Trecutul dinaintea mea... - Partea 5

   Am urcat grabita in camera mea si am sarit direct in uriasul pat pufos. Era minunata, dar totusi straina. Imi era dor de masuta mea de machiaj, de laptopul meu, de zgomotul masinilor ce treceau in fiecare minut din zi si din noapte prin fata casei. Mi-era dor chiar si de latratul cainelui vecinului de vizavi care incercase de atatea ori sa ma apuce cu dintii lui draguti de picior. Asta era cu adevarat o premiera :)). M-am ridicat si am luat telefonul din ghiozdan - in aceeasi stare. Cu ce ma ajuta faptul ca aveam atatea numere in agenda, dar nu puteam suna pe nimeni?
   Abia in momentul in care am privit pe geam mi-am dat seama ca ma aflam cu adevarat acasa - cel putin in locul in care urma sa fie construita casa mea in secolul XXI. Gradina cu flori din spate era la fel de frumos impodobita si inflorita precum o stiam, asa ca nu m-am putut abtine sa nu o rog pe Anne sa-mi culeaga cateva pentru camera. Miroseau superb... Iubeam florile. 

   Dulapul era pe jumatate plin de rochii de cele mai calde culori pe care le vazusem vreodata. De incantare i-am strigat lui Anne sa aduca aparatul foto, insa ea se uita stramb la mine, intrebandu-ma ce este aia. Am renuntat la idee, dar nu m-a oprit nimic sa le probez pe toate si i-am daruit si prietenei mele doua cand am vazut cat de mult ii placeau. Cred ca mi-a multumit timp de o ora pentru generozitate si sarea de pe un picior pe altul, tinandu-le strans in brate. Eu eram doar bucuroasa sa impart ceea ce aveam - ca de obicei cu ea.
  - Sunteti atat de buna, conita. Multumesc mult. Este cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodata...si nici macar nu este ziua mea!
  - Sa le porti sanatoasa, draga mea. Spune-mi, te rog, in ce zi suntem astazi? Am uitat de tot, am intrebat-o, prefacandu-ma aeriana.
  - Cum asa? Este joi, 20 mai, domnisoara. Mai sunt doua zile pana la ziua dumitale, pana la marea petrecere.
  - Da? Ce bine! In ce an?
  - Va bateti joc de mine? 1730, conita.
   "Oh, Doamne! Chiar e secolul XVIII, mi-am zis in gand." Apoi cu voce tare:
  - Si cine vine la petrecere?
  - Toate persoanele pe care le-ati invitat: Sarah, James, David, Jessie, Sam, Andrianne si restul prietenilor tai de la scoala. Va purtati tare ciudat astazi. S-a intamplat ceva?
   "Da, am ajuns intr-un univers paralel unde toata viata mea este intoarsa pe dos. Se poate repara asta cumva?"
  - Nu, am raspuns insa. Doar epuizata.
   Nu cunosteam niciunul dintre numele enumerate de ea, dar speram sa ii cunosc din vedere.
  - Am o veste proasta insa.
  - Ce este Anne?
  - O sa vina si Vivianne. Stiu ca ati insistat ca ea sa nu vina, dar parintii ei sunt prieteni buni cu parintii dumitale si nu am putut face nimic. A fost alegerea dumneata sa nu le spuneti nimic stapanilor despre conflictul dintre voi.
   Aveam o banuiala cine era aceasta Vivianne...
  - Spune-mi cate ceva despre ea...vreau sa fiu pregatita pentru orice va urma.
  - Pai nu va pot zice mai mult decat stiti deja - este blonda, cu parul cret, are ochii albastri, este destul de inalta, dar nu la fel de inalta ca dumneata. Si foarte, foarte rasfatata.
   "Oh, nu! ROSE! Nici aici nu scapam de ea. Noroc ca Anne este prea fericita sa puna intrebarile obisnuite, mereu prea multe."
  - Are si o alunita pe obrazul stang langa ochi?
  - Da, sigur. Puneti niste intrebari ca nu mai inteleg nimic...
  - Trebuie sa ma ajuti. Sunt convinsa ca va incerca sa imi distruga petrecerea. O sa stai cu ochii pe ea...bine?

  - Da, o sa va ajut. Incepem prin a va arata rochia pe care o veti purta.

   Era splendida. Simpla, asa cum imi placea, cu un corset care sa-mi evidentieze talia si lunga pana atingea pamantul, iar cand am incercat si pantofii eram in al noualea cer. Zambetul imi era pana la urechi. Nimic si nimeni nu imi va strica distractia! O sa am grija de asta!

- Va urma -