Proba 12 - Vizită de Ziua Recunoștinței

Încă o zi obișnuită la birou. Trecuse puțin după ora 17 și soarele își trimitea razele exact asupra încăperii în care lucram eu, fapt ce mă destindea chiar și după o zi foarte obositoare. Gândul că voi petrece mâine Ziua Recunoștinței alături de sora mea îmi dădea o stare și mai bună de spirit, dar nu de fericire completă, deoarece părinții noștri nu au găsit o modalitate să ajungă anul acesta în Los Angeles, ei locuind la peste 2000 de km distanță. Dar se putea și mai rău. 

După ce am completat ultimele hârtii pe care le-am primit de la șeful meu și am făcut ordin în urma mea, l-am căutat pentru a-i spune la revedere înainte de a pleca spre casă. Telefonul aflat în buzunarul minuscul al sacoului meu alb asortat m-a anunțat că am primit un mesaj. Ținând dosarele pentru șeful meu într-o singură mână, am deschis mesajul și pe loc ziua mea a devenit un coșmar.

 „M-am certat cu Richard mai devreme și mă obligă să vin și mâine la servici sau mă concediază. Nu întreba. Îmi pare tare rău, Kate. Te pup.”  

Supărată peste măsură și în același timp curioasă să aflu cu ce îl supărase Rose pe șeful ei, mi-am continuat drumul spre biroul șefului meu, domnul Caius Luxury, renumitul designer de bijuterii al cărui secretară eram. Acesta se afla concentrat asupra mesei sale de lucru și privea cu lupa o minunăție sclipitoare, probabil o nouă creație.   

  - Kate, draga mea, ai terminat așa repede? Vai, ce a trecut timpul!

  - Da, domnule. Vă mai pot fi de folos cu ceva înainte să plec?

  - De părerea ta sinceră. Vino aici. Lucrez la o pereche specială de bijuterii cu cristale pentru soția mea de mai bine de două luni și doresc să fie gata până diseară când i-o voi dărui. Îți place? Iar acestea sunt pentru fetele mele și pentru mama mea. 

În mâna lui era cea mai strălucitoare pereche de cercei pe care o văzusem vreodată, atent modelată și când i-am ridicat am observat că erau și foarte ușori. Cadourile pentru ceilalți erau la fel de frumoase și foarte diferite ca model. După caracterul fiecăreia dintre ele credeam eu. 

  - Cerceii sunt superbi, este imposibil ca soția dumneavoastră să nu îi adore, i-am spus eu fără să mă gândesc prea mult. Orice femeie visează să primească un asemenea dar. 

Îmi dărui un zâmbet recunoscător, fericit parcă de aprobarea mea. 

  - Ce faci mâine până la urmă? Cinezi cu sora ta? m-a întrebat el, așezând cu atenție giuvaerele în cutii de diverse mărimi, forme și culori.

  - Adevărul e că s-a amânat pe altă dată pentru că nu poate veni. Doar ce am aflat. Cred că voi rămâne acasă până la urmă. Prietena mea Camy este plecată la părinți.  

  - În niciun caz nu o să stai singură, domnișorică. Te invit să petreci alături de familia mea. Or să se bucure tare mult fetele mele să te cunoască.

  - Dar este o sărbătoare de familie, domnule L. Nu pot veni.

  - Ba sigur că poți, insist.

  - Vă mulțumesc pentru invitație. La ce oră să fiu acolo?

  - Asta e atitudinea! Pe la orele 16 o să sevim masa, deci poți veni puțin mai devreme.   

  - În regulă. La revedere atunci și pe mâine.

  - La revedere, Kate.       

Am ajuns în fața casei familiei Luxury a doua zi exact cum stabilisem, îmbrăcată într-o rochie neagră până deasupra genunchilor asortată la o pereche de pantofi cu toc și platformă. După ce mi s-a deschis ușa, am pășit emoționată pe urmele doamnei Luxury până în living unde așteptau deja ceilalți invitați. 

  - Mă bucur tare mult că ai venit, Kate, îmi zise dânsa, luându-mă de mână. Caius nu a coborât încă, este în atelierul lui. Vino să îți fac cunoștință cu fetele mele.

Nu a fost greu să le observ pe cele trei fiice despre care doamna vorbea cu atâta mândrie. Frumusețea și eleganța lor era de asemenea cunoscută în rândul oamenilor de vază.

Prima care mi-a atras atenția a fost cea mai mare, ce purta o rochie roșie care ar fi scos orice persoana de sex feminin în evidență, indiferent de trăsăturile sale. La ea rochia doar completa acest minunat tablou. Nu cred că avea mai mult de 23 de ani. Ochii săi albaștri semănau cu două nestemate. În ciuda acestor lucruri îți dădea impresia de răceală și chiar răutate. Poate era doar părerea mea.  

   - Ea este Saphire, am aflat eu în curând, fata mea cea mare. Draga mea ea e Kate, secretara tatălui vostru. Saph lucrează ca designer pentru o casă de modă.

  - Încântată, i-am spus eu strângându-i mâna, chiar dacă expresia feței ei nu era deloc prietenoasă. Așteptam în orice moment să mă împroște cu venin.   

La puțină distanță de ea se afla și mezina, o zână cu bucle blonde ce îi acopereau umerii în valuri nesfârșite. Avea de asemenea ochii albaștri și o privire pătrunzătoare, fermecătoare. Spre deosebire de sora ei zâmbetul ei te invita să îi vorbești și chiar să o îndrăgești imediat.  

   - Aceasta este Melody, studenta familiei. E în anul III la Facultatea de Film și Arte Teatrale. Vrea să devină actriță și cântăreață.

   - Bună, eu sunt Kate, am continuat, răspunzându-i la salut.

   - Bună, zise și ea, cu un glas cristalin. Mă bucur să te întâlnesc. Tata mereu vorbește despre tine. Numai de bine, se grăbi să adauge când a văzut că îmi frământ mâinile.

   - Încântată și eu, Melody. Să lucrez pentru tatăl tău este cel mai relaxant și interesant job pe care l-am avut. E o plăcere.

   - Nu mă îndoiesc. E un tată grozav.

Apoi atenția se îndreptă spre bobocul de fată care ne urmărea curioasă fiecare mișcare, defilând ca o adevărată domnișoară în rochița ei albă. 

   - Bună ziua, mi se adresă ea când m-am apropiat mai mult de ea.

   - Spune-mi bună, scumpo. Care este numele tău?

   - Angel.

   - Un nume pe măsură pentru o fetiță frumoasă. Eu sunt Kate.

   - Kate, îți place rochia mea? Saph a făcut-o pentru mine.

   - Îți stă minunat, Angel. Ești ca o prințesă.

Îmi mulțumi, fericită de răspunsul meu și apoi se făcu nevăzută. Cea mică era de o finețe deosebită și putea fi confundată ușor cu o păpușă. La înfățisare era leită mamei ei și era o dulceață de copil. Era de asemenea foarte matură pentru o piticanie de 5 anișori. 

Am trecut apoi pe la fiecare membru al familiei Luxury și după ce am terminat de vorbit am sesizat că mâncarea era gata. Oricât am insistat nu m-au lăsat să îi ajut să pregătească masa, așa că a fost o plăcere să aflu mai multe despre această familie specială. Tradiția lor de a  confecționa bijuterii era cea mai mare mândrie și o pasiune pe care o împărtășeau cu toții, motivul princioal pentru care lucrările lui erau atât de căutate. Pur și simplu te îndrăgosteai la prima privire. Era un fenomen magic. Așa am ajuns și eu angajata domnului Luxury, luând contact cu operele sale artistice. Pe lângă acest lucru, era un om extraordinar de bun și cinstit, ceea ce-l transorma în șeful perfect.

Doamna Luxury și doamna Clare, mama domnului Luxury, erau două firi total diferite, dar reușeau să se înțeleagă într-o limbă comună - arta gătitului, fiind amandouă niște bucătărese excelente. A trecut o perioadă bună de timp de când nu mai mâncasem atât de bine. Pentru Ziua Recunoștinței nu a lipsit desigur curcanul umplut, jambonul, cartofi piure și cartofi dulci, porumb și plăcinta de dovleac, mâncarea specifică sărbătorii, care erau gătite pe gustul meu.

În doamna Clare o vedeam pe propria mea bunică și era un sentiment liniștitor. Pe tot timpul discuției noastre mi-a vorbit la fel ca nepoților săi și m-a îmbrățișat chiar când am vorbit prima dată. Era o femeie minunată. 

Imediat ce am terminat de servit, domnul Luxury a luat cuvântul. 

  - Dragele mele doamne și domnișoare este timpul pentru cadouri. 

Atunci mi-am dat seama că era un obicei să dăruiești câte ceva. Eram bucuroasă că nu uitasem să cumpăr și eu pentru fiecare un cadou simbolic.

   - Pentru tine, scumpa mea Angel, am creat o pereche de cercei în formă de floare, pentru că ești cea mai scumpă și minunată floare din viața noastră. Tu parfumezi tot ceea ce te înconjoară prin inocența și spiritul tău îngeresc.

   - Pentru Saphire, o pereche de cercei special pentru nuntă. Chiar dacă nu sunt de acord și cred că ești prea tânără să te căsătorești, vreau să fii cea mai frumoasă mireasă și să știi că sunt mândră de tine. Chiar dacă pari mereu puternică și stăpână pe tine, tati știe că în interiorul tău ești fetița mea sensibilă și sentimentală.

   - Ție Melody îi dăruiesc o stea, pentru a nu uita niciodată care este visul tău și pentru a  lupta să devii cea mai bună. De asemenea, ea să fie steaua ta norocoasă în momentele grele când o să ai nevoie de ajutor, dar când simți că te depășesc să știi că eu și mama ta îți suntem mereu altături și pregătiți să te salvăm. 

   - Dragă mamă, pentru dumneata am o pereche de cercei care să se potrivească medalionului primit de la tata, să ne ai pe amândoi aproape de inima ta. Te iubesc și îți mulțumesc pentru tot.
   - Și eu te iubesc, scumpule, spuse doamna Clare.

   - Iar pentru tine Kate un lănțioșor cu medalion pentru tot ajutorul ei pe perioada în care a lucrat cu mine și în continuare și bine ai venit în familia noastră. Ești inteligentă și capabilă să supraviețuiești în oceanul rece și plini de prădători al vieții asemeni unui delfin.
   - Vă mulțumesc, domnule. 
   - Plăcerea a fost a mea.  

M-am ridicat de la masă și aducându-mi geanta de pe canapeaua pe care o lăsasem le-am dat fiecăruia darul împachetat frumos în roșu. După ce le-au deschis mi-au mulțumit sărutându-mă și îmbrățișându-mă. (Ce credeți că am ales? Aștept părerile voastre.)

   - Și acum tată este rândul cadoului nostru pentru tine, zâmbi entuziastă Melody. Poartă numele LuxuryGifts.ro și de azi înainte acest site pe care l-am creat special pentru bijuteriile tale este locul perfect ca întreaga lume să descopere talentul tău. The Finest Gift Made with Love. 

------------------
   - Uau. Ai petrecut minunat, sunt geloasă pe tine. Familia Luxury pare de treabă. Se pare că te-ai distrat și fără mine, îmi reproșă Rose după ce i-am povestit întreaga zi petrecută de Ziua Recunoștinței.
   - Mi-ai lipsit, surioară, i-am spus sincer, dar nu pot spune că nu a fost extraordinar. Familia Luxury este o familie adevărată!    

Articol înscris în competiția "SuperBlog".

Proba 11 - Jocurile copilăriei versus jocurile vieții de adult

L-am zărit din nou la trecerea de pietoni, în timp ce conduceam în întârziere spre grădinița fetiței mele. Câteva secunde mi-au fost de ajuns să îl recunosc, chiar dacă nu îl mai văzusem de foarte mulți ani, fiindcă nu se schimbase deloc.  Era același băiat brunet, înalt și chipeș din școala generală care m-a făcut să îmi schimb perspectiva pe care o aveam în copilărie asupra iubirii și a vieții în general. Până atunci nu mai văzusem pasiunea licărind în ochii nimănui și am rămas uimită când într-o zi s-a așezat în banca mea și a început din senin să îmi vorbească despre lucruri absolut banale, dar care prin modul lui unic de a le povesti deveneau adevărate taine nemaiauzite. Ne fermeca de fiecare dată când spunea câte ceva, fapt pentru care diriginta îl poreclise „povestitorul clasei”. Desigur acum nu mai era băiatul subțirel de altă dată, era bărbat în toată firea, dar pentru mine el va fi întotdeauna micul Robert, pe care nu-l voi uita niciodată. 

Am devenit în scurt timp prieteni buni și am ajuns să vorbim cu orice ocazie și despre absolut orice îmi trecea prin minte, iar el a fost mereu pregătit cu un sfat sau un comentariu hazliu. Chiar mi-a luat apărarea când am fost prinsă în urzeala colegelor invidioase pe prietenia noastră, deloc flatat de atenția pe care o primește din partea lor. Poate ele nu înțelegeau de ce m-a ales pe mine în locul lor, dar mi se părea cel mai firesc lucru când eram împreună. La sfârșitul clasei a opta mi-a făcut confesiunea care m-a făcut să simt sentimente mult mai profunde decât de prietenie. E o amintire prea dragă pentru a o da uitării.

  - Îți amintești când m-am transferat aici? m-a întrebat el, așezându-se pe treptele care duceau spre terenul de sport. Soarele se juca printre șuvițele lui rebele și îi dădea o imagine melancolică.
  - Da, păreai speriat. Terorizat chiar. Cred că nu te-am văzut niciodată atât de tăcut, absorbit în propriile gânduri.
  - Mă temeam că nu voi reuși să îmi găsesc prieteni noi. Toți mă priveau plini de curiozitate, ca pe un exponat de la muzeu, de parcă aș fi fost în jocurile foamei și eu eram următoarea pradă. Tu însă erai diferită și de aceea am rugat-o pe învățătoare să mă așeze lângă tine.  

  - A fost alegerea ta? Și eu habar nu am avut.  
  - Da, apoi când te-am cunoscut mi-am dorit să te scot din cochilia ta, să ajungi să te vezi prin ochii mei. Ana ești incredibilă. Te-am înscris la o Școală de Luptă, cu tine însăți și ai absolvit. Acum strălucești, așa cum ar trebui.
  - Mulțumesc, Roby.
L-am sărutat pe obraz, dar nu m-a lăsat să mă îndepărtez, ci și-a cuprins buzele cu ale sale și am crezut că plutesc pentru câteva secunde. A fost primul meu sărut. Magic. Apoi lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Atunci a fost ultima dată când l-am văzut, deoarece familia lui s-a mutat din nou, într-un alt oraș. Am păstrat legătura prin telefon și prin scrisori, dar după o vreme și acestea au încetat. Cu el am traversat perioada minunată a jocurilor inocente a copilăriei și am experimentat primii fiori ai iubirii. Chiar și după atâta timp știu că el este și va fi mereu o dovadă a tinereții mele de mult trecute.

Articol înscris în competiția "SuperBlog".

Proba 10 - Ce ne mai place joaca!

15 martie 2022

Am intrat grăbită în casă, direct spre dulapul umplut la refuz de haine, alegând de acolo o fustă elegantă neagră și cămașa mea preferată albă cu buline roșii și alungând nevoia de a-mi anula planurile din această seară pentru a mă odihni câteva ore. Garda aceasta a fost un coșmar. Arunc într-un colț al holului pantofii cu toc pe care îi purtasem astăzi și aleg o pereche de sandale roșii care să se potrivească ținutei alese. Era ziua prietenei mele din liceu și urma să ne întâlnim la cină și apoi aveam de gând să mergem într-un club să dansăm, profitând de câteva ore de libertate. La vârsta de 30 de ani cât împlinea ea astăzi, multe lucruri din viața noastră se schimbaseră. A fi adult era mai dificil decât ne-am așteptat.

Imediat ce am pășit în restaurant am văzut-o zâmbindu-mi de la o masă de două persoane situată în mijlocul încăperii frumos amenajate. Purta o rochie scurtă, albastră, ce îi punea în evidență talia subțire și picioarele ei lungi. Am salutat-o scurt printr-un sărut pe obraz și am luat loc pe scaunul din fața ei. 

 - Bună, Amalia. Am comandat deja, mă așteptam să fii înfometată.

 - Nici nu îți dai seama. A fost o noapte extrem de aglomerată.

 - Îmi imaginez, doamna doctor...

Cina a fost delicioasă și ne-am simțit bine, vorbind despre petrecerile din liceu și primele noastre iubiri. Era imposibil să nu mă simt în largul meu în preajma Alexandrei.   

 - Îți amintești, îmi zise ea melancolică, cum obișnuiam să ne jucăm pe laptopul fratelui meu  cele mai noi jocuri online? Avea cea mai tare placă video din bloc, placa video Gigabyte nVidia GeForce 7600GS de 256MB, AGP. Era atât de încântat de faptul că această placă a venit în dotare cu cele mai noi drivere și setările optime pentru jocuri, încât ne-a înnebunit și pe noi.

 - Da, ajunsesem să ne petrecem weekendul butonând jocuri și trecând nivele din ce în ce mai avansate. A durat ceva timp până l-am ajuns din urmă, ținând cont că la început eram praf. Ce se mai amuza pe seama mea Mihai! Cu timpul am căpătat experiență și îndemânare și am ajuns să îl întrecem.

 - Mihai este încă pasionat de jocuri și acum îl are pe Liviu, băiatul lui de 10 ani, ca adversar. Sunt foarte competitivi.

 - Crezi că ne primește și pe noi la un gaming? Mai bine rămâne pe altă dată clubul.

 - Bună idee! Îi dau acum un telefon să văd dacă putem merge. Îmi e dor de o competiție ca la carte.

Spre bucuria noastră, Mihai tocmai venea de la servici și ne-a luat cu mașina de la local la puțin timp după ce am terminat de mâncat. Nu îl mai văzusem de aproape 6 ani, dar nu se schimbase foarte mult, cu excepția părului, acum grizonat, și a câtorva riduri.

 - Nu mi-a venit să cred când m-a sunat Alex și mi-a zis că vreți să veniți la un joc. Tocmai săptămâna trecută mi-am cumpărat o placă video de pe magazinul online Mediatdot și sunt tare mulțumit. Mi-a recomandat-o un prieten de pe un forum de gaming, o nVidia GeForce GTX™ 980, care are cel mai nou model high end în rândul procesoarelor grafice.

 - Tot nVidia? Sunt chiar așa bune? l-am întrebat eu.

 - Am încredere în ce am încercat până acum și nVidia nu m-a dezamăgit niciodată. Am jucat chiar și cele mai noi versiuni Call of Duty, Watch Dogs și Battlefield 4 și pot spune că din punctul de vedere al graficii se prezintă impecabil. Placa abia cumpărată include cele mai noi tehnologii de gaming de la NVIDIA, inclusiv PhysX  și NVIDIA TXAA, oferind o redare grafică mai fluidă și o experiență generală îmbunătățită.

 - Asta da achiziție, frățioare.

 - Nici nu îți dai seama până nu o încerci. Ca și jucători ne-au fost satisfacute cerințele privind customizarea și overclocking-ul, pentru că GeForce GTX 980 include tehnologia NVIDIA GPU Boost 2.0, care crește automat viteza procesorului grafic, pentru o performanță sporită.

 - Deja vorbești o altă limbă, Mihai, dar te credem pe cuvânt. Abia aștept să văd ce poate placa ta.  

Ajunși la el acasă am fost întâmpinate de un băiețel entuziast, Liviu, clona fidelă a tatălui său, care pornise deja laptopul și aștepta să ne duelăm. Soția lui pregătise niște gustări și ne-a îmbrățișat pe rând când am intrat. Era la fel de frumoasă cum o știam.

- Sunt la nivelul 20, tati. Te-am întrecut, zâmbi Liviu cu gura până la urechi.

- Nu pentru mult timp, viteazule, i-a răspuns Mihai, fugărindu-l până în sufragerie. 

Camera era dotată cu o plasmă imensă care genera o grafică impecabilă, grație noii tehnologii. Multe lucruri au avansat de când terminasem liceul și privind dotările lui Mihai mă simțeam depășită. Cu toate acestea, Liviu mi-a explicat răbdător ce trebuia să fac și mi-am recâștigat din îndemânare până când am plecat spre casă. Experiența a fost incitantă și mi-am promis că nu voi mai lăsa anii să treacă fără a mă bucura de tot ce îmi oferă viața, iar în seara aceasta minunată de martie am gustat din nou din inocența și jovialitatea liceului.     

Articol înscris în competiția "SuperBlog".