Ce ati dori sa imi transmiteti?

luni, 21 octombrie 2013

Proba 8 - O cină specială

Afară era întuneric când am parcat în fața restaurantului și am început să o sun pe prietena mea Loredana. Niciun răspuns, așa că am sunat din nou și din nou. 

-  Nu-mi spune că nu ai reușit să pleci, Lore... i-am spus când într-un final i-am auzit vocea.
- Îmi pare rău, dar nu am terminat de corectat ultimul manuscris. Acum o oră l-am primit înapoi și colegele mele au nevoie de el mâine la prima oră. Nu pot ajunge la timp, deci reprogramăm pe altă dată. Nu te supăra...
- Off! Iarăși mănânc singură.
- Fac eu cinste într-una din zilele care urmează și mă țin de cuvânt de data asta. Ne auzim mai târziu la un telefon.
- În regulă. Spor!
- Mersi, Raluca. Te-am pupat.
- Te pup și eu. Pa.
- Ciao.

„Acum ce să fac?”, mi-am zis eu dezamăgită peste măsură. Fiindcă îmi era foame și nu gătisem nimic săptămâna asta din lipsă de timp, am decis să cinez în Bella Musica cum plănuisem. Mi-am aranjat frumos rochia neagră când am ieșit din mașină și, ținând într-o mână geanta plic și în cealaltă brelocul cu chei, am intrat în restaurant. Înăuntru era la fel de elegant cum îmi aminteam și imediat am simțit un miros îmbietor de friptură, dus spre mine pe valuri minunate de cântec. Era una din serile cele mai pline, pentru că nu am zărit nicio masă liberă unde să mă așez. Una dintre ospătărițele care mă știau din vedere m-a rugat să aștept până verifică dacă mai este loc și pentru mine. Am urmărit-o cu privirea spre unul din colțurile încăperii unde un bărbat în costum stătea singur la o masă, cu spatele spre mine, astfel că nu îi puteam observa trăsăturile. Părea însă destul de tânăr. După câteva replici, acesta m-a căutat din priviri în timp ce ospătărița îl întreba probabil dacă l-ar deranja să îl însoțesc. Acum regretam că venisem. După felul în care s-a întors mi-am dat seama că nu era deloc încântat, dar în clipa când privirile noastre s-au întâlnit bărbatul mi-a arătat un scurt zâmbet, dar totuși un zâmbet. 

Am pășit înspre el, ca o felină care își caută prada, conștientă de încrederea pe care o emanam prin fiecare por. Îmi doream să fiu dorită, așa că unduirile corpului meu erau pe ritmurile muzicii care ne învăluiau. Când am ajuns lângă el s-a ridicat și mi-a făcut semn din cap să mă așez, având grijă să tragă scaunul pentru mine. Inima mea bătea cu putere deja, dar când i-am zărit chipul în adevărata sa splendoare am crezut că o să îmi sară din piept.

- Bună, i-am spus, afișând cel mai încântător zâmbet al meu. Îți mulțumesc pentru loc.
- Plăcerea e a mea. Hmm.. Miroși bine. Super Playboy, nu-i așa?
- Da, am dat ușor din cap.
- Am fost puțin cam direct, îmi pare rău. Sora mea adoră parfumul acesta.
- Aaa. O înțeleg perfect. 
Conversația noastră a durat secunde, minute, ore, fără oprire. Nu mai simțisem niciodată asta pentru un bărbat. Nu îl plăceam pentru că era minunat, pentru că avea cel mai masculin parfum sau pentru că era galant. Avea într-adevăr toate aceste calități și încă multe altele. Eram fermecată, îndrăgostită și îl doream pentru mine. Am crezut că dragostea la prima vedere era un mit, dar când pasiunea a început să vibreze prin fiecare părticică a corpului meu și o simplă privire de-a lui mă încălzea pe dinăuntru am înțeles că nu era un joc. Era seducție, din partea lui și din partea mea, pură magie. Și mi-am folosit super-puterile pentru a-l cuceri. 

Numai în momentul când am plecat împreună din restaurant, râzând și împreună, am știut că acesta era doar începutul. Un sărut timid, dar care ne-a cuprins sufletele și trupurile ca o aură. Dragostea.     


                                              Articol înscris în competiția "SuperBlog".