Ce s-a întâmplat cu mine în ultimele 2 luni...

Nu am mai legat două cuvinte de atâta vreme și mă simt deosebit de vinovată față de mine și față de voi. De parcă ne-am înstrăinat și nu știu cum să vă mai vorbesc. Două luni nu este o perioadă foarte mare de timp, dar a fost plină de lacrimi, temeri și încercări de tot felul. 

Ieri am avut ultimul examen de sesiune și simțeam că nu se mai termină zilele astea de coșmar. Situația nu e tocmai roz, dar totul merge spre mai bine și acum sunt mai optimistă de cât am fost în ultima perioadă. Mintea mea a fost plină de gânduri negre și depresive (mi-e foarte rușine să recunosc) și credeam că nu o să o scot la capăt. Dar cum spune una dintre melodiile celor din Glee: You have more friends than you know. E adevărat și e o descoperire fantastică, exact când am avut mai mare nevoie. Sunt foarte recunoscătoare pentru asta și le mulțumesc celor care mi-au fost alături.  

De asemenea, blogul meu a împlinit 2 ani pe 22 mai și vreau să îi urez cu puțină întârziere La mulți ani! El reprezintă un stimul de fericire în viața mea și vreau să petrec mai mult timp scriind pe viitor. Mi-a fost tare dor...

Printre nopți nedormite și stres, am pierdut un prieten drag, perușul meu Dolly (cel albastru), care a murit în mâna mea acum 5 zile. A fost groaznic să îl văd cum se chinuie și, în ciuda încercărilor mele, fiindu-mi imposibil să îl ajut. Resuscitările și primul ajutor învățate la școală chiar nu te pregătesc pentru orice situație. 

Mi-am dorit să îl mai vedeți și voi încă o dată. Nu vă imaginați cât am înnebunit căutând o poză cu el... mi se părea nefiresc să nu găsesc niciuna, din moment ce este a fost la mine de trei ani. Doar că nu îmi știu unde sunt. Apoi mi-am amintit de această poză pe care o postasem pe blog cu o altă ocazie și m-am liniștit. Nu cred însă că l-aș putea uita pe băiețelul meu răutăcios și serios, cel care o făcea pe Didi să stea la locul ei printr-o singură privire când era supărat, cel care mai degrabă ne capsa degetele cu ciocul decât să ne lase să-l atingem, dar tot nu reușea mereu să scape de noi. Acum drăguța de Didi a rămas singură și e foarte apatică. Tot încerc să mă apropii de ea, dar nu am avut prea mult noroc. Am descoperit că îi place Harry Potter la fel de mult ca și mie și e un început...

Pentru perioada următoare pregătesc câteva lucruri noi, câteva blog tour-uri și multe altele. Vă aștept să luați parte și să începeți vacanța alături de mine. 
 

   Voi ce mai faceți? Cum ați terminat școala sau cum au fost examenele de final? 

Vă pup! Pe curând!  

                           Diana