Ce ati dori sa imi transmiteti?

sâmbătă, 23 iulie 2011

Partea a 19 - a

   Ma temeam pentru mine si chiar aveam de ce. Numele incaperii, Camera Suferintei, nu imi dadea mai multa siguranta. Blake si Cheryl nu mai zabovisera o secunda langa mine, ci imi urara bafta, privindu-ma cu subinteles. Stiam ca va fi o seara dificila...asta daca era seara. Toata bezna in care ma afundam imi dadea aceasta impresie, dar nu stiam cu exactitate nici data, nici ora. 
   Am tresarit cand au inceput sa se auda urletele, tipetele unor suflete, de parca ar fi avut dureri foarte mari. Oare asta urma sa se intample si cu mine? Cu siguranta nu as fi vrut sa aflu raspunsul la aceasta intrebare. Mi se facea pielea ca de gaina numai cand ma gandeam. Unde sunt fetele cand ai nevoie de ele?

  Intre timp...
   - Ce ai intarziat atat? s-a rastit Rachelle cand a vazut-o pe Brittany intorcandu-se. Ai reusit sa o gasesti?
   - Da, dar a durat putin, raspunse aceasta. O sa ajunga si ea intr-o ora cel tarziu. Sa speram ca Caroline este bine.  
   - Vom face tot ce putem ca sa o scoatem de acolo. Chiar si cu riscul de a ramane blocate. Sunt sigura ca Domnul nu o sa ne lase la greu.
   - In sfarsit, respira usurata ingerul Elena, de indata ce atinse pamantul cu picioarele sale subtiri si renunta la minunatele aripi albe.
   - Bine ai venit, ii spuse din suflet Rachelle.
   - Nu puteam sa va las sa va descurcati singure, mai ales ca este vorba de cea mai buna prietena a mea. Sunteti gata? Ceilalti ne asteapta la portal. Abia am aflat cum putem trece dincolo. Majoritatea nu au acces la aceasta informatie, dar eu am reusit. Exact dupa ce spuse asta, zambi victorioasa.   
   - Domnul sa fie cu noi, adauga Brittany. 
   - Bine spus. Avem nevoie de tot ajutorul posibil. 
           Va urma...           

Concurs pe Fan - Fic - Twilight

   Pe blogul Fan - Fic - Twilight puteti participa la minunatul lor concurs in care premiul consta din doua serii:  Lună plină + A doua lună plină, scrise de Kelley Armstrong  si Războiul reginelor, volumul 1 şi volumul 2, scrise de Oana Stoica Mujea. Succes.

vineri, 22 iulie 2011

Un alt concurs!

   The purple spring girl organizeaza un concurs sponsorizat de Libris. Puteti sa va inscrieti aici.

Giveaway!

  Pe blogul The purple spring girl are loc un giveaway. Daca doriti sa va inscrieti, mult succes!

Concurs pe Scrum*de*vise

  Prietena noastra, Muneca Chucky organizeaza primul ei concurs.
  Pentru a participa, intrati aici si indepliniti conditiile puse de ea. Succes.
                                                                                            XOXO

Sfaramatorul de inimi de Julie Garwood - Recenzie

   Putin mai devreme am terminat aceasta carte minunata despre care v-am mai spus si ieri si am tinut mortis sa va povestesc si voua despre ea. 
   Tanarul parinte Thomas Madden este rugat de gazda sa, Monseniorul McKindry, sa spovedeasca in locul sau intr-o dupa-amiaza foarte calduroasa. Despre acesta aflam inca de la inceput ca are o sora mai mica pe nume Laurant care traise pana cu un an in urma in Elvetia, crescuta de maicute, din ordinul avocatilor ce se ocupau de ea dupa moartea parintilor lor. La confesional apare un barbat misterios care ii marturiseste ca a omorat o femeie si ca este macinat de dorinta de a-si repeta fapta marsava, de data aceasta gasindu-si victima in Laurant, sora preotului Tom. 
   Pentru a-i asigura siguranta, Tommy apeleaza la cel mai bun prieten al sau, agentul FBI Nicholas Benjamin Buchanan, cum este sfatuit tocmai de criminal. Dupa nenumarate pregatiri pentru a o tine departe de urmaritor, Laurent ia in serios amenintarile de a omori la nimereala alte femei daca nu va ajunge la ea, si horataste sa se intoarca in Holy Oaks, micul orasel in care se stabilise dupa intoarcerea ei in America, pentru a fi mai aproape de fratele ei care fusese diagnosticat cu cancer. 
   Datorita timpului petrecut unul in compania celuilalt si a incercarii de a-l face gelos pe criminal, mimand o scena de dragoste, cei doi, Laurant si Nick, realizeaza ca legatura dintre ei nu mai este una normala dintre o sora si un frate, cum dorisera cu totii la inceput. Ajung sa ezite sa mai vorbeasca unul cu altul, pentru a reveni la situatia de la inceput, insa nu reusesc. 
   M-a atras atentia, inca de cand am citit primele capitole, modul in care sunt construite personajele, m-am indragostit si eu odata cu Laurant de perfectul agent, Nick, si de glumele sexy ale partenerului sau, Noah. Nu am putut s-o las din mana pana nu am terminat-o, iar cand am inchis cartea am simtit dorinta de a afla mai multe, cu toate ca stiam ce urma sa se intample mai departe. 
   Este foarte atent scrisa, autoarea si-a folosit farmecul pentru a da savoare actiunii...Credeti-ma, putine carti mai reusesc sa ma surprinda, asa ca v-o recomand cu caldura.     

O puteti achizitiona de aici.

joi, 21 iulie 2011

Achizitie (1)

   Buna, dragilor. Vroiam sa va arat si voua cartea care mi-a venit de curand, acum 3 zile, prin curier (precomanda) - volumul al treilea din seria "Cercul Secret". dupa cum se vede. 
Din pacate, nu m-am apucat de ea inca, pentru ca mai am putin din cartea primita de Craciun de la prietena mea Larisa (Sfaramatorul de inimi - Julie Garwood), insa a terminat-o mama azi-dimineata :)) O sa revin cu o mica recenzie cand o sa o citesc si eu.
   Voi ce mai cititi? V-ati mai cumparat ceva? Sunt curioasa? XOXO 

Partea a 18 - a

    - Haide. Suntem asteptati. S-a terminat cu joaca, adauga Blake, devenind foarte serios. 
   Mi-am indreptat spatele, incercand sa par stapana pe mine, dar in realitate imi era foarte frica. Pana la urma, cate persoane din lumea asta aveau ocazia sa-l intalneasca pe diavol in persoana?
   Am urmat-o in tacere pe Cheryl, desi imi doream sa ma fi lipit de podea pentru a nu mai face un pas in plus. Dupa ce am parasit camera, tot ceea ce lasasem in urma disparuse si in am fost lasati in intuneric.
    - Continua sa mergi, l-am auzit pe frumosul demon spunandu-mi. Nu mai este mult. 
   Ochii mi se umplusera de lacrimi si incercam sa nu ma panichez. In gand incepusem sa ma rog lui Dumnezeu sa trimita pe cineva dupa mine. Imi veneau in minte ceea ce ma invatase Rachelle cand ii indepartasem prima oara pe demoni si ma gandeam sa incerc. Merita sa ma straduiesc putin. Poate ca ar fi mers...
   Nu cred ca ar fi contat daca tineam ochii inchisi sau nu. Nu puteam sa vad nimic oriunde as fi privit, ma aflam pe un culoar fara sfarsit, iar sufletul meu era din ce in ce mai agitat. Era atat de de frig ca dintii mi se loveau unul de altul, involuntar. Strigate indepartate ajungeau la urechile mele si imi intensificau frica. Chinurile despre care vorbea Biblia si biserica erau adevarate. Apoi vocea lui Blake se auzi din nou:  
    - Am ajuns. Noi te asteptam aici. Mai ai de mers doua minute si ti se va deschide o usa, imi sopti Cheryl. 
   Acum urma sa se intample...lucrul care ar fi speriat pe oricine. Simteam ca o sa lesin de emotii, mai ales ca mergeam singura. Oare cum o sa fie? Oare ce o sa se vorbeasca cu mine? Imi doream sa fi fost doar o gluma proasta sau un vis urat si sa ma trezesc cat mai repede. Dar nu am avut noroc. Intr-adevar, usa s-a deschis si o voce, de mi s-a ridicat parul de pe maini, mi-a rostit numele. In clipa aceea, parea cel mai groaznic nume pe care il auzisem vreodata, cu toate ca nu il puteam vedea:
    - Caroline. Bine ai venit, fata mea.
   Nu m-am putut abtine sa nu comentez. Daca as fi fost in toate mintile probabil ca mi-as fi tinut gura, dar un curaj supraomenesc m-a facut sa rostesc plina de indignare:
    - Nu sunt fata ta! Ce doresti de la mine, aghiuta? Nu te-ai saturat sa ma tot cauti? Simteam ca urma sa explodez.
    - Cum indraznesti? Nu sti cu cine stai de vorba? 
    - Nu conteaza. Sau mai bine zis nu-mi pasa. 
    - Inseamna ca nu-ti pretuiesti viata si a celor apropiati tie. Or sa sufere din cauza impulsivitatii tale.  
    - Sincer nu cred ca umilii tai servitori sunt altfel. Un drac tot un drac este. 
    - Ei ma asculta pe mine in tot ceea ce le spun, iar tu...
    - Iar eu nu! Sa-ti fie clar. O sa fac tot ce-mi sta in putinta sa-ti zadarnicesc scopul.
    - Acum te afli la mana mea. Ma tem ca nu o sa mai vezi lumina soarelui prea curand. 
   Apoi spre cei doi, care mi se alaturasera de curand: 
    - Inchideti-o in Camera Suferintei. Sunt sigur ca isi va da seama ce este mai bine pentru ea in cele din urma. 
    Din momentul in care am parasit camera aceea am inceput sa imi revin. Locul acesta scotea la iveala cele mai rele parti ale mele: incapatanare, indrazneala si necugetare. Inca nu-mi venea sa cred ca ma comportasem astfel. Insa, vremurile erau din ce in ce mai grele...       

miercuri, 20 iulie 2011

Concurs Bibliophile Mystery

   Pentru concurs, intrati aici: Bibliophile Mystery. Bafta tuturor.  

Studenta!!!

   Vroiam sa va impartasesc si voua ce am aflat azi-dimineata: am reusit sa intru la Medicina la buget, dupa ce am invatat atat de mult in ultimele saptamani pentru admitere. Nu a fost singura mea optiune, mi-am bagat dosarul si la Afaceri internationale (AS) si am intrat si acolo, dar m-am decis sa raman la medicina. Sunt foarte fericita ca s-a terminat cu stresul si cu invatatul (pentru moment) si ca o sa am timp sa citesc multimea de carti pe care le-am notat pe lista. 
   Sper ca ati terminat si voi cu sesiuni si admiteri, scoala si ce mai aveti, fiecare dintre voi, si ca vara asta o sa ne ocupam de pasiunea noastra comuna, literatura. 
   Sa ne auzim cu bine. XOXO 
      
P.S. Nu uitati de concurs. 

marți, 19 iulie 2011

Primul meu concurs!!!

   Buna tuturor. Sunt atat de fericita ca pot si eu sa va ofer in sfarsit un mic cadou, voua celor care ma urmariti!!! Asa ca v-am pregatit un concurs sponsorizat de libraria online Libris, in care premiul va fi, bineinteles, o carte (pretul ei trebuie sa fie pana in 40 lei).
    Regulamentul este urmatorul: trebuie sa-mi trimiteti un email pe dreams_link_didy@yahoo.com, care sa contina detalii despre o carte care v-a impresionat mult si prin care sa ma convingeti sa o citesc. In email va rog sa va treceti numele complet pentru a evita confuziile, iar celor care doresc sa ma ajute sa fac cunoscut acest concurs le voi fi recunoscatoare (printr-un link sau orice va trece prin cap :D) si vor primi o sansa in plus. 
   Singura conditie de participare este sa ma urmariti prin GFC si sa privesc un email de la voi, desigur. 
   Concursul incepe astazi, 19 iulie si va tine pana in 26 iulie (martea viitoare), cand voi anunta castigatorul (dupa ora 22). Acesta va fi ales de mine, iar daca nu ma voi putea decide voi folosi random.org. 
   Multumesc mult sponsorului blogului, Libris, pentru oportunitate. 
   Mult succes si ne auzim. Pupici.         

duminică, 17 iulie 2011

Partea a 17 - a

    - M-am saturat de voi, oameni buni! Ati putea incerca sa ma lasati in pace? Cheryl? Blake? Ma aude cineva?


   Bineinteles ca nu, mi-am zis in gand, apoi m-am apropiat de fereastra. Mi-am amintit tot ce avusese loc cu putin timp in urma - cu prietena mea, Lisa, cu Brittany, ingerii si adevarata fata a lui Blake. Ceea ce am vazut pe geam nu voi putea descrie in cuvinte. Ghiceam ce este, insa...Era groaznic. IADUL. Peste tot priviri pline de ura, rautate, viclenie. Nicaieri nu era mai urat decat aici. Sa induri toate astea pentru putere? Nu i-as fi inteles niciodata pe cei care se supuneau lui aghiuta. Tristetea si pesimismul domneau pretutindeni, acesta trebuia sa fie si motivul pentru care ma simteam atat de nervoasa si de revoltata. Eram singura, fara scapare. Oare ce se intamplase cu Lisa, Rachelle si Brittany? Ma cautau? 
   Cheia se auzi, rasucindu-se in broasca. Trebuia sa fi fost cufundata in ganduri de nu o auzisem prima data, cand ma inchisese.
    - Cine esti? am intrebat-o, in dorinta de a afla cu orice pret. 
    - Cheryl, ti-am mai spus.
    - Ce vrei de la mine, Cheryl? Unde este Blake? Vreau sa vorbesc cu el.
    - Ma temeam ca o sa-ti revii. Eu ma aflu aici doar sa ma asigur ca nu-ti lipseste nimic pana se intoarce Blake. Ti-am adus mancarea promisa. 
   Am privit-o neincrezatoare, ezitand sa-mi fac cunoscute sentimentele fata de situatia in care ma aflam. Nu parea o fata rea. Inger, pardon. Sau demon. M-am saturat de basmul asta. 
    - De unde stiu ca nu mi-ai pus nimic inauntru? am zis, aruncand priviri cu subinteles.
    - Nu sti. Va trebui sa ai incredere in mine. 
    - Cam greu. 
    - Tu alegi. Pareai infometata mai devreme.
    - Asta nu schimba cu nimic atitudinea mea. 
    - Eu as manca in locul tau. Intr-o ora o sa te intalnesti cu Stapanul nostru, in a carui casa te afli.
    - Mi-am dat seama unde sunt. Cum suportati locul asta? Apropo: Nu vin nicaieri. 
    - Te crezi in masura sa comanzi? Nu ai dreptul asta. Vei face intocmai cum iti voi spune. Ne-am inteles?
   Puteam sa jur ca se juca cu mintea mea, pentru ca m-am trezit aproband-o si zambind. Nu stiam ca era atat de usor, altfel ar fi facut-o si Blake cand ne-am intalnit. 
    - Nu toti avem aceeasi putere. Fiecare se pricepe la ceva unic...sau aproape unic. Eu pot schimba si citi gandurile, Blake este un fel de Cupidon, apoi mai este Theresa care poate lua orice forma umana doreste si asa mai departe. Este valabil atat pentru demoni, cat si pentru ingeri. E simplu. 
    - Buna, printeso! 
   Usa se deschisese si Blake ma privea sfidator. 
    - Acum inteleg de ce toata lumea se simte atrasa de tine. 
   Imi zambi superficial. Era obisnuit cu asta.
       Va urma... 

Partea a 16 - a

   Brittany se trezi buimaca dupa ce avusese cel mai groaznic vis de pana atunci. Incerca sa se ridice, dar simtea o durere in tot corpul ce o impiedica. A vrut sa strige pe cineva, dar nici glasul nu-i dadea ascultare. Unde se afla? Totusi, a reusit in cele din urma sa-si deschida ochii si sa priveasca in jur. Era in masina, iar aceasta iesise de pe sosea si zacea zdrobita de un copac la marginea drumului. Pana la urma nu fusese doar un vis...ci realitate. 
    - Au, a fost primul ei sunet care i-a iesit pe gura, in momentul in care isi misca picioarele pentru a iesi din masina. O dureau ingrozitor. 
   Ultimul lucru de care fusese constienta era bucuria ca scapasera toate patru iarasi cu bine din mainile lui Blake, desi intreaga lui fiinta ii dadea dureri atat de mari. Fetele...Unde erau acum? 
    - RACHELLE! striga tare, cu speranta ca o va auzi cineva si ii va raspunde la chemare. Caroline! Lisa! 
   Amintirea lui Caroline ii improspata memoria: se afla din nou in masina. Ea o lovise cu un obiect tare si pierduse controlul volanului. Dar de ce? Lisa si Rachelle dormeau, asadar aceea a fost singura ei sansa. Nu erau de aceeasi parte? De ce sa-i faca asta? Intrebari la care nu avea raspuns. Cauta in spate si o gasi si pe Rachelle lesinata, grav lovita la cap, si nici urma de Lisa. Cam atat durase fericirea lor. La ce bun sa fii inger daca nu iti puteai ajuta prietena? 
    - Rachelle, trezeste-te. Rachelle! Incepu sa o miste usor, uitandu-se daca avea ceva rupt, in afara capului, de unde ii curgea sange. Rupse o bucata din tricoul pe care il purta si o bandaja pentru a opri sangele. In doua minute, fata deschise ochii, privind mirata in jurul ei. 
    - Brittany? Unde sunt fetele? intreba imediat, realizand pierderea. 
    - Nu stiu. Nu mai erau in masina.
    - Blake?
    - Ma tem ca nu. Caroline.
    - Poftim? Nu cred, spuse, uitandu-se la mine cu neincredere. 
    - M-a lovit cand conduceam. Am vazut-o in oglinda. 
    - Dar cu ce motiv?
    - Habar nu am. 
    - Vorbeati de mine? aparu de nicaieri Caroline. 
   Mi se parea foarte bine-dispusa, mai fericita decat o vazusem vreodata.
    - Ce e cu tine? Ai luat-o razna? Ti se pare amuzant? striga Rachelle, inversunata.
    - Chiar este. 
   Apoi mi-am dat seama ce se intamplase.
    - Tu nu esti Caroline. Ne-ai pacalit prea usor, Theresa. Trebuia sa ma fi gandit.
    - Bravo tie, Brit. Desi...cam tarziu. 
    - Unde sunt fetele?
    - Departe. Undeva unde sa nu le puteti cauta. 
    - Oh, nu. Nu acolo. 
    - Sah mat. Mi-ar placea sa mai stau de vorba, dar sunt asteptata. Pe data viitoare. Pa. 
   Avea dreptate..Nu puteam merge in iad dupa ele, pentru ca riscam sa nu mai iesim...Dar cum se spune: cine nu risca, nu castiga.  


   

sâmbătă, 16 iulie 2011

Un nou concurs Leda

Miruna organizeaza un nou concurs sponsorizat de Leda pe blogul ei. Mult succes daca doriti sa participati!

Putina publicitate :D

  www.online-anunturi.com este mai mult decat un portal de anunturi. Daca ai o firma si vrei sa o faci cunoscuta, acum ai ocazia, inregistrandu-te gratuit in lista de firme. Totul este foarte simplu. Trebuie doar sa te inregistrezi, sa-ti alegi categoria si orasul in care isi desfasoara firma respectiva activitatea si ai posibilitatea sa postezi nelimitat anunturi gratuite si oferte, care sunt disponibile unui public larg.  

  Pentru a vinde, nu este suficient sa oferi un produs sau un serviciu. Odata inregistrata firma, posesorul are obligativitatea de a posta frecvent anunturi noi despre firma, produse sau servicii, iar acest lucru trebuie facut cu mare atentie, deoarece este foarte importanta descrierea si reclama care o faci pentru ceea ce vinzi sau oferi. Pe langa descriere, antreprenorul trebuie sa personalizeze reclamele si imaginile si sa le faca sa arate cat mai bine, sa nu fie prea incarcate, deoarece acest lucru, duce de cele mai multe ori la plictisirea celui care citeste anuntul sau cauta sa achizitioneze ceva. 

 Trebuie sa insotesti oferta cu o buna promovare, sa faci cunoscut produsul sau serviciul, sa scoti in evidenta nevoile pe care le satisface, sa creezi si sa menti o buna imagine a firmei. Este deci, mai mult decat necesar ca firma sa utilizeze cele mai bune mijloace de promovare. Multi dintre posesorii unei firme, lasa pe ultimul loc promovarea afacerii si pe Internet, fara sa stie ca aici pot avea success prin postarea unui simplu anunt.
 
 Promovarea este un lucru esential si foarte important pentru orice posesor al unei firme, fie ea online sau clasica. Fara promovare nu exista clienti, fara clienti nu exista venit, iar fara venit nu exista afacere. Asadar, acum este momentul sa-ti faci cunoscuta firma, sa-ti diversifici clientii care vor fi in numar tot mai mare, datorita traficului acestui portal si sa-ti creezi o imagine de succes.

Partea a 15 - a

 Nu-mi puteam aduce aminte ce se intamplase cu mine in ultimele zile, cu toate ca simteam ca ceva nu este in ordine. Cu cateva minute in urma, un baiat foarte dragut si amabil pe nume Blake se oferise sa-mi povesteasca cum imi petrecusem timpul in compania lui si a sotiei lui, Cheryl. Totul se rezuma la cazatura pe care o avusesem alunecand pe scarile din hotelul in care inca ne aflam si la pierderea cunostiintei mele. Parea plauzibil, dar lipsea ceva. Intr-adevar, stiam ca plecasem de acasa cu un motiv si ca nu ma intorsesem, dar...
   Cioc, cioc.
    - Intra, am rostit.
    - Buna dimineata, scumpa Caroline. Mi-a spus Blake ca te-ai trezit. Te simti mai bine? Cum ai dormit asta-noapte? 
    - Din pacate nu-mi amintesc. 
    - Oh, imi cer scuze, am uitat. Ma numesc Cheryl, iar barbatul cu care ai vorbit mai devreme este sotul meu.
    - Imi pare bine de cunostinta. Regret ca trebuie sa facem asta din nou. 
    - Nu este nicio problema, draga. Sa cer sa ti se aduca micul-dejun?
    - Te rog. Imi este foarte foame. Zici ca nu am mai mancat de cateva zile.
    - Ai dormit foarte mult dupa cazatura. Este normal. Vin imediat inapoi. 
    - Sigur. Multumesc. 
    - Cu cea mai mare placere. 
   Ce cuplu minunat! Mi-as dori ca intr-o buna zi sa gasesc si eu un astfel de barbat care sa aibe grija de mine. Ciudat totusi ca nu-mi aminteam nimic din toate astea. Blake imi era familiar, dar ea....nu prea. 
   M-am ridicat si m-am privit in oglinda de pe usa unicului dulap ce se afla in incapere, dandu-mi seama ca aratam foarte slabita. Aveam nevoie de mai multa odihna. Nici hainele nu erau ale mele, dar am gasit geaca pe care se pare o purtasem agatata in cuierul de langa usa. Masina... Unde lasasem masina? Am inceput sa caut prin toate buzunarele ei si nu le-am putut gasi. O voi intreba pe Cheryl cand se intoarce. 
   Mi-am rotit ochii prin camera. Era modest amenajata, dar era pe gustul meu. Detestam sa fie prea aglomerata de lucruri pe care sa nu le folosesti. Patul in care dormisem avea lenjeria de un roz pal, facute dintr-un material catifelat, foarte placut la atingere. Tablourile atarnate pe pereti, doua la numar insufleteau atmosfera si le dadea un aer romantic, euforic. As fi putut sta mult timp aici...
   Cheryl intarzia. Oare nu era gata mancarea? M-am hotarat sa ies sa o caut, dar cand am apasat pe clanta mi-am dat seama ca usa era inchisa cu cheia. Asta schimba totul, iar eu nu mai eram musafir, eram prizoniera. 
          Va urma... 

joi, 14 iulie 2011

Giveaway Sigma Make Me Up

Pentru mai multe detalii dati click pe linkul de mai jos:
http://www.superficialbeauty.com/2011/07/giveaway-sigma-make-me-up.html

ღ Leapsa ღ

   Cu toate ca nu este prima leapsa de acest fel pe care o fac, o voi repeta pentru ca am primit-o de la Roxana, careia ii multumesc foarte mult.
   10 activitati preferate: 

  1. Lectura. Imi amintesc si acum prima carte citita - Fram, ursul polar - si cat de mult imi dorisem sa fac parte din lumea circului. Fiecare carte si-a pus amprenta asupra copilariei mele si mi-a mentinut flacara aprinsa pentru literatura. Acestea m-au facut sa visez si sa cred ca orice este posibil, vise de copil de care imi amintesc si acum cu drag :D.                    
  2. Sa desenez. Acest lucru se datoreaza profesorului meu de desen din liceu care ne-a dat tot felul de teme interesante ce mi-au format mana. Desenul de langa este facut de mine :X                                                     
  3. Scrisul. Nu m-as fi gandit niciodata ca sunt facuta pentru a scrie pentru ca am avut mereu impresia ca nu sunt destul de buna in acest domeniu. Odata cu trecerea timpului, placerea imensa de a citi mi-a infiltrat aceasta dorinta - sa pot sa scriu si eu o poveste care sa fie citita de ceilalti cu aceeasi sete cu care citesc si eu. Acum vreau sa cred ca asta imi este destinul (la botez am ales cartea si pixul ...imi dau seama ca nu am bagat in seama deloc acest detaliu) si ca prin mai multe incercari o sa reusesc sa ma autodepasesc.                                                                                       
  4. Sa stau cu prietenul meu si cu prietenele mele. De altfel...cui nu-i place?                                                                     
  5. Muzica. Fie ca este ritmica sau doar instrumentala, muzica ma relaxeaza si imi da pofta de viata, energie. Ea face parte din mine, de aceea si atunci cand invat o ascult la fel de mult, dar la un volum mai redus, linistitor.                                                                                                  
  6. Calatoriile. Cred ca mi-as lua bagajele si as pleca imediat daca mi-as permite. Ador sa colind (chiar si imprejurarile in care locuiesc si pe care le cunosc), sa merg pe jos si sa descopar locuri noi.                                              
  7. Filmele. Pentru mine, filmele sunt carti mai rapide facute dintr-o alta perspectiva, deoarece in mintea mea se deruleaza povestea pe care o citesc, cu propriile mele personaje. Sunt putine zile in care nu vizionez macar un film. Cum am mai zis, le prefer pe cele fantasy, cu dansatori si de actiune.                                                                                                 
  8. Sa visez cu ochii deschisi. Mi se intampla de foarte multe ori :D                  
  9. Sa dorm pana tarziu si sa ma pun in pat tarziu. Stiu ca nu este sanatos, dar a devenit o obisnuinta pentru mine. Mi se pare ca este o pierdere de vreme somnul, ca as avea atat de multe de facut si nu imi ajunge timpul. Intelegeti ce vreau sa spun?                                                                 
  10. Animalele. Nu ma pot decide asupra unuia in special, pentru ca le ador pe toate, de la cainii prietenosi si devotati si caii frumosi si eleganti, la pisicile jucause si sirete si tigrii agili si agresivi.                                                                                                  
      Dau mai departe aceasta leapsa Larisei si Laviniei (desi cred ca a mai facut-o), dar o poate lua oricine doreste :D. Va pup.

miercuri, 13 iulie 2011

Partea a 14 - a

   Nu o mai auzisem niciodata pe Lisa vorbind astfel. Parea stapana pe situatie si foarte naturala, de parca toata viata ar fi avut aceasta parte a caracterului, aceasta atitudine
    - Cum te numesti, frumoaso? o intreba razand Blake. Ne putem intelege. Caroline vine cu mine, iar noi doi o sa mergem impreuna la o intalnire. Fac eu cinste! 

    - Chiar atat de superficiala ma crezi? i-a raspuns aspru Lisa. 
    - Eu doar am incercat. 
   Apoi uitandu-se in ochii mei, deveni serios:
    - Haide...sau doresti ca toti la care tii sa cunoasca furia mea? Vino de buna voie. Renunta sa mai lupti impotriva mea.
    - Nu a ta, Blake. Impotriva raului. Nu o sa te urmez niciodata. Esti atat de mandru...Imi provoci sila. 
    - Sa nu-mi zici ca nu te-am avertizat. Ba
ieti? Sa incepem. 
   Atunci Lisa a inceput sa rosteasca niste cuvinte parca dintr-o alta limba. Descantece. Blake se albise la fata - cred ca intelesese ca Lisa era un pericol pentru ei, nu doar o gluma de care sa se amuze.
   Am pipait buzunarul de la blugi in cautarea pietrei pe care mi-o daruise Elena si am gasit-o intr-un final. Nu o aratasem nimanui pana atunci. Nu mai era alba, ci neagra. 
    - De unde o ai? ma intreba Brittany. Rachelle! Caroline are Piatra Noptii.  
    - Exact la timp. 
   Nori negrii acopereau acum cerul si simteam cum vantul se intensifica. Venea furtuna. Asa dintr-o data. Ba nu! Era Lisa. Intr-o secunda, picurii de ploaie au umplut atmosfera si nu am mai fost in stare sa deslusesc nimic. Parul imi zbura in toate partile, intunecadu-mi mai tare vederea. Cand am deschis ochii, Blake tocmai ma apuca de mana si ma tragea la el in brate...Era atat de cald, nici nu observasem pana acum cat de frig mi se facuse. Fetele esuasera.
   Intre timp...
    - Ce bine ca am scapat, ofta multumita Rachelle. Bravo, Lisa. Ai facut o treaba buna. Felicitari. 
    - Multumesc. Credeam ca nu se mai termina.  
    - Te simti bine, Caroline? 
    - Ati putea spune si asa. 
   Era foarte intuneric astfel ca fetele nu au putut sa vada cum spatele incovoiat al fetei se indrepta usor, ascunzand aripile ce le avusese cu un moment in urma.  
                     Va urma... 
   
    

marți, 12 iulie 2011

Partea a 13 - a

luni, 11 iulie 2011

Partea a 12 - a

   Pasisem in viata de adult cu cateva luni in urma si speram sa pot face, in sfarsit, ceea ce imi doream cu adevarat, insa Dumnezeu avea cu totul alte planuri pentru mine. Facultatea nu o puteam continua decat dupa ce se va termina toata incurcatura asta, dar nu o sa se intample prea curand. 
   Brittany a oprit la un motel pentru a ne odihni, deoarece nu dormisem prea bine ultima zi si a cumparat cate ceva de mancare de la supermarchetul de vis-a-vis. Mult mai tarziu, dupa ce m-am trezit, mi-am reintalnit prietenele ce stateau de vorba in camera alaturata servindu-se cu pofta din niste platouri pline cu prajituri.
  - In sfarsit! striga zambitoare Rachelle. Te asteptam de peste o ora.
  - Foarte dulce asteptarea asta a voastra. Sper ca mi-ati oprit si mie cate ceva. 
  - Trebuia? ma intreba Brittany, facandu-i cu ochii celeilalte. 
  - Bineinteles. 
   Abia am apucat sa rostesc aceste cuvinte ca am si fost asaltate de niste oameni pe care nu ii mai vazusem pana acum, alaturi de care am zarit-o si pe Lisa, imbracata din cap pana-n picioare in negru, cu o palarie ciudata pe cap. Parea foarte speriata si privea in gol, pana si-a dat seama ca o striga cineva: eu.
  - Lisa! Esti bine? Lisa!
  - Oh, Caroline. Mi-a fost atat de frica...credeam ca nu o sa te mai vad vreodata! Dar..de ce esti cu Brittany? Credeam ca ai scapat de ea.
  - Este de partea noastra, stai linistita.
  - Si asta care parte este? Binele sau raul?
  - Binele, mi-o lua inainte, Brittany. Imi pare rau pentru ceea ce ti-am facut, Lisa. Aveam ceva framantari... Poate o sa iti povestesc cu alta ocazie.   
  - Sigur. Nu inteleg totusi un lucru...De ce aveti nevoie de mine? Sper sa ajung acasa cat mai repede pentru ca abia am reusit sa imi trimit sotul sa stea la parintii lui pentru cateva zile. 
  - Eu nu stiu...nu am apucat sa intreb. 
  - Prietenia dintre voi doua nu a fost intamplatoare, spuse Rachelle, dimpotriva. Tu o vei ajuta sa-si indeplineasca menirea, draga mea Lisa. Din pacate, rolul nostru este doar de protectie. Bunul nostru Tata a pus in voi tot ceea ce va este de trebuinta: credinta, putere si intelepciune. O sa va descurcati, am incredere.
  - De ce esti imbracata asa? am intrebat, curioasa.
  - Pentru a nu fi recunoscuta. Nimeni nu trebuie sa stie...Ea este elementul nostru cheie. Trebuie sa-l folosim cu grija. Blake nu trebuie sa afle sub nicio forma inainte de urmatoarea confruntare. Pana atunci o sa o invatam si pe Lisa cateva trucuri.  
                  Va urma...

PS. Ma gandeam sa ii pun un titlu povestii...insa nu ma pot hotari. Astept pareri din partea voastra. Va multumesc.

Un super giveaway:D

Dati click pentru mai multe detalii.
http://suntunika.blogspot.com/2011/07/my-first-giveaway.html

sâmbătă, 9 iulie 2011

Alchimistul - Paulo Coelho

   "Alchimistul" este una dintre cartile care, odata citita, poate schimba viata unui om si felul in care acesta isi asuma propriul destin. Naratiunea se evidentiaza prin simplitatea si intelepciunea pe care o transmite si multimea de invataturi pe care nu le putem asuma. Santiago, un pastor andaluz, este persoanjul principal ce isi paraseste casa din Spania pentru a descoperi o comoara ingropata langa piramidele egiptene. Singura lui siguranta este un vis pe care il are nopti de-a randul si interpretarea primita de la o tiganca care ii cere a zecea parte din comoara. Dupa ce isi termina calatoria si este jefuit, parasit mai mult mort decat viu, se intoarce acasa si descopera comoara in curtea sa, la radacina unui sicomor.
   Citate care mi-au ramas in minte:
  • Când toate zilele sunt egale înseamnă că oamenii au încetat să vadă lucrurile bune care au apărut în viaţa lor de câte ori soarele traversează bolta.
  • Dragostea rămâne. Doar oamenii se schimbă.
  • Mereu îţi faci prieteni noi şi nici nu trebuie să stai cu ei zi de zi. Când ne vedem tot timpul cu aceleaşi persoane, ele ajung să facă până la urmă parte din viaţa noastră. Şi cum ele fac parte din viaţa noastră, încep să vrea să ne-o schimbe. Dacă nu eşti aşa cum vor, se enervează. Fiindcă toată lumea are o noţiune exactă despre cum trebuie să ne trăim viaţa. Şi nimeni nu ştie cum trebuie să-şi trăiască propria-i viaţă.
  • Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.
  • Toţi oamenii la adolescenţă ştiu care este legenda lor personală. În acest moment al vieţii, totul este limpede, totul este posibil şi oamenii nu se tem să viseze şi să dorească ce le-ar plăcea să facă. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trece, o forţă misterioasă încearcă încet, încet să dovedească faptul că legenda personală este imposibil de realizat. Sufletul lumii se hrăneşte cu fericirea oamenilor, sau cu nefericirea, cu invidia, cu gelozia. Împlinirea legendei personale este singura îndatorire a oamenilor.
  • Iubirea este o forţă care transformă şi face ca sufletul omului să fie mai bun.
  • Ca să-l întâlnim pe Dumnezeu, e destul să privim în jurul nostru.
  • Ochii dezvăluie puterea sufletului.
  • Când avem în faţa ochilor nişte mari comori, nu ne dăm seama niciodată. Fiindcă oamenii nu cred în comori.
  • Iubirea nu-l împiedică niciodată pe un om să-şi urmeze Legenda Personală.
  • Iubeşti pentru că iubeşti. Nu există niciun motiv pentru ca să iubeşti.
  • Fiecare clipă de căutare este o clipă de regăsire.
  • Nimeni nu reuşeşte să fugă de propria inimă. De aceea e mai bine să asculţi ce spune. Pentru ca niciodată să nu vină o lovitură pe care n-o aştepţi.
  • În toate momentele vieţii noastre există lucruri care s-ar fi putut întâmpla, dar până la urmă nu s-au întâmplat. Există clipe magice care trec neobservate şi brusc mâna Universului ne schimbă destinul.
  • Uneori e mai bine să stai cu oile, care tac şi-şi caută doar hrană şi apă. Sau să stai cu cărţile, care povestesc istorii de necrezut numai atunci când omul vrea să le asculte. Dar când vorbeşti cu oamenii, spun nişte lucruri de nu ştii ce să le răspunzi.
  • Dragostea adevărată se concentrează asupra celeilalte fiinţe umane. Înseamnă o dorinţă puternică de a o face fericită, de a-i împlini nevoile şi de a-i proteja interesele.
  • Moartea îi face pe oameni mai sensibili în viaţă.
  • Un singur lucru face visele imposibile: frica de eşec.
  • Sunt şi eu ca toţi ceilalţi oameni: văd lumea aşa cum vreau eu să fie, nu aşa cum este.
  • Dragostea autentică este complet lipsită de egoism, ea dăinuie chiar dacă sunt necesare sacrificii personale pentru menţinerea relaţiei.
  • Tot ceea ce se întâmplă o dată poate să nu se mai întâmple niciodată, dar tot ceea ce se întâmplă de două ori se va întâmpla cu siguranţă şi a treia oară.
  • Tocmai posibilitatea să-ţi îndeplineşti un vis face ca viaţa să fie interesantă.
  • Frica de a suferi e mai rea decât suferinţa însăşi. Nici o inimă n-a suferit când a plecat în căutarea visurilor sale, fiindcă orice clipă de căutare e o clipă de întâlnire cu Dumnezeu şi cu Veşnicia.
  • În prezent stă tot secretul; dacă dai atenţie prezentului, poţi să-l îmbunătăţeşti. Şi dacă îţi îmbunătăţeşti prezentul, tot ce se va întâmpla apoi va fi mai bine. Uită de viitor şi trăieşte în fiecare zi din învăţăturile Legii şi cu încrederea că Dumnezeu are grijă de copiii Lui. Fiecare poartă în sine veşnicia.
  • Unde va fi comoara ta, acolo îţi va fi şi inima.
  • Încearcă să ştii totdeauna ce vrei.
      O puteti gasi aici. Ce parere aveti?

joi, 7 iulie 2011

Mandrie si prejudecata - Jane Austen

   O carte foarte frumoasa care te face sa realizezi ca nu mai ai posibilitatea gasesti baieti ale caror calitati pot fi la fel de exceptionale ca ale celor doua personaje masculine: domnul Bingley si domnul Darcy. Acum cateva zile am avut ocazia sa o rasfoiesc din nou si sa mai gust pentru cateva momente o epoca de mult trecuta...Sincer mi-ar fi placut sa-i apartin, sa port rochii pompoase lungi si sa dansez toata noaptea la un bal cu tineri aratosi si gentlemani adevarati. Din fericire, eu mi-am gasit printul, dar este din ce in ce mai greu sa gasesti pe cineva care sa merite osteneala.
   Familia Bennett are cinci fete, Jane, Elizabeth, Catherine, Mary si Lydia, inzestrate care mai de care cu insusiri mai mult sau mai putin alese. Mama acestora incearca din rasputeri sa le gaseasca un partener de viata pe masura, dar nu reuseste decat sa ii indeparteze pe toti de ele. Jane si Elizabeth, cele mai mari dintre fete, sunt cele mai frumoase si talentate, ele reusind sa atraga atentia barbatului care inchiriaza proprietatea Netherfield, domnul Bingley, si a insotitorului sau, domnul Darcy. Cu toate acestea, nici frumusetea si blandetea lui Jane, nici inteligenta si umorul lui Elizabeth nu sunt de-ajuns in fata unei viitoare soacre nepotrivite, care nu stie cand sa vorbeasca si cand sa taca. Nu o sa va spun mai mult, deoarece si-ar pierde farmecul, dar marturisesc ca este una dintre cartile mele favorite. 

  Film vs Carte: A fost si ecranizata cartea in doua filme (productie britanica si americana)...Ce pot sa zic? Al doilea film nu este rau, mai ales ca personajul Elizabeth, cea care da savoare intregii povesti, este jucat de Keira Knightley, o actrita foarte talentata, iar pe primul nu am reusit sa il vizonez complet. Stiti, bineinteles, ca filmul a nu bate niciodata cartea :-D 



O alta productie ar fi una indiana ce poarta numele "Bride and Prejudice" in locul lui "Pride and Prejudice", a carei actiune este putin schimbata pentru a corespunde traditiilor indiene. Mi s-a parut destul de bun, pana la urma, mai ales ca dansurile prezentate imi erau necunocute si actorii au fost alesi cu foarte mare grija (Aishwarya Rai si Martin Henderson in rolurile principale).

  O puteti citi si aici.    

In deriva - Stephanie Gertler

   Este o carte scrisa in special pentru femei (:-D), deoarece exploreaza indeosebi relatia dintre mama si fiica abandonata, precum si sentimentele unei mame care resimte golul lasat in casa, in viata si inima ei de plecarea copiilor la facultate.
   In prim-plan gasim un cuplu, care locuieste intr-un mic orasel numit Drifting (deriva) care are in posesie un hotel. Sotul, numit Eli, este medic veterinar, iar sotia, Claire, psiholog. Impreuna au doi copii: un baiat si o fata, ce sunt plecati la studii intr-un alt oras de scurta vreme. Claire fusese crescuta de tatal ei, mama acesteia parasindu-i inca de cand avea doar cateva luni, in favoarea carierei. Cu ajutorul unui barbat care se cazeaza intr-o zi la hotel, ea incepe sa-si aminteasca de copilaria ei si de cat de mult ii lipsise mama. Fetita venita la hotel este oarba, ceea ce o face pe Claire sa o indrageasca foarte mult si sa o faca sa se simta cat mai confortabil. Povestea se complica odata cu banuielile lui Claire cu privire la cei doi oaspeti, care par ca ascund ceva, in special barbatul.
   Cam atat...mai multe veti descoperi voi daca veti avea curiozitatea sa o cititi. Ce parere aveti?  


O puteti procura de aici.

marți, 5 iulie 2011

Rascumparata prin iubire - Francine Rivers

   Buna, din nou. Prima carte despre care va voi vorbi, dupa cum se vede, este "Rascumparata prin iubire" al autoarei de origine americana, Francine Rivers. Aceasta este prima carte crestina pe care am citit-o si care m-a impresionat pana la lacrimi. Credeti-ma, nu exagerez! Este prezentata povestea unei tinere pe nume Angel, poreclita astfel datorita frumusetii ei nemaipomenite, care a fost vanduta de catre cel pe care il considera unchiul sau unui proxenet inca de la o varsta frageda. Ea reuseste sa supravietuiasca prin ura fata de barbatii care se foloseau de ea si ii pangareau trupul si sufletul. Atunci il intalneste pe Michael Hosea, barbatul care ii va fi sot, care incearca sa o invete "alfabetul dragostei adevarate". Cu toate acestea, ii va fi foarte greu sa aiba incredere in el si va reveni de nenumarate ori la vechiul stil de viata. 
   Modul in care Francine Rivers a descris framantarile interioare ale lui Angel si iertarea pe care o primeste de la Dumnezeu, chiar si dupa ce a trait o in pacat atata timp, este extraordinara si induiosatoare.
   Parerea Angelei Elwell Hunt, Angela Hunt Comunications, Seminole, FL.:
   Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le fac ca şi scriitoare este să citesc - şi citesc mult. Unele cărţi mă învaţă, altele mă amuză, iar altele mă farmecă, purtându-mă în lumi îndepărtate. Romanul Răscumpărată prin iubire al lui Francine Rivers a făcut toate acestea, şi chiar mai mult. Inima şi sufletul meu au fost mişcate din temelii atunci când am rememorat lecţiile ilustrate prin povestea lui Osea şi Gomer, a lui Michael şi Angel. S-ar putea ca această carte să fie cea mai emoţionantă pe care o vei citi anul acesta - sau în întreaga viaţă.
 
  Sper ca v-am facut curiosi si nu veti ezita sa va bucurati de ea. Merita!
  Pentru mai multe detalii lasati un comment mai jos si o sa va raspund. Pupici. 
  
  Cartea o puteti citi aici .

Cea mai mare valoare - CARTEA

    Sper ca nu va voi plictisi prea tare, dar as dori foarte mult sa va fac cunostiinta cu cea mai mare pasiune a mea, cititul. Cartile sunt cele care mi-au animat copilaria si adolescenta si mi-au facut-o mai interesanta, mai captivanta. Le voi organiza intr-o lista si in fiecare zi (daca imi va permite timpul) va voi oferi un scurt rezumat si cateva impresii de lectura, lucrurile care mi-au placut si mi-au dat curiozitatea de a incerca de fiecare data altceva nou. Nu sunt intr-o ordine anume, doar in modul in care mi-au revenit in minte. Astept cu nerabdare sfaturile si parerile voastre si m-as bucura enorm daca as fi o inspiratie pentru voi in materie de carti. 
  
  •  Rascumparata prin iubire de Francine Rivers 
  •  In deriva de Stephanie Gertler
  •  Mandrie si prejudecata de Jane Austen
  •  Alchimistul de Paulo Coelho
  •  Floarea - soarelui de Richard Paul Evans
  •  Winnetou de Karl May (toata seria)
  •  Anotimpul mortilor de David Hewson
  •  Jungle Love de Margaret Johnson
  •  Colt Alb de Jack London
  •  Intoarcerea catarilor de Jorge Molist
  •  Harry Potter de J. K. Rowling
  •  Ciresarii de Constantin Chirita
  •  Dupa 10 ani de Sandra Brown
  •  Pictorita din Shanghai de Jennifer Cody Epstein
  •  Heidi de Johanna Spyri
  •  Ucenicul vraciului de Joseph Delaney (toata seria)
  •  Oliver Twist de Charles Dickens 
  •  Jane Eyre de Charlotte Bronte 
  •  Promisiune mincinoasa de Howard Roughan
  •  Amurg de Stephanie Meyer (toata seria)
  Cam atat deocamdata, voi mai adauga daca imi mai amintesc ceva pe parcurs. Voi le-ati citit? Ce alte carti v-au mai placut? 

sâmbătă, 2 iulie 2011

In sfarsit!!!

 Acum ca am terminat cu examenele o sa ma dedic mai mult blogului decat pana acum...si bineinteles cititului. 
 O sa incep prin a insera un top al cartilor pe care as vrea sa le citesc vara asta si sper ca voi imi veti dedica alte pe care sa le adaug listei. 
   
 Top 10:
1. Nu plange sub clar de luna de Heather Davis
2. Vise de sucub de Richelle Mead
3. Fior de Maggie Stiefvater
4. Jurnalele lui Stefan de L.J. Smith si restul seriei, desigur
5. Obsesie de Melissa Marr 
6. Everneath de Brodi Ashton 
7. Everblue de Brenda Pandos
8. Micutele mincinoase 2
9. Ratacire de Lauren Kate 
10. P.S. Te iubesc de Cecelia Ahern 

+    Sotia calatorului in timp de Audrey Niffenegger
         Jocurile foamei de Suzanne Collins
         Unde esti? de Marc Levy
         Misiune in Venetia de James Hadley Chase