Trecutul dinaintea mea... - Partea 8

   In fata scolii ma astepta din nou Peter, dar de data asta m-am asezat langa el, ignorand rugamintile sale. 
  - Buna ziua, conita! Cum a fost ziua dumitale?
  - A fost bine, draga Peter. La cat servim masa?
  - Peste o ora cel putin. De ce?
  - As vrea tare mult sa imi arati imprejurimile ... sa ma plimb. 
  - In hainele astea, conita? Mergem sa va schimbati si apoi ...
  - Nu, Peter. Acum. Si ... imi poti spune Ema. 
  - Stapana o sa ma omoare, rosti el incetisor, ca pentru sine. 
  - Nu uita ca eu sunt fiica mamei mele, i-am spus eu zambind.

   Astfel am pornit in directia opusa, unde se afla o campie inflorita, iar in departare se zarea un lac limpede. M-am oprit in fata lui si am inceput sa arunc cu pietre in apa pentru a-l stropi pe Peter. 
  - Haide! Te dai batut? l-am intaratat eu. E randul tau.
  - Dar o sa va udati.
  - Atunci ... Prinde-ma!
   Apoi am inceput sa topai dintr-o parte in alta. Nicio reactie. Bineinteles ca nu aveam de gand sa procedez corect, asa ca m-am prefacut ca alunec pe o piatra si ma lovesc la glezna. Cum se spune: Ai grija ce-ti doresti! Am sfarsit prin a ma lovi destul de tare, iar sangele nu intarzie sa apara. La naiba cu planurile!
  - Esti bine? fugi el speriat spre mine. Urata zgarietura. Ai fi putut sa te lovesti mai tare. Fii mai atenta, te rog.
  - Au, am inganat eu. Nu e vina mea ca tu nu stii sa te joci. Supararea se vedea pe chipul meu cu siguranta, ca sa nu mai pun la socoteala ca mi-am intors capul in directia opusa. 

  - Lasa-ma sa te ajut. Poti merge singura? 
  - Nu stiu. Stai sa incerc. 
   Cu putina prefacatorie (nu foarte multa) l-am convins sa ma ia in brate. Sub hainele acestea de muncitor se simtea un corp cu adevarat puternic. Iar ochi...Oh, Doamne! Erau superbi! Negri si adanci, incat eram pierduta pe veci in ei.
  - Asteapta, i-am zis atunci cand m-a asezat cu grija pe "bancheta" calestii si se indrepta spre locul sau. Trebuie sa fac ceva.
  - Ce este? Ai uitat ceva?
  - Da. Sa-ti dau asta. Vino mai aproape. 
   S-a apropiat nedumerit spre mine, asteptand. L-am luat de mana si l-am adus si mai aproape, apoi l-am sarutat pe obraz (chiar daca buzele mele tipau dupa cu totul alt loc). 
  - Multumesc, am rostit. 
  - Cu placere, zambi el rusinat. Nu era nevoie. 
  - Placerea a fost de partea mea. 
   Tacerea domni pentru restul drumului, dar nu ma deranja. Aflata in caleasca, departe de privirea lui Peter ma puteam bucura de sarutul pe care i-l daruisem, mangaindu-mi buzele din 2 in 2 secunde, ca si cum ar fi ramas dovada acolo, o parte din el. Ce bine este sa visezi!

- Va urma -