A new life - partea a 17 - a

Sfârșit partea a 16 -a:
 - Noapte bună, i-am spus și eu, întorcându-mă în cameră și închizând ușă în urma mea.
M-am schimbat de haine cât de repede am putut și m-am pus la somn. Mâine avea să fie o zi lungă.

Partea a 17 - a 

 

      E o liniște atât de profundă în cameră atunci când mă trezesc, încât primul meu gând este că sunt singură. Mi-ar plăcea să rămân așa la infinit, să las timpul și grijile să treacă, să mă părăsească până când voi fi gata să le înfrunt. Dar nu pot face asta.
      Și nu sunt singură, desigur. Sunete difuze, cuvinte rupte dintr-o conversație pe care nu o puteam auzi ajungeau până la mine. Ca o dispută, așa sunau acele zgomote abia perceptibile. O ușă trântită m-a făcut să tresar și să-mi ridic capul de pe pernă. Apoi din nou liniște. 
      M-am îmbrăcat încet, de parcă m-aș fi aflat în reluare și mi-am aruncat privirea spre ceasul de pe noptieră. Era extrem de devreme, ceea ce era ciudat pentru o persoană ca mine. Deena dormea încă, dar nu puteam spune același lucru despre tata și noua lui soție. Ceva se întâmplase și aveam de gând să aflu ce. 
      În bucătărie, lucrurile erau împrăștiate într-o zarvă totală, de parcă cineva se apucase să gătească, dar se răzgândise pe parcurs. Pe un fund de lemn era tocată o ceapă mare, iar într-un bol cu apă se aflau câțiva morcovi și cartofi. În celălalt capăt al încăperii tata era sprijinit de chiuvetă și părea încordat. Își cuprinse fața cu mâinile și se aplecă înainte. M-a observat abia când am pășit înăuntru.
      - Jessica, te-ai trezit?
      - Neața! S-a întâmplat ceva? 
      - Ne-ai auzit. O discuție în contradictoriu cu Meredith. 
      - Din ce cauză? 
      - Este legat de servici. Vrei să îți pregătesc ceva să mănânci? 
      - Sigur. Lasă-mă să te ajut. 
      Ne-am apucat împreună să eliberăm masa și am prăjit rapid șuncă și câteva ochiuri. Curând eram așezați și gata să servim ceea ce gătisem. 
      - De ce așa de drăguță, Jess?  Nu mă plâng să știi, dar acum două zile ai fi fost în stare să mă arunci ca hrană pentru lei.      
      - Îmi cer scuze, tată. Reacția mea de mai devreme a fost oribilă și nu meritai. Cel puțin nu acum. 
      I-am zâmbit puțin, apoi am continuat.
      - Cred că...m-am săturat să fiu părăsită. Iar tu te-ai întors atât de târziu. Am petrecut un an singure. Un an! Încearcă tu să îi explici unui copil de ce mama și tatăl ei nu sunt aici să aibă grijă de ea, de ce trebuie să meargă singură la școală și de ce nu îi pot cumpăra tot ceea ce are nevoie. A fost greu. 
      - Iartă-mă, draga mea. Nu îți poți da seama cât de rău îmi pare pentru ce s-a întâmplat. Am aflat acum o săptămână, de la unul din colegii de servici ai lui Marianne, și am luat primul avion spre voi. De ce nu ai sunat? A fost alegerea ta să nu păstrăm legătura când m-am mutat de acasă și te-am înțeles pentru că erai supărată, dar nu mă poți învinovăți că te-am lăsat singură. Un telefon, Jessica, și aș fi venit. Ești doar un copil și nu trebuie să faci tu toate aceste lucruri pentru Deena. Nu e corect. 
      - Spune-i mamei asta. 
      - Nu vorbi așa despre mama ta...
      - Nu-i lua apărarea! Mama a fugit cu iubitul ei, fără să dea doi bani pe noi.   
      - Și eu și mama ta am greșit cu multe, dar ...
      - Nu vreau să aud asta acum. Te rog. Așa ceva nu se face copiilor tăi. 
      - Nu mai pot păstra secretul față de tine Jessica, așa că o să-ți spun. Totuși te sfătuiesc să nu îi spui încă Deenei. 
      - Despre ce vorbești?      
      - Marianne este internată la o clinică din Seattle. 
      - Poftim? Ce a pățit? 
      - A fost diagnosticată cu cancer.
      Acesta este unul dintre momentele în care orice strop de furie pe care l-ai simți pentru cineva se evaporă și rămâne doar durerea. Mama avea cancer. 

- Va urma -