Fighting with the angels - Partea a 27 - a

   Pieptul lui foarte cald era dur ca stanca, insa imi dadea o siguranta si o incredere nemaipomenita. Acum nu-mi mai era frica la fel ca data trecuta. Aveam un tel - trebuia sa-l pedepsesc pe criminalul ce mi-a ucis parintii. 
   Aripile i-au aparut in cateva momente, atingandu-mi obrazul. Am intins mana sa le ating, dar inainte l-am privit in ochi pe Blake pentru a-i primi acordul. Imi zambi larg, dand din cap in semn de aprobare. Nu mai erau negre, ci gri. Inca nu stiam motivul pentru care li se schimba culoarea. Cu siguranta le voi intreba pe Rachelle si pe Brittany. 

   Pareau firave datorita culorii deosebite si a usurintei cu care se miscau in spate si in fata, insa erau la fel de puternice ca restul corpului sau. Cand am mangaiau penele usor, cu grija, am realizat cat erau de moi. Nu-mi puteam lua ochii de la ele.
   M-a ridicat apoi in brate si mi-a asezat capul pe umarul lui. Semana cu un vis...
  - Povesteste-mi despre el, l-am rugat pe Blake. M-a privit nedumerit. Despre Clarence. 
  - Este unul dintre cei mai cruzi demoni. Si-a pierdut orice sentiment prin faptele sale malefice repetate. El este singurul care se afla in directa legatura cu diavolul, noi restul primim ordine prin el. 
   Exact cum ma asteptam.
  - Fizic? Cum il voi recunoaste?
  - O sa simti foarte repede. Cu toate ca nu esti fiinta supranaturala, vei observa dispretul celor din jur fata de el. Este foarte inalt, blond si are niste ochi patrunzatori negri. Frumusetea lui este vestita printre toti, la egalitate cu rautatea. Te-ai gandit ce vrei sa faci? Doar pentru ca eu te ajut nu inseamna foarte mult. Ai un plan?
  - Inainte trebuie sa stiu daca se mai afla pe urmele mele. L-ai auzit vreodata pronuntandu-mi numele?
  - Da. Acesta este un subiect neplacut pentru el. Este o jignire faptul ca nu te-a gasit pana acum. Era sarcina lui.
  - Atunci este mai bine sa-mi schimb numele. Spune-mi...Claire. Sunt noua ta iubita.
  - Hmmm. Suna extrem de bine. Trebuie sa exersam putin ca sa ne iasa bine, sa fie credibil.
   Un alt lucru care nu ma surprindea. Nu se putea abtine sa nu se dea la o fata...la mine. 
  - Bine, insa inceteaza sa mai zambesti prosteste. Din pacate am frica de inaltime si nu pot privi in alta parte. 
  - Atunci imi dai voie...
  - Ce sa-ti dau voie?
  - Sa fac asta.

   Si m-a sarutat. Buzele lui eram mai calde decat restul corpului, mult mai fierbinti. Am incercat sa il indepartez, dar imi era frica sa nu ma scape si sa cad, plus ca imi cuprinsese capul cu o mana, iar cu cealalta ma tinea de sold. Respiratia lui era mentolata, placuta. Nu imi pierdusem niciodata capul intr-o sarutare. Pana acum.
         - Va urma -