Ce ati dori sa imi transmiteti?

marți, 4 decembrie 2012

Cinderella needs you! :D

   Bună dragilor! Am nevoie de puțin ajutor din partea voastră în privința unei „decizii” pe care nu o pot lua singură. Să vă spun despre ce este vorba: o pereche de cizme noi pentru iarna care vine. A fost mereu o dificultate pentru mine să găsesc perechea potrivită de pantofi sau cizme care să-mi fie pe plac 100%, mai ales când sunt atâtea culori, modele și materiale, după preferință, posibilitate și nevoie, cu toc sau fără. Ador să am de unde alege, dar nici chiar în fața a sute de exemplare nu pot spune - „Aia este ceea ce caut!”. Da, sunt foarte nehotărâtă și selectivă... pe banii mei doar, nu? Poate vi s-a întâmplat și vouă. În plus, mă îndrăgostesc mereu de perechea cu care nu m-aș putea încălța niciodată. Nu-i așa că sunt imposibil de dificilă? Tocurile reprezintă o atracție enormă, dar am un mare ghinion să nu pot merge mai mult de 5 minute cu ele fără să mă doară picioarele sau să îmi provoace tot felul de neplăceri. Am adunat acasă multe perechi pe care nu le pot purta tocmai din acest motiv (pentru că la nuntă e musai cu toc), până să accept că „D-le, astea nu-s făcute pentru mine”. Desigur, arată atât de bine în vitrină sau în picioarele unui model sau ale unei vedete. 

   Uitați câteva modele pe care le-am găsit pe un site de modă destul de interesant. Numele lui este The Versastyle și este menționat în serialul Jane by Design pe care poate l-ați urmărit, iar dacă nu - vi-l recomand eu cu deosebită căldură. A fost întrerupt din păcate după primul sezon dintr-un motiv stupid, dar ce să te aștepți de la unii... În fine. Din curiozitate am vrut să văd dacă există în realitate și am descoperit că unele produse de îmbrăcăminte și încălțăminte merită atenția, fiind destul de drăguțe. Ce părere aveți despre cizme? Îmi puteți da o opinie sinceră? 

O seară frumoasă și călduroasă!
-D.