Airel de Aaron Patterson - Traducere

Capitolul 1

   Boise, Idaho. In ziua de azi.
   M-am trezit cu acel sentiment oribil inauntrul stomacului meu - din nou. Am privit ceasul pentru a vedea daca este timpul sa-mi dau fundul amarat jos din pat. Scoala era ultimul loc unde as fi vrut sa fiu astazi si cu vremea incepand sa fie frumoasa din nou, m-am ingrozit ca trebuia sa stau in clasa toata ziua.
   Am lovit covorul cu piciorul si m-am asezat pe marginea patului privind la nimic in particular. Corpul meu refuza sa raspunda si nu vroia sa faca nimic din treburile acestei dimineti. Haide Airel, nu e timp de pierdut.  M-am ridicat si m-am uitat in oglinda ce atarna de peretele de langa usa de la baie. Colturile ei rotunjite si de neclintit m-au facut sa ma intreb daca ideea mea cu privire la cine eram si cum aratam corespundea cu adevarul. 
   Parul meu saten-inchis era putin carliontat si cadea pe langa umerii mei in rasuciri nebunesti. M-am gandit de 100 de ori sa il vopsesc - stiu, cine nu o face in zilele noastre - dar nu m-am putut convinge in final. Eram in dubii despre anumite lucruri si acesta era unul dintre ele. Nu ca as fi fost impotriva colorarii parului sau ca as fi gandit ca cel care actioneaza astfel era orgolios sau ceva de genul. Doar imi placea sa stiu ca eram eu pana in strafundul inimii.
   Cercuri intunecate imi inconjurau ochii plictisitori, caprui. Mereu mi-am dorit ochi albastri, dar na. M-am frecat la ochi, ca si cand facand asta m-ar fi ajutat sa ma trezesc mai repede. Am zambit la reflexia mea si m-am uitat cum fata-mi parea sa se lumineze, apoi am inceput sa rad zgomotos, gandindu-ma cat de ridicola as fi parut pentru oricine m-ar fi vazut. Fan clubul meu imaginar... 
   Mi-e indiferent! Am un zambet grozav si daca am nevoie de el pentru a ma trezi, asa sa fie!
  - Airel! Te-ai trezit? Scoala incepe in 10 minute si tu trebuie sa mananci ceva. Daca vei continua sa sari peste masa de dimineata vei...
   Cuvintele ei graviteaza, intr-un mod specific mamelor, in jurul importantei primei mese a zilei. Mama mea era doar asta - o mama. Ea si tata aveau o relatie foarte buna, ceea ce era rar in lumea de azi, ce cu divorturi si tati franti de oboseala - si mame de asemenea frante - rulau agresiv. Eram bucuroasa ca cel putin ma puteam baza pe un lucru in viata mea, sau asa speram.
   Am strigat inapoi, "Nu mi-e foame, mama! " apoi am imbracat perechea mea preferata de jeansi True Religion si un tricou albastru inchis pe care l-am cumparat ieri de la mall. Mi-am trecut mana prin par, l-am lasat pe spate si l-am prins jos cu un cleste ciudat pe care l-am luat de la un magazin din centru. Am luat jumatate din machiajele mele, gandindu-ma ca as putea termina aranjarea cu mascara si creion de ochi in parcare inainte de ora.   
   In timp ce am tras inapoi perdeaua, privind prin geam in gradina din fata, am fost bucuroasa sa vad ca soarele isi va face aparitia...ei bine, cel putin pentru azi. Pe aici, vremea era la fel de incredere precum oamenii care o anuntau. Mi-am adunat ghiozdanul cu cartile necesare, mechiajele si haine in plus in cazul in care trebuia sa alergam la sport. Odata pe saptamana eram obligate sa alergan si terminam ora transpirata si murdara. La 10 minute de cand am coborat din pat ma aflam in masina mea de incredere, Honda, in drum spre scoala...sau asa cum o numeam eu...Iadul! 
   Nu erau chiar iadul, dar avea zile care semanau cu asta. Eram putin in intarziere, cu toate ca am iesit in timp record afara din casa si aveam o pofta ucigatoare dupa un latte cu cocos.      
   M-am uitat la ceas si am decis sa continui sa comit obsesia mea pentru cafea. Pana la urma era doar liceul si eu aveam prioritati. Am oprit la Moxie Java - eram un fan inrait. 
   Imi placea cafeaua buna - nu cea prost facuta.
   Masina mea a scartait la stop, in fata magazinului, amintindu-mi inca o data ca trebuia sa-i zic tatai sa schimbe franele. Trebuia sa-l fi rugat saptamana trecuta, dar a plouat tot weekendul, lasandu-ma parasita acasa pentru teme. Spre groaza mea, locul era plin. Parea "tarziu" s-a transformat in "criminal de tarziu". 
   M-am uitat in spatele barului si am vazut ca Lacey, amica meu de cafea, lucra astazi. Ea mi-a zambit, simuland o privire panicata si incuviintand la coada de oameni somnorosi pe care incerca sa ii serveasca. Veneam aici destul de des incat sa stie exact ceea ce doream. Aveam o buna relatie de prietenie. Mereu avea bautura mea pregatita inainte sa ajung la casa si intotdeauna ii dadeam bacsis consistent pentru munca ei accelerata. 
   Nu indraznesc sa ma uit la ceas, dar surprinzator, indicatorul pare sa se miste destul de repede. Cu bautura in mana mi-am dat la o parte parul. Trebuia sa arate ca eram o profesioniste in ceea ce priveste comandatul-si-continuatul-drumului, dar in timp ce ma pregateam sa plec cineva a intrat pe usa si totul din lumea mea a incetat brusc. 
   El era un baiat inalt - barbat - cu parul blomd, tepos. Cand a intrat am simtit cum mi-a tresarit inima. Era destinul. Am simtit ca ceva a inceput de indata ce a umplut coridorul. Era ca si cum, in acel moment, noi am fi fost facuti unul pentru celalalt.  
   Era atat de perfect si frumos. Era atat de perfect si frumos in sens barbatesc. Mi-am putut simti fata imbujorata si inima batandu-mi in piept. 
   El a trecut pe langa mine ca si cum nu as fi existat si s-a asezat la coada. Dintr-o data, ma miscam - sau cadeau, nu imi mai dadeam seama exact. Tot ce stiu este ca m-am izbit intr-un sarman batran si ca urmare mi-am varsat cafeaua pe haina lui.
  - Oh. Imi pare foarte rau. Eu, uh... 
   Scundul batranel aplecat de spate s-a uitat la mine confuz si amuzat in timp ce eu incercam stangace sa ii curat haina uda, cautand in jur niste servetele. Inima mea a inceput sa alerge si mai repede cand o mana m-a prins de umar avand in jur de 10. M-am intors si am urmarit mana pana la umar, si la celalalt capat al mainii glorioare era - el. 
   Atunci m-am schimbat intr-un amestesc de absurditatil o idioata balbaita. El mi-a zambit si am simtit cum fata mi se inroseste. 
  - Lasa-ma pe mine...mi-a spus cand i-a intins batranului gramada de servetele. 
   Obrajii imi erau din ce in ce mai rosii. Imi doream sa mor Doar am stat ca o idioata cu gura deschisa.   
   Batranul a luat servetelele si a curatat majoritatea murdariei. El a insistat ca nu este nicio problema. 
  - Li se intampla si celor mai buni dintre noi! a spus el. 
   Era atat de amabil incat privind in urma la situatia ingrozitoare ma intrebam cine a intrat in cine. Picioarele imi tremurau acum si imi era frig. Am privit in jur, apoi in jos la podea unde acest cel-mai-dragut-baiat stergea cafeaua varsata. Apoi mi-a inapoiat cana goala.    
  - Multumesc! Eu, um...
   Acestea erau. Primele mele cuvinte pentru el - oh, wow... cu o nota de stralucire. Ce cuvinte sa rostesc in acest moment. Am ramas tinandu-mi cupa goala, iar el s-a ridicat si a incuvintat cu un zambet. Inainte sa-mi dau seama el disparuse. Poof! Tocmai disparuse. 
   Am sfarsit intr-un fel in masina mea si in drum spre iad, si da - azi era garantat ca va fi ca in iad. Argh!  Mi-am scos telefonul si am observat ca nu eram in intarziere pana la urma. Eram chiar cu doua minute mai devreme. Cum s-a intamplat asta? Ciudat. Am considerat incidentul cu varsarea cafelei pe papucii mele ca fiind o halucinatie. 
   Mi-am parcat micuta masina in cel mai apropiat loc de parcare si mi-am miscat capul in dezaprobare. Ce era asta? Era ca si cum el ar fi avut aceasta aura si ceva ce a patruns pana in sufletul ei. Nu credeam in dragoste la prima vedere. Bine, nu neaparat. Dar in aceasta dimineata m-a facut sa ma gandesc de doua ori la unele lucruri. Ochii lui, atat de albastri, si felul in care s-a uitat la mine! Era ca si cum m-ar fi cunoscut sau la ce ma gandeam - ceea ce simteam.
   Mi-am trecut degetele prin par, unindu-le si apasandu-mi buricele degetelor de tample. Nu aveam dureri de cap des, insa simteam ca se apropia una.
   Doi baieti cu care nu am vorbit niciodata...si cu care nu as vorbi niciodata...au trecut pe langa mine, holbandu-se. M-am oglindit in oglinda retrovizoare inca o data, aranjandu-mi parul si a durat un moment - atat cat aveam la dispozitie - sa imi termin machiajul. Cred ca ma simt dragura astazi. Doar neatenta, atat.
   M-am indreptat spre corpul principal al scolii. Lip-glossul ar fi gata pe drum, daca nu as fi cazut, incercand sa merg si sa fac si altceva in acelasi timp.      
   Morosul de frunze galbene si aerul de dimineata umplea atmosfera si mi-am inchis ochii, inspirand mireasma dulce in timp ce mergeam. Iubeam toamna. Culorile, mireasma, ploaia proaspata de dimineata ma faceau sa incep sa cant. Noroc de cei care nu puteau auzi. Doar ideea unei vremi mai racoroase m-a facut sa uit de dimineata jenanta. Eram bucuroasa ca nu aveam sa il mai vad pe acel baiat vreodata.  
   Nu eram timpul de fata pe care toti o considera frumoasa, dar nu o duceam nici prea rau. Inventia machiajului era un lucru extraordinar si eram experta in a-l folosi. Tenul meu era pal. Banuiesc ca era un mod dragut sa spui ca tenul meu era deschis. Aveam prea multi pistrui, ca sa nu mai mentionez faptul ca sunt scunda. Nu ca in "Wow, amice! Priveste la ciudata de la circ", dar eram destul de mica incat sa fiu sicanata destul de des. Eram constienta de asta, dar as fi recunoscut asta? 
  - Niciodata, am spus cu voce tare si apoi am verificat daca m-a auzit cineva. Nu as fi recunoscut niciodata. Glumele pe seama mea s-ar fi inrautatit. 
   Corpul meu era mica si aveam trasaturi delicate. Intr-o zi proasta as putea depasi 45 de kilograme, si asta era ceva. Poate ca nu eram cea sexi fata din scoala, dar niciodata nu a trebuit sa-mi fac griji de greutate. 
   Eram mai desteapta decat lasam sa se vada. Nu imi doream sa fiu cel mai destept copil din scoala. Nu era niciodata bine. Ultimul lucru pe care mi l-as fi dorit era sa fiu vazuta ca tocilara, chiar daca adoram sa citesc o carte buna aveam limitele mele. Ieseam in evidenta atunci cand vroiam asta, dar ma integram in rand cu ceilalti in general.   
   Imi placea sa invat si eram o buna eleva in cea mai mare parte a timpului. Aveam note de A si din cand in cand cate un B. Niciunul din prietenii mei nu erau interesati de notele lor, ci mai degraba de iubitii si iubitele lor si ceea ce faceau ceilalti si cine s-a despartit de cine...Bla, bla, bla.
   Drumul de la masina mea pana la dulap m-a ajutat sa-mi limpezesc mintea. Plimbarea si aerul proaspat m-a facut sa ma simt mai bine cu privire la ziua de azi. 
   Aveam cativa prieteni cu care ieseam, dar cel mai des ii foloseam ca un camuflaj. Ma aflam sub radar. Vreau sa spun ca imi placeau prietenii mei, dar doar unul sau doi dintre ei erau adevarati. Toata lumea stie asta in afara de baietii prosturi care nu isi dau seama. Cateodata le privesc pe fetele populare si ma intreb daca au de fapt creier sau doar functionau pe baterii pe care isi incarcau noaptea personalitatea atat-de-perfecta. Niciun strop de amaraciune aici! 
   Am ajuns in clasa fara niciun incident. 
  - Dragut tricou, m-a privit fals Kim, cea mai buna prietena a mea si o diva a cumparaturilor, asezandu-se langa mine. Asadar, l-ai intalnit pe noul tip deja? 
   Ea s-a uitat in jur si si a scazut tonalitatea vocii ca si cum ar fi fost o crima sa fii interesant in noul elev al scolii noastre.  
  - Ah...nu. Si de ce conteaza? Nu e ca si cum va intra in vorba cu noi, mi-am dta ochii peste cap, imaginandu-mi ca un baiat extrem de sexi mi-ar fi captat atentia, oferindu-i ceva nou de care sa vorbeasca. Lui Kim ii placea sa vorbeasca, atat cat puteam sa ma bazez pe ea. Mi-am deschis cartea de istorie si m-am prefacut ca citesc, sperand sa abandoneze subiectul, dar stiam mult mai bine.
   Ea era mereu foarte energica. Majoritatea oamenilor aveau zile bune, rele si starile majoritatii trecea de la cald spre rece,...dar nu si Kim. Ea era plina de viteza, nu avea intrerupator on si off.  O iubeam pentru asta! In plus, ea ma ajuta sa vad partea luminoasa, frumoasa, a vietii.
  - Haide fata, cand o sa te vada se va indragosti nebuneste de tine si iti va cere mana in casatorie, a chicotit ea si apoi a tacut pentru ca domnul Brashear a inceput ora. Nu am raspuns si Kim nu a parut sa observe. Se prefacea ca citea din manualul de istorie si a inceput sa tasteze asa cum o facea ea de obicei. 
   Kim avea prieteni din alte scoli si de obicei vorbeam prin mesaje non-stop. Am lovit-o in picior si a mormait, scapand telefonul. S-a lovit de banca si am zambit. Mi-a aruncat o privire de moarte si m-a amenintat pe sub dinti.
   M-am uitat in alta parte cum faceam de fiecare data cand "istoria" intervenea. Pana la urma, aceasta ora era despre ceea ce a fost facut deja. Cand s-a terminat nu aveam nicio idee despre ceea ce spusese profesorul in tot timpul acesta.      
   Dar exista un lucru pe care nu il voi uita cat voi trai. Persoana care mi-a schimbat universul pentru totdeauna.