Partea a 11 - a

  Era atat de schimbată! Totuşi nu-mi venea sa cred ca acum o secundă avea aripi. Prezentul era şocant, mă izbea foarte tare, nu ştiam ce sa mai înţeleg. Dintotdeauna crezusem în puterea lui Dumnezeu, în îngeri si tot ceea ce tine de lumea spirituală, însă noile cunoştinţe mă înspăimîntau. 
   - Eşti înger, Elena? am întrebat, cu toate ca ştiam deja răspunsul.
   - Da. Îmi pare rău ca nu am putut sa-ti spun, nu erai pregătita. Sarcina mea a fost sa am grija de tine. Asta nu este prima data cînd încearcă sa pună mana pe tine.
   - Adica? Apoi am privit-o, asteptand raspunsul.  
   - Cînd ne-am întîlnit prima data, Caroline...Bărbaţii aceia din parc veneau dupa tine. Erau demoni.
   - Poftim?...Dar tu m-ai ajutat sa scap. 
   - Exact. 
   - De ce eu? Daca nu pot face fata la aceste incercari? Sunt doar un simplu om..nu ma pot lupta cu raul...
   - Sigur ca poti. Ti-au fost date la nastere...aceste puteri. 
   - Si tu mi-ai fost prietena...doar pentru ca ai fost trimisa. Nu te-as fi intalnit altfel, nu?
   - Probabil ca nu, dar ma bucur ca eu am fost cea care a avut grija de tine. Esti o prietena excelenta. 
   - Daca asta vine din partea unui inger ar trebui sa ma simt flatata...
   Ma bucuram sa o am alaturi din nou. Elena fusese prietena mea pana in clasa a 4 - a, cand a disparut fara stire. Abia peste luni de zile am primit o scrisoare din partea ei, cerandu-si iertare, dar ca trebuise sa se mute din oras cat mai repede din cauza unei probleme de familie. 
   - Sunteti gata? ne-a strigat Brittany, urcandu-se in masina. 
   - Acum venim, i-a raspuns Elena. 
   - Vino cu mine. 
   Apoi imi intinse o piatra de culoare alba, stralucitoare.
   - Ce este piatra asta?
   - Este piatra lunii. Poart-o mereu cu tine. Te va apara de duhurile noptii. Mi-e teama ca o sa ai parte de un drum lung si periculos de acum incolo. Eu trebuie sa ma intorc in Rai, au nevoie de mine acolo. O sa ne revedem intr-o buna zi. Ai grija de tine. Ma bucur ca te-am revazut, Care.
   - Si eu, Elena. 
   Apoi lacrimile au inceput a-mi curge siroi. Nu m-am putut abtine. Am imbratisat-o pentru cateva secunde si aratandu-mi ultimul ei zambet si-a luat zborul. 
   - In sfarsit. Urca-te tu in fata, langa mine. O sa stea Rachelle in spate.
   - Nu mai ai aripi! Super. 
   - Bine ai venit in lumea noastra.
   Dupa ce s-a urcat si Rachelle, Brittany a bagat in viteza si a apasat pe acceleratie. O noua aventura tocmai incepuse.