Ca studentă la medicină am învățat să mă bazez pe instinctele mele și pe viitorii mei colegi din breaslă (până la proba contrarie, desigur :D), astfel că nu mă încred în prafuri minune care te ajută să slăbești, să te îngrași sau să îți îndrepți problemele de sănătate. Nu spun că nu sunt bune, nu le-am încercat și nu pot fi ipocrită, dar mă îndoiesc de rezultatele miraculoase pe care le prezintă. Există foarte mulți factori ce contribuie la schimbarea noastră și nu cred că ar trebui să ne îndreptăm atenția numai asupra acestor produse. Dacă ar fi atât de simplu și practicat de oricine, indiferent de domeniul în care lucrează, atunci care mai este rolul medicilor? De ce ne mai chinuim atâția ani să ne instruim dacă rezolvările vin simplu și fără dureri de cap? Am putea alege să ne îmbogățim și să trăim clipele la maxim. Sau suntem tipul de persoane care ne găsim plăcerea în lucruri dificile?
Un alt lucru deranjant observat în urma implicării mele este tactica pe care o folosesc pentru a te atrage la ei cu ședințe gratuite, unde îți povestesc într-un stil animat despre ușile care ți se deschid dacă îndrăznești să faci un pas spre visele tale. Și deja începi să intri în joc, până descoperi că toată vorbăria este un fel de poezie învățată, repetată la nesfârșit de fiecare orator. Mi-am amintit de anii trecuți când astfel de idei venite de la alte firme asemănătoare îmi făceau cu ochiul, dar la care am renunțat odată cu trezirea la realitate. Nimeni nu-ți vrea binele, ci se folosește de tine pentru a-și asigura un câștig mai mare. Poate pentru cineva care poate da ușor din gură și reușește să atragă oamenii în jurul lor reprezintă un punct de plecare minunat, dar eu nu sunt făcută pentru așa ceva și nici nu mă interesează să devin astfel. Chiar dacă mi s-a spus de multe ori că sunt prea corectă pentru secolul în care trăim aceasta este modul în care vreau să trăiesc și sper să atrag în preajma mea oameni cu principii asemănătoare.
Voi ce părere aveți?
Credeți că ar trebui să profităm de aceste oportunități care ni se oferă? Sunt oare sincere cum par la prima vedere sau se folosesc de diverse tactici pentru a ne convinge?
Diana
0 fantasies:
Trimiteți un comentariu