A new life - partea a 18 - a

     - A fost diagnosticată cu cancer.
    Acesta este unul dintre momentele în care orice strop de furie pe care l-ai simți pentru cineva se evaporă și rămâne doar durerea. Mama avea cancer. 

Aici puteți găsi partea a 17 - a și aici întreaga poveste.

Partea a 18 - a 

Simțeam nevoia să zbier. Atât de tare încât să îmi pierd vocea, iar odată cu ea să mă părăsească și durerea din capul pieptului și golul din stomac. Sau să mă mistuie ca un foc puternic până să nu mai rămână nimic din mine. Una din două. Mintea mea a început să gonească frenetic și dintr-o dată ideile mele precedente și furia pe care o simțeam față de mama s-au evaporat. Acum îmi doream să fie fericită cu noul ei iubit într-o vacanță la malul mării, să zâmbească la soare, cu picioarele adâncite în nisipul fin. Să își trăiască viața departe de noi, să fie într-adevăr persoana pe care o învinuisem în tot acest timp.

Nu mai știu cum să mă manifest, fiindcă trupul îmi este amorțit de durere și de atâta gânduri ce mi se învârt prin cap. Fac ture continue prin cameră pentru a-mi reveni, însă nu spun nimic pentru a nu o trezi pe sora mea și între timp îmi îndes bucăți de mâncare, acum rece, din farfuria de pe masă. Fiecare mișcare mă epuizează, dar nu mă opresc, ci sunt mai hotărâtă să nu mă dau bătută. Tata mă privește trist, cu o expresie a chipului care îmi frânge inima. Îmi dădeam seama că regreta că îmi spusese adevărul. 

Eu regretam cu totul altceva. Regretam că nu am realizat ce s-a întâmplat cu ea, că în ultimele luni petrecute împreună nu mi-am dat seama că era slăbită, tăcută și că petrecea ore întregi închisă în camera ei. Ar fi trebuit să vorbesc mai mult cu ea, să am grijă de ea, să observ toate aceste schimbări. Cred că este de vină meseria ei de medic. Pentru că ea știe mai bine decât oricine ce înseamnă să ai grijă de o persoană bolnavă, știe cât suferă cei rămași în urmă atunci când cineva apropiat îi părăsește, când toate medicamentele de pe lume nu mai fac față. Iar ea, printr-o ultimă încercare de a face ce este mai bine pentru noi, a ales să nu avem o astfel de responsabilitate. 

Mă gândesc apoi cum să ajung în Seattle, să o vizitez pe mama la spital și cum aș reacționa în acel moment. Oare s-a schimbat? Și-a lăsat cancerul amprenta asupra corpului ei? O să o găsesc întinsă pe un pat alb, slăbită, neputincioasă, plină de remușcări și tristă? Răspunsul aveam să îl găsesc acolo și acum eram sigură că trebuia să merg.

 - Vreau să o văd, tati. 
 - Dar...
 - Astăzi.   

- Va urma - 

A new life - partea a 17 - a

Sfârșit partea a 16 -a:
 - Noapte bună, i-am spus și eu, întorcându-mă în cameră și închizând ușă în urma mea.
M-am schimbat de haine cât de repede am putut și m-am pus la somn. Mâine avea să fie o zi lungă.

Partea a 17 - a 

 

      E o liniște atât de profundă în cameră atunci când mă trezesc, încât primul meu gând este că sunt singură. Mi-ar plăcea să rămân așa la infinit, să las timpul și grijile să treacă, să mă părăsească până când voi fi gata să le înfrunt. Dar nu pot face asta.
      Și nu sunt singură, desigur. Sunete difuze, cuvinte rupte dintr-o conversație pe care nu o puteam auzi ajungeau până la mine. Ca o dispută, așa sunau acele zgomote abia perceptibile. O ușă trântită m-a făcut să tresar și să-mi ridic capul de pe pernă. Apoi din nou liniște. 
      M-am îmbrăcat încet, de parcă m-aș fi aflat în reluare și mi-am aruncat privirea spre ceasul de pe noptieră. Era extrem de devreme, ceea ce era ciudat pentru o persoană ca mine. Deena dormea încă, dar nu puteam spune același lucru despre tata și noua lui soție. Ceva se întâmplase și aveam de gând să aflu ce. 
      În bucătărie, lucrurile erau împrăștiate într-o zarvă totală, de parcă cineva se apucase să gătească, dar se răzgândise pe parcurs. Pe un fund de lemn era tocată o ceapă mare, iar într-un bol cu apă se aflau câțiva morcovi și cartofi. În celălalt capăt al încăperii tata era sprijinit de chiuvetă și părea încordat. Își cuprinse fața cu mâinile și se aplecă înainte. M-a observat abia când am pășit înăuntru.
      - Jessica, te-ai trezit?
      - Neața! S-a întâmplat ceva? 
      - Ne-ai auzit. O discuție în contradictoriu cu Meredith. 
      - Din ce cauză? 
      - Este legat de servici. Vrei să îți pregătesc ceva să mănânci? 
      - Sigur. Lasă-mă să te ajut. 
      Ne-am apucat împreună să eliberăm masa și am prăjit rapid șuncă și câteva ochiuri. Curând eram așezați și gata să servim ceea ce gătisem. 
      - De ce așa de drăguță, Jess?  Nu mă plâng să știi, dar acum două zile ai fi fost în stare să mă arunci ca hrană pentru lei.      
      - Îmi cer scuze, tată. Reacția mea de mai devreme a fost oribilă și nu meritai. Cel puțin nu acum. 
      I-am zâmbit puțin, apoi am continuat.
      - Cred că...m-am săturat să fiu părăsită. Iar tu te-ai întors atât de târziu. Am petrecut un an singure. Un an! Încearcă tu să îi explici unui copil de ce mama și tatăl ei nu sunt aici să aibă grijă de ea, de ce trebuie să meargă singură la școală și de ce nu îi pot cumpăra tot ceea ce are nevoie. A fost greu. 
      - Iartă-mă, draga mea. Nu îți poți da seama cât de rău îmi pare pentru ce s-a întâmplat. Am aflat acum o săptămână, de la unul din colegii de servici ai lui Marianne, și am luat primul avion spre voi. De ce nu ai sunat? A fost alegerea ta să nu păstrăm legătura când m-am mutat de acasă și te-am înțeles pentru că erai supărată, dar nu mă poți învinovăți că te-am lăsat singură. Un telefon, Jessica, și aș fi venit. Ești doar un copil și nu trebuie să faci tu toate aceste lucruri pentru Deena. Nu e corect. 
      - Spune-i mamei asta. 
      - Nu vorbi așa despre mama ta...
      - Nu-i lua apărarea! Mama a fugit cu iubitul ei, fără să dea doi bani pe noi.   
      - Și eu și mama ta am greșit cu multe, dar ...
      - Nu vreau să aud asta acum. Te rog. Așa ceva nu se face copiilor tăi. 
      - Nu mai pot păstra secretul față de tine Jessica, așa că o să-ți spun. Totuși te sfătuiesc să nu îi spui încă Deenei. 
      - Despre ce vorbești?      
      - Marianne este internată la o clinică din Seattle. 
      - Poftim? Ce a pățit? 
      - A fost diagnosticată cu cancer.
      Acesta este unul dintre momentele în care orice strop de furie pe care l-ai simți pentru cineva se evaporă și rămâne doar durerea. Mama avea cancer. 

- Va urma - 

A new life - partea a 16 - a

End partea a 15 - a
Lucrurile scapau de sub control. De ce venise tata tocmai acum? Nu se putea sa-l fi anuntat mama... Si Derek era insuportabil deoarece vroia cu tot dinadinsul sa se inteleaga bine cu el. Deena se linistise, cu toate ca o injura pe ascuns pe noua noastra "mama". Sosirea lor nu prevestea nimic bun.

Partea a 16 - a

După ce situația s-a mai liniștit Derek și-a luat la revedere, promițând că se va întoarce mâine la cină, la invitația tatălui meu. Mi-ar fi plăcut să mai rămână, dar pericolul nu trecuse și nu vroiam să afle mai multe decât era cazul momentan. Înainte să plece m-a rugat să îi ofer o șansă tatălui meu, iar eu am acceptat la un moment dat pentru a-i face pe plac. Am urcat apoi imediat ce am avut ocazia în camera mea pentru a evita o altă dispută și am rămas acolo până când mișcarea în întreaga casă a încetat. 


Într-adevăr, în mai puțin de 20 de minute Meredith, noua soție a tatălui nostru, s-a instalat în vechea cameră a mamei. Am tras cu ochiul când despacheta hainele dintr-o geantă mare de voiaj și am observat că era la fel ca atunci când o cunoscusem pentru prima oară. Curând după aceea bucătăria mirosea a mâncare din nou, semn că gătise, dar am refuzat să cobor. Apoi m-a lovit din plin. Nu vroiam în ruptul capului să recunosc, dar Deena avea nevoie de părinți mai mult decât oricând. Cel mai bun lucru pe care puteam să îl fac era să o conving că eu am renunțat la luptă. Lucrurile aveau să se schimbe, pornind într-o direcție la care nu m-aș fi gândit niciodată că voi fi de acord. Totuși era pentru binele nostru.


Seara a trecut în liniște după ce am rugat-o pe sora mea să încerce să se acomodeze cu musafirii nepoftiti. Bineînțeles că a durat puțin timp până s-a oprit din țipat, dar am reușit. Tata s-a înfuriat la un moment dat, dar Meredith l-a liniștit, amintindu-i de situația în care ne aflăm și de cât de greu trebuie să ne fie. M-am simțit rușinată de felul în care o tratasem până atunci și mi-am promis că aveam să o iau de la început. Chiar dacă tata ne-a părăsit acum câțiva ani pentru ea, nu era singura vinovată. 

Am coborât să mănânc când toată lumea dormea, pășind cu atenție pe scări pentru a nu face zgomot. În frigider, pe o farfurie erau două pulpe rămase de la cină și cartofi copți lângă. Nu m-am atins de farfurie până nu am văzut biletelul: ”În caz că vă este foame v-am oprit și vouă.” Am rămas impresionată, privind mesajul lipit de grătarul frigiderului. Zâmbind acum, am scris un ”mulțumesc” dedesupt după ce m-am înfruptat din friptura delicioasă.


Telefonul m-a luat prin surprindere în clipa în care a vibrat încât am tresărit, de teamă că am reușit să trezesc pe cineva. Am răspuns imediat când am văzut cine era.

  - Buna, somnoroaso. Dormi? mă întrebă Derek vesel peste măsură.
  - Încă nu, ciugulesc câte ceva. 


  - De ce am impresia că mănânci pe furiș?


  - Nu mă ascund să știi! m-am răstit puțin pentru a fi confingătoare. Era o plăcere să ne contrazicem.


  - Atunci de ce vorbești în șoaptă?

  - Pentru că toată lumea doarme, am răspuns eu repede, fără să mă gândesc prea mult. 


  - Exact. Am avut dreptate. 


Râsul lui m-a umplut de energie și am început să râd și eu, dar cât mai încet.


  - Bine, ai dreptate. Nu vreau să dau ochii cu tata sau cu Meredith. Mulțumit?

  - Foarte. Dar nu de asta te-am sunat. Aș vrea să aduc un vin pentru mâine la cină, dar am nevoie de ajutorul tău. Ce i-ar plăcea tatălui tău?


   - Bellet bea de obicei, dar se găsește destul de greu pe aici. E un vin din Franța.

   - Știu despre ce vin este vorba. Mulțumesc. Mă descurc eu, Jess. Noapte bună. 


   - Noapte bună, i-am spus și eu, întorcându-mă în cameră și închizând ușă în urma mea.

M-am schimbat de haine cât de repede am putut și m-am pus la somn. Mâine avea să fie o zi lungă.

- Va urma - 

---------------------------
M-am gândit să continui povestea începută cu ceva timp în urmă. Știu că nu e cea mai bună continuare, dar e așa de încălzire. Îmi cer scuze dacă am făcut greseli de orice tip - m-am cam grăbit. Enjoy!

A new life - partea a 15 - a

   Am zarit curand parcul unde am stabilit sa ma intalnesc cu Derek si am constatat ca el ma astepta deja.
  - Haide, trebuie sa ajung acasa. Deena este singura si nu raspunde la telefon. Ultima data mi-a spus ca bate cineva la usa. Mi-e frica sa nu fi patit ceva.
   I-am povestit apoi si despre mama, dar nu a incercat sa ma linisteasca in niciun fel. Socul ne invaluia pe amandoi.
   Am dat bufna in casa, iar in bucatarie am dat peste el...
  - Tu? Ce cauti aici?
  - Asta ma intrebam si eu, striga din spatele meu Deena. Cum a indraznit sa-si arate fata...
  - Fetelor stiu ca sunteti suparate, dar...
  - Care e motivul vizitei? am continuat eu.
  - Nu este doar o vizita. Ma mut cu voi. Ne mutam cu voi.
   Derek privea uimit si nu intelegea ce se intamplase, cine era acest personaj misterios si nedorit si de ce eram amandoua atat de pornite impotriva lui.
  - Imi pare rau, Derek. Am uitat. El este tatal nostru.
  - Imi pare bine sa va intalnesc, domnule. Este o placere.
  - Si pentru mine, de asemenea. Tu trebuie sa fii prietenul Jessicai.
  - Nu, domnule, dar mi-ar placea foarte mult.
  - O sa lucram la asta, ii zise zambind. Intre timp, ajuta-ma te rog sa aduc bagajele sus. O sa ajunga imediat si sotia mea, Meredith.
  - Nu prea cred, tata. De ce ati venit? Nu mai aveti unde sta? am tipat, regretand apoi.
  - Nu, draga mea. Am aflat de plecarea mamei voastre si aveti nevoie de mine.
  - Te inseli! Nu avem nevoie nici de tine, nici de draga ta sotie. Acum ti-ai adus aminte ca ai doua fete? Prea tarziu!
  - Nu o sa plecam! zise el pe un ton mai ridicat decat pana acum. Totusi sunt tatal vostru si trebuie sa ma respectati. Nu sunt mandru de ce am facut, dar nu mai pot schimba nimic. O sa ramanem chiar daca nu sunteti de acord. Vii, tinere?
  - Sigur, rosti repede Derek.
  - Poti sa-mi spui Frank.
  - Da, domnule. Adica - da, Frank.
   Lucrurile scapau de sub control. De ce venise tata tocmai acum? Nu se putea sa-l fi anuntat mama... Si Derek era insuportabil deoarece vroia cu tot dinadinsul sa se inteleaga bine cu el. Deena se linistise, cu toate ca o injura pe ascuns pe noua noastra "mama". Sosirea lor nu prevestea nimic bun.
       - Va urma -    
       

A new life - partea a 14 - a

    Draga jurnalule,


   Mi-a fost greu sa retraiesc ziua aceasta, dar trebuie sa stii si tu draga mea ceea ce s-a intamplat in acea zi dupa plecarea mamei. 
    ....
  - Stii ce? i-am spus eu Deenei. Ramai tu aici in caz ca se intoarce sau daca suna cineva cu vreo veste. Merg eu la prof.
  - Dar...
  - Te rog, Deena. Daca vrei cheama o prietena pe la tine. 
  - Bine, fie, dar daca afli ceva sa ma anunti.
  - Sigur ca da, am incredintat-o.
   Numai eu stiam ca asta era inceputul furtunii. Am plecat in cautarea unor raspunsuri pe care eu nu le aveam. Trebuia sa am grija de ea cum voi putea mai bine. Eram in stare!


    Cu inima cat un purice am sunat la interfon si am urcat repede pe scari. Din pacate temerile noastre s-au adeverit. 
  - Buna, Jessica. Intra.
  - Buna ziua!
   L-am urmat intr-o camera mobilata, simpla, caracteristica unui barbat divortat si dezordonat.  
  - Ia un loc. Imi cer scuze de acum pentru ceea ce urmeaza sa-ti spun. 
   Am ascultat, simtind cum sufletul zbiara de durere. As fi vrut sa fiu nepasatoare, dar din pacate nu am putut. 
  - Mama ta m-a rugat sa am grija de voi. Nu mi-a spus motivul, dar era foarte ingandurata si trista. Asta nu poate fi decat un semn rau. 

  - Nu mai lungiti asteptarea. Spuneti-mi. 
  - Jessica....Mama voastra a plecat cu prietenul ei, medicul Taylor. 
   Am ramas muta. Ii luasem apararea lui Taylor tot timpul acesta, dar de fapt el a fost cel care a convins-o sa plece... cu toate ca in scrisoarea ei scrisese altceva. 


   Am plecat, tinand scrisoarea strans, singura legatura dintre noi si mama. Ce aveam sa-i spun surorii mele? Ca a plecat pentru ca nu ne mai vroia la fel ca tata? Fara sa-mi dau seama am format numarul lui Derek si cu lacrimi in ochi l-am rugat sa ne intalnim. 
  - Jess, esti bine? ma intreba el. De ce plangi? 
  - Poti veni sa ma iei...sunt pe strada Brazilor.
  - Ajung in 5 minute, asteapta-ma in parcul din centru. 
   Dupa ce am inchis telefonul am primit un apel de la Deena - nu mai puteam amana inevitabilul. 
  - Alo. Deena?
  - Cine altcineva?
  - ...
  - Deci? 
  - Ai avut dreptate, Taylor a fost de vina.  
  - Asteapta o secunda, suna cineva la usa. Ramai pe fir!
  - Bine. 
   In urmatoarele doua minute am auzit tipete, plansete si reprosuri. Cine ar fi putut fi? Deena...revino la telefon.        
  

A new life - partea a 13 - a

    Mama a plecat de cateva zile fara a afla ceva despre ea. Nu ne venea a crede ca ne-a lasat singure. Sigur a fost Taylor, a convins-o sa fuga cu el. Deena a intrat in depresie si nu mai vorbeste cu nimeni, rar mai scoate cateva cuvinte si acelea printr-un efort destul de mare. Nu stiu ce sa ma mai fac. Am doar 17 ani si trebuie sa iau viata in maini si am o responsabilitate fata de sora mea. Ce fel de mama ar fi in stare sa-si paraseasca copiii? In ce stare trebuie sa fi fost sa plece fara sa se uite inapoi? Si daca a facut-o, de ce nu ne-a spus nimic? Atatea intrebari si niciun raspuns. Am vorbit si cu matusa noastra si ne-a promis ca o sa rezolve sa ne mutam la ea, insa mai dureaza putin procedurile. Este inceputul vacantei de Paste si cred ca suntem singura familie pentru care aceasta sarbatoare nu este un motiv de bucurie. E atat de trist sa stam singure. Partea buna este ca ne-am adunat cativa din clasa si am petrecut mai bine ca niciodata. Dumnezeu mai face si minuni. Cel putin pentru asta ii sunt recunoscatoare. Spre surprinderea mea primul lucru la care m-am gandit in aceasta duminica a fost sa mergem la biserica la liturghie. Deena nu a fost prea incantata la inceput, dar nu a avut incotro. Speram sa-si regaseasca linistea interioara si ca va fi mai impacata. Ea inca era de parere ca mama actionase asa din cauza ei, pentru ca o suparase de atatea ori pana cand nu a mai facut fata. Singurul lucru pe care i l-am spus a fost: " Deena, nu este vina ta. Orice ai fi facut tot la fel ar fi ales. Din pacate mama este usor influentabila si, desi am incercat, nu am putut sa o schimb prea mult. Daca nu a realizat inca ce greseala a facut sper ca o va face si ca se va intoarce. Ar fi pacat daca am pleca tocmai in Europa. " Si ei ii parea la fel de rau, insa nu era timpul pentru mofturi. Oricum va fi mai bine decat sa ne descurcam singure. Aveam nevoie de bani pentru a ne intretine si singura solutie era sa imi gasesc un servici, lucru care nu ma prea incanta. Mama castiga foarte bine din salariul de medic pediatru si ne erau mai mult decat suficienti pentru cheltuielile noastre nu atat de mari. Din fericire am gasit foarte repede unul pe masura deoarece, cand a auzit situatia mea, mama lui s-a oferit sa ma ajute pentru a lucra ca vanzatoare la afacerea familiei. Nu era extraordinar, dar era un inceput bun, iar salariul era mai mare decat de obicei. Derek venea de acum in fiecare zi si ma ajuta la treburile din casa ( nu ca as fi avut nevoie, dar era un sprijin de care nu ma puteam lipsi ). In ciuda disputelor anterioare s-a dovedit un baiat pe care ma pot baza si nu regret ca i-am acordat a doua sansa. Vacanta se scurgea putin cate putin si deja consideram ca nu voi fi in stare sa-mi asum rolul de mama pentru o familie. Nici nu ma mir luand in considerare ca pana acum nu prea bagasem in seama aceste lucruri. Nu sa am grija de mine este problema, ci sa am copiii pe care sa-i educ, sa le dau sfaturi. Ce personalitate puternica ar trebui sa ai pentru a-i ghiada pe cei din jurul tau. Este mai greu decat mi-am imaginat, iar sfaturile date mamei mele pana acum inteleg de ce nu au dat roade. Nu se aplica in astfel de cazuri. Ramasa singura dupa ce o inselase si apoi parasise tata nu mai avea aceleasi principii si orientari. E normal. Lumea pe care o cunostea si dupa care se orienta nu mai era aceeasi. Oamenii treceau pe langa ea nu nepasare, la fel si eu, insa nu puteam simti pe pielea mea adevarata pierdere a mamei. Avusese incredere in el si o tradase. Unde disparuse toata acea mare dragoste cu care se mandreau in tinerete? Fusesera un cuplu minunat, insa cu timpul au realizat ca, desi semanau foarte mult fizic, nu erau compatibili. Mult prea tarziu insa. Aveau doi copii marisori nu mai puteau da inapoi fara sa existe suferinta si pagube. Urma sa ne alegem cu o familie ciuntita si mereu fara nicio ratiune normala. Nu mai exista o mama si un tata statornic. Fiecare se va casatori la un moment dat si vietile lor vor merge pe alt drum fara cale de intoarcere. Ce rost mai are sa speri? Suferinta ramane singura la sfarsit. 

A new life - partea a 12 - a

   Obosita fiind din cauza orelor tarzii la care am adormit serile trecute m-am trezit dupa ora 12. A fost o saptamana foarte grea datorita examenelor care urmau. Tinand inca ochii inchisi, am pasit adomita catre camera mamei pentru a vedea daca s-a trezit. Spre surprinderea mea, patul era deja facut, lucru foarte neobisnuit. Am coborat apoi zambind, crezand ca era in bucatarie gatind, insa si aceasta era pustie. Cum se poate asa ceva? Trebuia sa fi ajuns de dimineata… Poate stie ceva Deena. Am intrat in camera ei si am gasit-o ca in orice sambata dormind.

   - Deena… Deena, trezeste-te. Deena!                                                                                                                      

   - Ce e? Ce te-a apucat? De ce strigi asa?

   - Mama nu a venit acasa, am adaugat disperata. Patul este facut.

   - Nu e prima oara, Jess, a spus ea cascand.

   - Stiu, insa de data asta simt ca ceva nu este in regula.

   - Te inteleg. Abia acum ai inceput sa fiti mai apropiate. Ti-este frica sa nu se termine totul…

   - Este posibil. Ma duc sa sun la spital sa vad daca a plecat de acolo.

   - Bine, eu ma duc sa vad daca a lasat vreun bilet in bucatarie sau la ea in camera.

   Am format numarul si dupa cateva secunde a raspuns colega mamei, Jane.

   - Alo. Buna ziua. Cabinetul doamnei doctor…

   - Jane? Sunt Jessica.

   - Buna, Jessica. Ce mai face mama ta? Se simte bine?

   - De ce ma intrebi? S-a intamplat ceva?

   - Pai nu a venit la servici aseara.

   - Poftim? Si-a luat liber?

   - Din cate stiu eu, nu. A fost foarte agitata saptamana asta.

   - Am observat si eu…. Dar totusi, ea a plecat de acasa aseara ca si cum ar fi mers la lucru. Deci, sa inteleg ca nu stiti unde ar putea fi?

   - Nu a venit acasa?

   - Ultima oara am vorbit cu ea aseara.

   - Ai sunat-o pe mobil?

   - De obicei il lasa acasa, dar o sa incerc. Multumesc mult. La revedere.

   Doamne! Unde putea fi?

   - Jess! Jess!

   - Ce este?

   - Mama a plecat, a inceput ea plangand.

   - Cum adica?

   - Nu are nicio haina in dulapuri. A luat absolut tot.

   - Dar...

   - Nu intelegi? Ne-a parasit! a inceput sa tipe cu o suparare in glas ce m-a cutremurat.

   - Nu este posibil. Nu si ea…

   - Pun pariu ca Taylor este implicat.

   - Nu cred… Nu este baiat rau, am rostit, sperand din toata inima sa fie adevarat.

   - Ce facem acum?

   - Asteptam… Apropo, telefonul mamei este la locul lui?

   - Nu m-am uitat. Vin imediat.

   Intr-un minut s-a intors :

   - Nu este acolo, l-a luat cu ea. Sun-o.

   Dupa  ce am tastat numarul, am apropiat cu emotie telefonul de ureche. Mai rau nu putea fi.

   - Alo?

   - Jessica?

   - Cine este acolo?

   - Sunt Jonathan.

   - Domnule professor … Buna ziua, am spus nerabdatoare. Mama este cu dumneavoastra?

   - Din pacate, nu. Mi l-a lasat la usa cu o scrisoare. Puteti veni pana la mine? Este mai bine decat sa vorbim prin telefon.

   - O sa luam un troleu. O sa fim acolo in 10-15 minute.

   - Va astept. Pa-pa.

           - Va urma - 

A new life - partea a 11 - a

  10 decembrie

   Inca o ora plictisitoare de fizica si o sa ajung in sfarsit acasa. Belle a plecat deja sa-i cumpere mamei ei un cadou pentru ca era ziua ei de nastere si scapase de chinul ultimei jumatati de ora. Profesorul Barrett ne toraia de cateva ore bune despre tranzistori incat simt ca o sa-mi adoarma si ultimii neuroni ramasi trezi dupa ora trecuta de chimie. Majoritatea elevilor lipseau, dar eu aveam cel mai mare ghinion posibil: mama era prietena foarte buna cu domnul Barrett, iar lipsa mea ar fi fost raportata odata cu urmatoarea vizita. Nu ma plangeam, asta imi oferea si avantaje insa numarul dezavantajelor le intrecea simtitor. Orice as fi facut la scoala, nu numai la ora de fizica, si ajungea la urechea profului, era povestita cu lux de amanunte si chiar cu unele floricele adaugate - Bineinteles mama imi tinea dupa aceea un lung discurs...si crede-ma! Dupa ultimul nu as mai suporta inca unul.
   Curtea scolii era deja goala in momentul in care am iesit cu ghiozdanul in spate cu gandul sa ajung cat mai repede la locul unde hotarasem sa ne intalnim eu,  Amber, Chloe si Dana. Dana a ramas acasa toata ziua din nou pentru ca nu a avut chef de scoala. Devenise o obisnuinta pentru ea din cauza tatalui ei care era medic de familie si care ii scria cel putin o scutire pe luna. Amber si Chloe au fost si ele la cumparaturi, deoarece asta seara urma sa ne adunam acasa la Belle pentru o petrecere in pijamale. Era un ritual deja, fiindca de fiecare aniversare a mamei ei aceasta pleca cu tatal lui Belle intr-o scurta vacanta si ramanea singura acasa, numai un motiv bun pentru a petrece putin timp impreuna. Ultima oara, acum cateva luni, am stat la mine, dar mama a fost foarte suparata ca nu a putut dormi din cauza noastra. Si, desigur, marele scandal cand s-a intors de la spital obosita si plina de nervi. Nu cred ca o sa mai apara fetele pe la mine prea curand - au ramas socate de reactia mamei mele.
   - Buna fetelor.
   - Hey, Jessica. Credeam ca nu mai vi. Ce a durat atat? a rostit Choe cascand.
   - Doar stiti: din nou fizica.
   - Tot acelasi sistem comunist? Spunei mamei tale odata pentru totdeauna ca fizica nu este obligatorie si ca nu este materia ta preferata. O sa ii treaca pana la urma, adauga si Dana razand strengareste.

   - Am tot incercat. Fara noroc pana acum. Ati cumparat?
   - Da, am gasit ce ne-am propus. Am dat si peste Belle..si ea ii cauta ceva mamei ei.
   - Atunci haideti sa-mi iau si eu hainele de dormit si DVD-urile pe care vi le-am promis. Am sa va povestesc ceva diseara.
   - De ce diseara? Avem timp si acum, s-a repezit curioasa Amber.
   - Nu vreau sa ma repet. Nici Belle nu stie inca.
   - Bine, fie, au soptit bosumflate.
   Nu a durat foarte mult drumul pana acasa. De indata ce am intrat am simtit un puternic miros de gaz. Am urcat alergand in camera lui Deena si am gasit-o lesinata pe podea. Speram sa nu fie prea tarziu!!! Le-am strigat pe fete sa ma ajute sa o ridic si una sa sune la ambulanta. Am deschis geamurile rapid si am trecut in camera mamei. Din pacate si ea era acasa, dormea de ceva vreme, nu-mi dadeam seama insa in ce stare se afla. Incepuse sa se invarta pamantul cu mine, nu stiam daca din cauza gazului care persista sau datorita celor dragi mie care se aflau in pericol. Dupa cateva minute au ajuns medicii, chiar doi colegi de-ai mamei mele care au venit cat au putut de repede cand au auzit ce s-a intamplat. Am incercat intre timp respiratia gura la gura, insa nu am vazut nicio reactie. Au fost duse de urgenta la spital si internate 24 de ore pentru analize. Medicii au spus ca a fost cat pe ce si ca daca as mai fi intarziat putin ar fi fost prea tarziu.
   Am asteptat afara cat le-au consultat si l-am intalnit pe Taylor cand incerca sa afle ce se intamplase. Parea cu adevarat ingrijorat.     
   - Cum s-a intamplat, Jessica?
   - Cand am venit de la scoala am simtit miros de CO si le-am gasit lesinate pe amandoua. Am apucat doar sa deschid geamurile.
   - De la ce a pornit scurgerea?
   - Avem o soba mai veche pe langa centrala. Aceasta nu este de ajuns iarna din cauza spatiului care trebuie incalzit. Nu mai face fata, asa ca din cand in cand mai folosim si soba.
   - A fost frig aseara, a rostit Taylor.
   - Da, a fost.
   - Imi pare atat de rau pentru ce s-a intamplat. Ma bucur insa ca sunt bine acum.
   - Si eu. Poti intra daca vrei. Intre timp ma duc sa-mi cumpar un ceai si niste covrigi.
   - Du-te jos in cabinetul mamei tale. Cred ca o sa gasesti ceva de mancare. Are mereu cate ceva la indemana. Presupun ca nu ai apucat sa mananci.
   - Inca nu. Multumesc Taylor.
   - Sigur, mi-a zambit el dand din cap. Ne vedem inauntru.
   Cand am coborat la etajul unu le-am intalnit pe fete, carora li se alaturase si Belle. Aveau fete palide si speriate. Belle mi-a sarit in brate cand m-a vazut si m-a strans tare. Aveam nevoie de sprijin. M-am temut ca toata viata mea se va prabusi in acele cateva minute cat am asteptat salvarea. Mi s-au parut o eternitate.

       - Va urma - 

A new life - partea a 10 - a

Cateva zile mai tarziu…

   Am avut dreptate in privinta lui Taylor. Inca de a doua zi mama mi-a marturisit ca incepuse sa se departeze - stia ca intrase pe teren minat. Nu gasise un aliat in sora mea si avea putine sanse sa-mi schimbe parerea - puteam foarte usor sa il citesc.
   Deena o ducea din ce in ce mai rau cu scoala si notele erau pe masura. Mama nu mai facea fata si am inceput sa ma ocup de ea cu temele. In fiecare zi cand venea petreceam jumatate din timpul ramas corectandu-i temele si explicandu-i lectiile. Fara sa ne dam seama am devenit foarte apropiate si ne intelegeam mult mai bine decat pana acum. Nu am recunoscut niciodata pana acum ca imi semana foarte mult: avea aceiasi ochi limpezi si verzi, acelasi zambet mostenit de la tata si aceeasi placere pentru singuratate. Parul i se revarsa pe umeri asemeni unei cortine aurii, singura diferenta intre mine si ea. Cand o priveam dormind mi se parea un inger numai ca in sufletul ei incoltisera si sentimente nedemne de o asemenea creatura: gelozie, invidie, nesupunere. Aceasta i-a fost firea din clipa in care a plecat tata, iar situatia ar fi fost cu totul alta daca alegerea nu ar fi fost a tatei - sa ne paraseasca pentru alta femeie. A suferit mult, la fel si eu desi nu am aratat, si nu mai asculta de nimeni. Cred ca ar fi ales sa plece cu tata, dar nu il putea ierta, ii gresise enorm. Legatura tata-fiice se rupsese dintr-odata fara speranta unei noi tangente. Nu am aflat de el nimic de cand a plecat, nu a sunat, nu a trimis nicio scrisoare - alte greseli. Nu sunt Dumnezeu, nu judec, dar pot face diferenta intre bine si rau. Oricine care are un cap pe umeri si gandeste are capacitatea asta. Si mai presus de toate nu imi pot opri inima sa bata, sa astepte un nou inceput.

   Am preferat sa nu gandesc, nu merita nici macar sa vars o lacrima, nimic. Insa Deena a facut-o. Nu o data, nu de doua ori sau de trei ori - in fiecare seara cand se aseza in pat. Am ales sa vorbesc despre el acum, deoarece astazi am primit o vedere de la el. De ce o vedere ma intreb. Poate nu a stiut ce sa spuna, poate nu a avut curaj, poate a sperat ca am uitat deja totul. Se insala. Doar o bucata de carton colorata am primit, un soare, o plaja si trei cuvinte: Tata va iubeste. Singurele cuvinte care ar fi facut orice copil sa lacrimeze si sa ierte orice, dar nu si pe noi. Aveam zbucium in suflet, o rana adanca. Iubirea vindeca multe, dar nu justifica asemenea atitudine. Pe mama o puteam intelege. Era doctor de copii de ceva vreme si tind sa cred ca a fost inclinatia ei pentru ca avea mentalitatea unui copil. A fost mereu obisnuita sa aiba cineva grija de ea si nu este capabila sa se descurce singura. Asta este si motivul pentru care eu sunt cea autoritara si dura cu sora mea. 

   Simt uneori ca eu sunt mama, iar ele doua fiicele mele si ca sufletul meu a imbatranit, chiar daca fizicul este neschimbat. Mi-ar place uneori sa ma comport dupa mintea unei adolescente, insa nu-mi permit, atarna mai multe datorii pe umerii mei. Singurele momente cand lua mama controlul era cand nu mai facea fata si incepea sa ne pedepseasca si sa ne tina morala ce dura cel putin o ora. Atunci nu mai conta vina cui era. I se parea de ajuns pentru restul timpului in care a fost detasata de probleme.

Tata

   Iar cu baietii aceeasi comportament il avea. Nu doar ca vedea doar ce este mai bun in fiecare, dar si credea tot ce ii spuneau. Tata a fost singurul ei prieten si nu a avut de  suferit niciodata pana acum, iar reactia ei cand a plecat tata m-a speriat. Nu stiam de ce era capabila… A luat fiecare lucru care a ramas in casa de-al tatei si l-a rupt, taiat, orice, numai sa il distruga. Abia am reusit sa o readucem la normal. A si plans, dar foarte putin - atat cat am vazut. Trecusera doi ani de atunci si viata intrase in normalitate in ultimele cateva luni. Pacea domnea din nou...pana la aceasta vedere primita. Sunt sigura ca ar fi facut acelasi lucru si cu ea daca nu as fi ascuns-o bine la mine in camera. 

        - Va urma - 

A new life - partea a 9 - a

  30 noiembrie

   A venit in sfarsit sambata si mama pentru prima data dupa o lunga perioada si-a luat liber de la servici. A ramas sa gateasca cate ceva.

   - Jessica! Ajuta-ma te rog! Mai am nevoie de niste ingrediente. Poti merge tu te rog sa cumperi?

   - Sigur. Fa-mi o lista pana ma imbrac.

   - Ce mai stii de Derek? Ai mai vorbit cu el?

   - O sa fie aici, mama! 

   Cand m-am intors acasa sora-mea, Deena, venise cu fata cea mica a vecinei de vizavi, Bonnie, care era cu un an mai mare decat ea. Nu ar fi fost mare lucru daca ele nu s-ar fi aflat la mine in camera cand am ajuns si peste tot era o mizerie de zile mari.

   - DEENA! Ti-am spus de atatea ori sa iti aduci prietenii la tine in camera. M-am saturat sa tot fac curatenie dupa tine! Scuza-ma, Bonnie, dar acum o sa mergeti dincolo. O sa va ajut sa luati jucariile.

   - S-o crezi tu! Mergem la Bonnie. Spune-i tu mamei.

   - Nu prea cred ca pleci. Stii ca azi avem musafiri si ne-a rugat mama sa o ajutam.

   - Asta nu te preocupa pe tine. Nu vreau sa raman si cu asta basta.

   Si fara alt cuvant a iesit trantind camera. Mama era la bucatarie terminand treaba si ascultand stirile, asa ca nu a auzit nimic din ceea ce se petrecea sus. O sa fie foarte dezamagita. Insemna foarte mult sa ne intelegem cu aceasta persoana noua din viata ei. Era si normal.
   - Jessi! Trimite-o pe Deena la mine.

   Ce ma fac? Ce sa-i spun mamei? Sora-mea trebuia adusa cu picioarele pe pamant si o voi face eu daca nimeni nu indrazneste.
   - Este pana la Bonnie. O sun pe Sierra (sora mijlocie care e de varsta cu mine) sa o trimita.

   Insa la telefon Deena a inceput din nou sa tipe spunanad ca nu vine. Asta e prea de tot.    

   - Daca nu esti aici in maxim 5 minute o sa vin si o sa te iau de par. Nu glumesc Deena! Inceteaza sa te comporti ca o rasfatata. O data in viata ta fa ce ti se spune, altfel jur ca o incurci.

   - Bine, fie. Vin imediat.

   Au trecut 5 minute, 10, 15...Nu-mi puteam imagina ce era in capul ei. In mai putin de o jumate de ora urma sa soseasca Derek si putin mai tarziu si Taylor, prietenul mamei. O sa iasa circul de pe lume. Mi-am luat repede o jacheta pe mine pentru ca se facuse racoare si am traversat strada. Am batut furioasa la usa si a iesit mama fetelor cu un prosop in mana, semn ca spala vasele, si cu o voce mirata intreaba:

   - Nu a ajuns acasa? Dupa ce ai sunat si-a adunat lucrurile si a plecat. Nu era prea incantata, dar banuiesc ca nu a avut incotro. Nu m-am uitat dupa ea, deci nu te pot asigura daca a intrat sau nu. Imi pare rau.

   - Va multumesc. Daca o vedeti sa ma anuntati va rog.

   - Sigur, Jessica. Noapte buna.

   Si acum ce?

   - Alo? Derek? Poti veni acum? Esti gata?

   - Jessy? Ce sa intamplat de esti asa agitata? In doua minute ajung, sunt gata deja.

   - Multumesc. Iti spun mai multe cand ne vedem.

   Incepusem sa tremur si nu doar pentru ca vantul batea din ce in ce mai tare si nu stiam cum sa reactionez. Am format numarul mamei mele si am sperat sa nu raspunda. Nu gasisem cuvintele potrivite. Deena lipsea? Degeaba insa. Nu am avut noroc.

   - Alo, Jessy? Unde esti? Ai plecat de ceva vreme si nu te-ai mai intors. Esti in regula?

   - Eu da. E vorba de Deena...

   - Ce a facut iar?

   - Nu dau de ea...Imi pare rau. Am cautat-o la vecina, dar nu stie nimic de ea.

   - Dar nu stii?

   - Ce sa stiu? am intrebat eu indignata? Oare nu intelegea gravitatea faptelor ei? Isi cam luase lumea in cap.

   - Deena este langa mine, aseaza masa de ceva vreme. Stai linistita.

   - Slava Domnului. Fata asta ma scoate din minti. Il astept pe Derek.

   - Nici macar nu te-ai imbracat! Vin-o si pregateste-te, doar stie unde sa te gaseasca.

   - Uitasem. Adu-mi jos jochia neagra.

   - Buna alegere. Ne vedem.

   Asta da intorsura. Atatea griji pentru nimic. O sa port o discutie serioasa cu ea dupa cina. S-a terminat cu joaca. Nu mai este un copil si nu se poate juca cu vietile noastre. Trebuie sa invete sa fie responsabila. 

   Am imbracat rochia cea neagra pe care o primisem cadou de ziua mea de la matusa mea Estera care locuia in Germania de cativa ani. Este o femeie extraordinara si inca de cand eram mica s-a legat o legatura stransa intre noi.

   Nu am fost gata pana a venit Derek, dar a meritat asteptarea. Cand am coborat a ramas mut de admiratie pentru cateva secunde...multe secunde. Asa da. Sora-mea era deja gata si casca de plictiseala...

   Nici Taylor nu a intarziat, a fost punctual. Bineinteles trebuia sa impresioneze!

   De cum a intrat a inceput o mica introducere:

   - Buna. Numele meu este Taylor Vang si imi pare bine sa va cunosc. Este o onoare. Mama voastra vorbeste atat de mult despre voi. Simt ca va cunosc deja.

   - Sper ca nu ne-a vorbit de rau... " am spus eu privind-o pe mama cu inteles.

   - Tu trebuie sa fii Jessica. Incantat.

   - Asemenea.

   - Iar tu micuta Deena. Buna si tie.

   - Buna.

   - Draga mea, nu este politicos. Taylor este mai mare decat tine, a adaugat mama rusinata.

   - Poti sa imi vorbeasca la pertu, nu ma deranjeaza. Si el este?

   - Prietenul lui Jessy, a spus mama inainte sa putem raspunde.

   - Nu chiar, am inghitit eu in sec.

   - Sa traiesti tinere.

   - Masa este gata. Poftiti va rog.

   Nu am vorbit foarte mult pe parcursul cinei, dar am aflat cateva detalii socante despre noul " intrus".

   - Si Jessica… La ce scoala inveti? Aici in centru?

   - Da, la liceul Burrinson.

   - Acolo am facut si eu liceul. Am terminat acum 5... Ba nu, 6 ani.

   - Poftim? Ai doar 25 de ani? am intrebat imediat, nevenindu-mi sa cred.

   - Da, implinesc 26. Acum un an am inceput sa profesez, iar de curand am fost transferat in acelasi spital cu Marianne.

   - Multi inainte. Dar esti prea tanar....nu ca ar fi ceva rau. Doar ca esti prea tanar pentru mama.

   - Jessy, draga mea, asta nu te priveste pe tine, a intervenit mama, vorbind printre dinti.

   - Nu, nu ma priveste mama, dar nu puteti trece peste aceste bariere!

Taylor

   - Gata, inceteaza Jessica!
   Derek ramasese tacut si urmarea fiecare miscare a noastra. Situatia era critica. Mama umbla cu un baiat cu 15 ani diferenta... ca barbat nu il puteam numi. Planul era sa vedem si un film dupa, insa au decis sa o lase pe alta data. Foarte bine. Mama nu avea aceeasi parere. Dupa ce au plecat musafirii si Deena s-a pus la somn m-a chemat la ea...
   - Ce te-a apucat? Asta faci de fiecare data. Nimeni nu este destul de bun pentru tine, nu-i asa?

   - Mama, eu doar vreau sa nu te mai vad suferind. Cat crezi ca avea sa mearga? Pana gasea alta. Este tanar. Doar nu te astepti sa ramana langa noi? Tata a fost mult mai copt la minte si tot a apucat drumul gresit.

   - A fost alegerea lui atunci cand m-a inselat.

   - Stiu, stiu. Incearca doar sa gasesti un raspuns la urmatoarea intrebare : De ce te-a ales pe tine in locul altor femei...si mai important in locul uneia mai tinere?

   - Pentru ca tine la mine?

   - Nu prea cred. Chiar si la varsta asta ai ramas naiva, mama. Poate ca avea nevoie de ajutor cu noua slujba. El este novice si tu ai destula experienta in domeniu. Sau doar pentru recomandarea pe care i-o poti da. Daca ne gandim bine dintre femeile medic tu esti singura accesibila: destul de tanara, divortata, usor de atras in plasa. Analizeaza putin.

   - Da, pare credibil atunci cand o spui tu. Totusi eu tind sa cred altceva.

   - Uite cum facem. Pune-l la incercare si vezi cum actioneaza. Mai cheama-l de cateva ori pe acasa. Vreau sa il aflam intentiile. Sa-l urmarim. De acord?

   - Oh, Jessy. Este atat de greu. Simt ca nu ma mai descurc cu voi. Tu te indrepti cu pasi marunti si fermi spre maturitate, insa am mari probleme cu Deena. Nu stiu ce sa ma fac cu ea uneori. Se pare ca toti anii de studiu nu ma invata cum sa fiu o mama mai buna. Imi pare rau ca am tipat mai devreme, dar chiar este un baiat pe cinste.

   - Vom vedea.

   - Noapte buna draga mea.

   - Noapte buna.