma minunez de curajul meu. Sau de prostia mea. Este deschis doar putin, nu mai mult de cativa centrimetri. Pana in aceasta seara am tinut geamul inchis, asa ca probabil si el se intreaba ce inseamna asta. Incerc sa aud niste miscari in copacii de afara, dar frunzele sunt uscate si zgomotoase acum. Am deschis ochii - trebuie sa vad. Este mai bine sa il vad venind. Pun fiecare picatura de energie pentru a auzi, asteptand ca ochii mei sa se obisnuiasca cu intunericul. Mi-am intors capul, speriata la zgomotul parului meu lovind fata de perna. Privesc pe fereastra, caut ramurile pentru a-l gasi, intrebandu-ma daca va continua sa vina daca voi taia copacul. 
  - Jordan, esti treaza?      
   Inima mea bate foarte tare in timp ce il caut cu privirea pe Michael printre crengi. Silueta lui intunecata, asezata pe trunchi, putin mai sus decat locul de obicei. De cat timp sta acolo? A coborat apoi, apropiindu-se de fereastra, si mi-am amintit sa caut un fierastrau de dimineata. 
  - Jordan, lasa-ma sa intru.
  - Pleaca, Michael! Nu o sa te las niciodata. 
   Vocea mea este constanta si calma, fara emotie. Am spus cuvintele astea de mai bine de 100 de ori pe ziua de azi, asa ca au devenit automate. Asadar nu m-am razgandit.
   Michael ofteaza si cred ca l-am vazut raspunzand din cap. Stie ca o parte din mine vrea sa intre. 
  - Nu stii cat de bine este sa traiesti, Jo.
   Nu-mi place incotro bate conversatia. Aceasta nu o sa fie o noapte in care sa vorbim despre "planurile de viitor". Michael ducea dorul fostei sale vieti si m-ar fi tinut ore intregi de vorba daca il incurajez.
  - Ai fost la scoala azi? A vorbit cineva despre mine?
   Mi-am dat ochii peste cap. 
  - Vorbim despre liceu aici, Michael. Tu esti de domeniul trecutului. Oamenii au gasit lucruri mai bune despre care sa barfeasca. Vreau sa spun, murind pe parcursul verii...au uitat de mult. Inteleg ca este important pentru tine ca oamenii sa-si aminteasca de tine. S-au intamplat atat de multe de atunci si lumea trece atat de repede peste. Daca ai fi murit in timpul anului scolar ar fi avut un impact mai mare asupra lor. 
  - Doamne, Jo! Asta nu e usor pentru mine, stii bine. 
   Am aprobat si ma intreb daca ochii lui sunt mai buni decat ai mei. Oare isi poate da seama ca ma prefac si ca atunci cand sta la fereastra mea simt furnicaturi in tot corpul?  
  - Imi pare rau, Michael, dar mi-este somn. Trebuie sa dorm.
  - Dar imi este dor de tine, Jo. Nu este cum crezi tu. Nu pot dormi. Nu pot dormi deloc. Sunt treaz si nu am nimic de facut. Nimic de facut decat sa ma gandesc si sa-ti simt lipsa.
  - O sa-ti las cateva carti afara pentru tine maine. Poate poti termina ceva din ceea ce nu ai facut niciodata cand traiai - poti citi o carte. Sau ce zici de asta? Poti merge in lumina soarelui si sa pui capat la tot. Te-ai gandit la asta? Ce s-ar intampla daca ai pasi in soare? 
   Michael este tacut si ma gandesc ca va ramane astfel pentru tot restul noptii, insa se aseaza pe pervaz.
  - Ce mai fac Steve si Eric? intreba el. Inca se mai joaca cu mingea?
  - Oh, Doamne. M-am intors cu spatele spre fereastra. Intreaba-ma ceva de care imi pasa. Prietenii tai stupizi sunt la fel ca si atunci cand erai viu. Ei traiesc si respira prin fotbal sau baschet sau orice alt sezon sportiv este. Inca mai ies cu iubitele lor frumoase si mai strica cutiile de corespondenta dupa ce beau prea multa bere. Ma mira faptul ca nu li te-ai alaturat. Asa iti placea sa iti petreci timpul, nu-i asa?
   Michael nu-mi raspunde si mi-l amintesc sarutandu-se cu o fata oarecare in timp ce tinea o mana pe fusta ei, iar cu cealalta se sprijinea de dulapurile de la scoala, prefacandu-se indiferent. Oare cati baieti ar visa sa faca schimb de locuri cu Michael? Stiu insa cat imi doream eu sa fiu in locul acelei fete. 
  - Si, vrei sa spui ca nu vorbesc despre mine? Deloc? Cu siguranta nu are de gand sa se opreasca in noaptea asta. Cred ca se gandea ca il vor tine minte pentru totdeauna.
   M-am intors spre fereastra, dar mi-am amintit sa o fac incet de data asta. Mi-am vazut pisica sarind pe geam pentru a prinde o pasare din copac. Ma gandesc uneori daca Michael isi va pierde rabdarea si va incepe sa ma vada precum era acea pasare pentru pisica. Ca o prada. Asa ca ma misc putin cate putin, nestiind ce s-ar intampla daca Michael s-ar izbi de geam. 
  - Te-am mintit mai devreme, i-am spus intr-un final. Toata lumea vorbeste despre tine. De fapt vorbesc chiar mult despre tine. M-am oprit, lasandu-i un timp de gandire. Dar nu-si amintesc. Ei cred ca te-ai sinucis. 
   Am vrut sa-i spun asta de mult, dar era un dezastru pe timpul verii ca nu am indraznit. In aceasta seara ma simt rea si nu am de gand sa il cocolosesc. Pe langa asta, se pare ca nu ii pasa ce impact au vizitele lui asupra mea. 
  - Poftim? Cine crede asta? 
  - Toti. Toti de la scoala. Si eu m-am intrebat acelasi lucru. Mi-am muscat buza, nestiind daca sa continui. 
  - Ti-am spus ce s-a intamplat, mi-a spus taios. Stiai cu ce aveam de-a face. Nu puteam face nimic sa il opresc. 
   M-am gandit daca era adevarat, dar nu i-am zis si lui asta - nu inca. 
  - Ei bine, ei cred ca te-ai sinucis si vorbesc despre motivul pentru care ai facut-o. Nu doar prietenii tai, ci toti. 
   Am asteptat ca vorbele mele sa fie intelese. L-am lasat sa se obisnuiasca cu gandul ca toata scoala ignora trecul in favoarea barfelor.                    
  - Nu ti-ar veni sa crezi teoriile care circulau prin scoala. Cateva erau chiar ridicole: "Michael era bipolar", "Michael mai avea doar o luna de trait". Nu te simti prea rau, erau defensive.  Oamenii trebuie sa gaseasca defectele pe care le-au ratat cand erai in viata, pentru ca daca minunatul Michael Green nu a putut sa faca fata, atunci cum vor reusi ceilalti?
  - Macar tu stii adevarul, mi-a spus el. 
   L-am ranit, dar mi-am oprit inainte de a afisa un zambet de satisfactie. A trecut ceva timp de cand am incercat sa inteleg ce vrea Michael de la mine. Facandu-ma sa imi doresc sa intre in camera mea - in patul meu - din nou, apoi in urmatorul minut lasandu-mi un gust amar. Dar nu o sa ma invinovatesc pentru ca i-am ranit orgoliul. Eu sunt prizoniera lui in fiecare noapte si ma bucur ca ii pot face si eu ceva la randul meu. 
  - La naiba! maraie el, uimindu-ma. M-am saturat sa vorbesc. Lasa-ma sa intru. 
   Deodata isi apasa toata greutatea asupra geamului si lovi geamul cu palmele. Ma aplec de parca as fi eu obiectul pe care il loveste. Incerc sa ma indepartez de el si sa ma bag sub saltea. Doamne, de ce am zis acele lucruri? 
   Gura mea se usuca ca o hartie, in timp ce aerul rece trece in continuare peste pervaz. Ma fac cat pot de mica si inghet pe loc. Pana acum fereastra i-a blocat drumul. Dar la naiba cu acele cativa centimetri. Mi-l imaginez cu ochi noi negri de pisica care pot vedea in intuneric, observand aerul care patrunde in camera. Stie ce am facut - poate sa vada? Este aceasta mica deschizatura o invitatie indeajuns pentru a intra? 
  - Jordan, fredoneaza el. Imi pare rau. Imi pare atat de rau. Nu am vrut sa te sperii. Eu doar iti duc dorul foarte mult. Vreau doar sa fiu cu tine. El sare pe sol, pleaca, si eu ma topesc in pat. 
   Tremur, insa nu trag plapuma peste mine. Trebuie sa simt frigul; trebuie sa simt si altceva in afara de durerea cand ma paraseste. Urasc faptul ca il doresc, ca mi se pare magulitor ca vine la mine in fiecare noapte. 
   De trei luni vorbesc cu el la geam. Trei luni am evocat fata lui din timpul cand eram impreuna. Ii vad ochii castanii, buclele satene, dintii extrem de albi si gura frumoasa. Imi imaginez fata lui si cum am putea sa o luam de la capat. 
   Dar frunzele cad si curand Michael va sta din nou in locul sau, pe crengile copacului. Lumina lunii va veni peste fata lui Michael si voi stii ca este adevarat: ca Michael este un monstru. 
  Ma tem doar ca intr-una dintre aceste nopti il voi lasa sa intre.