Am menționat într-un clip anterior despre faptul că m-am mutat de la părinții mei, astfel că în ultimele luni am fost extrem de interesantă să îmi amenajez noul spațiu într-un mod care să mă reprezinte și care să mă facă să mă simt ca acasă. A fost o schimbare extrem de mare și am reușit într-un final să mă adaptez, însă pentru asta a fost nevoie să mă joc puțin de-a designerul. Poate ați zărit câte ceva în clipurile mele, dar sper ca la un moment dat să vă prezint și nebuniile pe care le-am adăugat în camera mea pentru a-i da un aer personal.
Vreau să vă vorbesc astăzi despre un site despre care am aflat de curând și care se încadrează în această categorie, deoarece am descoperit aici o sumedenie de obiecte de decor pentru iubitorii de literatură fantasy ca și mine, dar nu numai. Mi-au plăcut atât de mult încât mă gândesc să pun mâna neapărat pe unele dintre ele.
Site-ul se numește FanDecor și conține produse tematice de la artiști fantasy precum Anne Stokes, Amy Brown, Lisa Parker, Tom Wood, Linda M Jones, Luna Lakota etc. de care nu auzisem până acum, dar despre care am aflat curând că sunt foarte bine văzuți în vest. Producătorii sunt din Marea Britanie și nu mă miră deloc acest lucru dacă analizăm puțin mitologia acelor ținuturi și poveștile care s-au scris pe acolo. După experiența mea cu scriitori ca J. K. Rowling și Paul Cude am devenit o mare fană a dragonilor, de aceea mi-am propus să aduc acasă la mine ceva din această temă. Nu vi se par superbi?
Acestea fiind spuse trebuie neapărat să aruncați un ochi peste obiectele lor, fiindcă am fost plăcut surprinsă de atenția acordată detaliilor (solzii dragonilor, firele de păr din blana vârcolacilor, irisul ochilor, oasele craniilor, carnea zombi-ilor etc.), care se poate observa și în fotografiile 3D extrem de realiste. Este foarte ușor să te lași transportat spre altă lume.
Pentru că entuziasmul meu nu se putea încheia decât printr-o colaborare de excepție, am primit cu această ocazie un cadou minunat de la cei de la FanDecor, o pernă deosebit de frumoasă cu imaginea Dragonkin creată de Anne Stokes (vezi poza de mai sus), care a devenit o importantă parte a decorului meu. Abia așteptam să ajungă la mine! Fața de pernă este detașabilă și este dintr-un material lucios și moale, asemănător satinului. O să revin și cu câteva fotografii să o vedeți mai bine. :D
Nu știu ce vă transmite vouă, dar mie îmi amintește puțin de scenele din Game of Thrones, un serial care a devenit printre preferatele mele de când am început să citesc seria.
Nu știu ce vă transmite vouă, dar mie îmi amintește puțin de scenele din Game of Thrones, un serial care a devenit printre preferatele mele de când am început să citesc seria.
Ce puteți găsi pe site? Orice îți dorește inima, de la suporturi de lumânări, figurine, plăci de perete create din polirășină turnată la rece și sculptate cu foarte mare măiestrie, bijuterii realizate din aliaj staniu-cupru de cea mai bună calitate, conform normelor Europene, casete, ceasuri, jurnale, chiar și arme decorative, toate având teme fantasy.
Și pentru că vreau să vă arăt și vouă cât de deosebit este acest site o să organizez împreună cu cei de la FanDecor un concurs pentru iubitorii literaturii și a decorului fantasy la care vom oferi un suport lateral de cărți - book end - Gardienii Osemintelor precum cel din imagine.
Sper din suflet să vă placă și o să revin curând cu o nouă postare unde o să primiți toate detaliile pentru a vă înscrie la acest concurs.
Pentru
mai multe informații și imagini puteți intra pe pagina de Facebook și pe canalul de Youtube.
Nu uitați să-mi spuneți părerile voastre despre site. Sunt foarte curioasă ce obiecte decorative v-ați achiziționa.
V-am pupat!
V-am pupat!
0 fantasies:
Trimiteți un comentariu