Pentru intelegerea textului este necesar sa cititi partea 1 inainte.
Dupa doua saptamani
Cum ajung in apropiere de casa devin din ce in ce mai nostalgica. Bagajele imi par mult mai grele la intoarcere, in ciuda faptului ca ma simt de parca plutesc. Urc in graba scarile din blocul in care locuiesc, dar petrec cateva minute in fata usii cat caut cheile. De visatoare ce sunt nu-mi amintesc unde le-am ratacit. Cand le gasesc intr-un final, intru inauntru si cad secerata de epuizare. Imi simt inca muschii incordati la maximum, iar inima imi bate in continuare cu putere cand imi aduc aminte de felul in care am petrecut saptamana trecuta. In plus, buzele imi sunt blocate intr-un zambet ca de persoana cu probleme mentale. Nu va faceti griji, nu am luat-o pe aratura, ci am avut parte de cea mai extraordinara aventura.
Va imaginati oare de unde vin? Am avut parte de o saptamana foarte interesanta, chiar memorabila as putea spune la Vila Alpin. Daca la inceput eram doar 6 persoane, grupul nostru s-a marit la 12 in momentul in care am transmis mai departe ideea lui Peter, colegul lui Liviu. Nu cred ca mai trebuie sa spun cat de placuta a fost experienta, ne simteam ca intr-o tabara la Straja, ca pe vremea cand astfel de lucruri ne incantau verile insorite. Ar fi putut fi un si cantonament la Straja, daca ma gandesc la cat efort am depus catarandu-ma pe stancile abrupte si cum am dormit ca un bebelus in fiecare seara. Mai mult decat atat, mi-am descoperit o noua pasiune care sa imi puna sangele in miscare si sa imi dea adrenalina de care sunt dependenta: cataratul. Acum ca stiu ce inseamna team building-ul la Straja cred cu tarie ca a meritat drumul lung petrecut de la Brasov pana la Lupeni (Petrosani) si l-as parcurge din nou in orice moment.
Senzatiile ce m-au cuprins au fost unice, iar activitatile in echipa la care am participat m-au motivat sa dau ce am avut mai bun din mine, sa fiu ambitioasa, sa-mi autodepasesc teama de inaltime. S-a dovedit a fi mai usor decat m-am asteptat si momentul in care am ajuns in varf mult mai satisfacator. Chiar si Liviu care ma cunoaste bine a parut placut surprins de performanta mea.
Impresionata am fost si de serviciile oferite de gazdele noastre care s-au implicat foarte mult sa ne faca concediul cat mai placut cu putinta, iar amabilitatea lor ne-a apropiat incat am devenit curand prieteni. Si preparatele culinare care ne-au gadilat papilele gustative trebuiesc mentionate tot spre lauda acestora, atat de delicioase si hranitoare au fost inainte si dupa o activitate solicitanta. Exact ce aveam nevoie oentru a defini perfectiunea!
Nu am uitat nici de parcul de aventura care m-a atras de la inceput si care mi-a dezvoltat simtul de orientare si agilitatea. Prietenele mele au fost putin ingrijoarate ca nu se vor descurca, dar si-au dat drumul repede ajutate de oamenii instruiti pentru acest lucru si am continuat sa ne distram pana cand ne-a fost imposibil sa mai vedem inaintea ochilor din cauza intunericului. Apoi am pornit inapoi spre vila ca-ntr-o plimbare pentru a ne detensiona musculatura. O sa-mi lipseasca aerul acela...
Acestea au fost peripetiile noastre, care au reusit sa ne deschida apetitul pentru mai mult. O sa-mi amintesc mereu cu drag de aceasta perioada minunata, de rasetele noastre ce umpleau atmosfera, de veselia noastra. Acum nu pot decat sa astept cu nerabdare un alt concediu pentru o noua aventura si sa planuim sa ne intoarcem intr-un numar si mai mare pentru o vacanta de vis in paradis.
- Articolul este inscris in cadrul competitiei SuperBlog 2014 -
0 fantasies:
Trimiteți un comentariu