Si castigatorul este:

   Buna, dragelor si dragilor! A sosit timpul pentru a afla impreuna cine a castigat concursul meu aniversar. Vreau sa multumesc in primul rand sponsorului meu, Libraria Online Libris pentru premiul minunat pe care il ofera de fiecare data. De asemenea, va multumesc voua, celor care v-ati inscris si ati scris niste compuneri deosebit de frumoase. Sfaturile lasate imi sunt de mare ajutor si o sa tin seama de ele!
   Daca sunt persoane care s-au inscris, dar nu se afla printre cei de mai jos, imi cer scuze, insa nu am primit niciun email din partea voastra.    
   Mai inainte de toate, nu uitati felul in care a fost "construit" concursul pentru a intelege cum am facut notarea (compunerea cuprindea intre 25 si 75 de puncte). Mi-au placut enorm povestile create de voi si sunt trista ca nu va pot premia pe toti. Totusi, vreau sa va daruiesc din suflet cate 5 puncte la urmatorul concurs. Va felicit pentru sensibilitatea si daruirea voastra inca o data!


1.Smilling Miss (Silvia B.)

Dragoste...şi dincolo de moarte

   În casa familiei Dunken se produseseră multe schimbări. Asta se putea observa cu ochiul liber, pentru că trecuse acea perioadă de acomodare, însă ei păstrau în casă mereu o tăcere morbidă, mai ales în orele amiezii. Motivul era bine cunoscut şi toţi îl acceptaseră tacit încă din prima seară de după accident.

   Acum, domnul Dunken lua masa împreună cu soţia. Mâncau încet, mestecând fiecare bucată cu grijă, în speranţa că vor auzi vreun zgomot, dar nimic nu parea să se petreacă. La masă, o porţie era neatinsă, aşezată cu grijă special pentru cineva. Cei doi se uitară la farfuria încă plină şi la ceas care arăta orele 13 şi 40 de minute, apoi amândoi ajunseră să suspine în acelaşi timp.

   În secunda următoare, doamna Dunken se ridică de la masă şi porni spre scări. Inima-i bătea cu putere de fiecare dată când le urca, pentru că ştia ce va întâmpla mai departe. Ajunse în capatul coridorului şi se opri în dreptul unei uşi albe. Îşi luă aer în piept şi, în cele din urmă, bătu. Nici o mişcare, nici un sunet. ”Să fii păţit oare ceva?”, gândul acesta o îngrozi pe femeie şi deschise uşa cu putere. În cameră, pe lângă zarva generală, cu spatele spre uşă, la calculator, se afla Jeff.

   Băiatul asculta muzică la căşti şi părea destul de concentrat în munca pe care o făcea. Mama, sfioasă, se apropie, nu mai înainte de a-l contempla câteva secunde de la uşă. Îl atinse cu grijă pe umăr, iar el îşi eliberă urechile şi se întoarce către dânsa cu un aer obraznic.

”Ce-i?”, zice el încruntat.

”Masa e gata de 40 de minute. Ştii doar că la ora 1 o servesc. Avem supă şi pui. Haide, are să-ţi placă”, îi răspunde ea cu un surâs pe buze.

”Nu îmi este foame şi prefer să rămân singur să-mi termin treburile.”

”Te rog, Jeff. Oamenii nu pot trăi fără mâncare. Măcar încearcă să guşti. Puiul e mâncarea ta preferată şi, în plus, tatăl tău vrea să-ţi vorbească negreşit. Alătură-te nouă, scumpul meu, apoi te vei întoarce în camera ta.” Vocea mamei era de o blândeţe rară pe care până şi pe băiat îl copleşea. Hotărî deci să amâne lucrul pe mai târziu şi porniră împreuna jos la masă.

Jeff se aseză imediat la locul său şi-şi începu mâncarea, când tatăl apucă să vorbească:

”Te-ai mai gândit ce faci cu serviciul? Nu mai pot să amân întoarcerea ta la firmă pentru mult timp. Trebuie să înţelegi ce e mai bine pentru viitorul tău.”

Discursul acestuia fu întrerupt brutal de tânăr care riposta astfel:

”Dar ţi-am spus că nu am de gând să mai pun mâna pe volan după seara aceea. Nu o să mă mai urc în maşină niciodată pentru nimic în lume! Nu mă puteţi obliga!” Apoi se ridică de la masă, deschise uşa de la intrare, ţipând pentru ultima dată ”Lăsaţi-mă o dată în pace!”, apoi o trânti în urmă-i, lăsându-i pe cei doi într-o tăcere profundă.

   Porni în fugă spre alee, iar, după ce făcu dreapta spre magazinul alimentar din colţ, trecu pe lângă toate casele vecinilor, ajunse în cele din urmă la cimitir. Aici, câmp deschis, pietre funerare şi flori. Îşi continuă drumul binecunoscut şi când ajunse la locul de veci al lui Sally, nu mai ezită şi se prăbuşi în genunchi istovit de puteri.

   Lacrimi amare încep să-i curgă pe obraji. Pe semne că durerea era mult prea mare pentru un trup atât de mic. Îşi scoate din buzunar o poză, iar apoi îşi lasă capul să atingă piatra scrijelită cu numele iubitei sale. O vede în fotografie. Cât de frumoasă era! Acest „era” îl înebuneşte. Revede toate amintirile, tot trecutul petrecut împreună, dar şi seara aceea fatală.

   Nu era nevoie să-şi amintească ceva pentru că datele erau atât de clare încât parcă în momentul acela retrăia tot. Conştiinţa sa se îndreaptă către acea zi de 2 februarie, acum 4 luni. Jeff şi prietena tocmai ce se întorceau dintr-o mini vacanţă de weekend. Petrecuseră 2 zile frumoase la munte, iar acum erau cu maşina la 40 de km de casă. Totul fusese atât de bine, dar...

   Au întârziat puţin, iar întunericul şi-a lăsat amprenta şi pe şoseaua cu pricina. Cei doi tineri îndrăgostiţi râdeau şi se bucurau de viaţă. Asta până când un şofer imprudent şi sub influenţa alcoolului intră brutal cu maşina în a lor şi provoacă inevitabilul. Jeff nu a putut face nimic, oricâtă experienţă de şofat ar fi avut în meseria sa. Aşa că, pe lângă lunile de spitalizare pe care a trebuit să le suporte, a mai pierdut-o şi pe scumpa lui Sally.

   Acum plângea înăbuşit. Lacrimile amare-i udaseră fotografia. Era lipsit de puteri şi se simţea neajutorat. Nici nu bănuia, în marea sa durere, că undeva, dintr-o altă lume ca a lor, Sally îl privea şi-l auzea emoţionată. Exact în acea secundă, sufletul ei era acolo în cimitir şi-l atingea uşor pe spate, sperând să-l consoleze. Dragostea lor fusese atât de puternică încât nici moartea nu-i despărţise.

„Nu vreau să mai conduc nici o maşină cât o-i trăi...dar avem probleme cu banii şi ar trebui să mă întorc la muncă. Cei de la livrări mi-au dat un timp destul de mare pentru a-mi revenii, dar nu pot. Ce să fac dacă din vina mea ai murit? Dacă plecam pe ziuă, aşa cum a fost stabilit, nu mai se întâmpla tragedia, dar am vrut să mai stăm. E numai vina mea...”, zicând aceste ultime cuvinte, îşi acoperi faţa cu palmele, punând capul şi mai jos spre pământ.

La auzul acestei confesiuni, fantoma-şi rezemă tâmpla pe spatele tânarului şi spuse:

„Nu e vina ta. Înţelege, te rog. A fost o întâmplare nefericită care a avut urmări. Tu trebuie să-ţi reiei viaţa! Ai tot viitorul înainte.  Eu te voi aştepta, iar apoi vom fi din nou împreună.” , spunea sufletul lui Sally, dar nu el nu o auzea. Oricât de tare ar fi strigat, băiatului îi era imposibil să o vadă.

”Sunt derutat. Ce ar trebui să fac mai departe?”, întreba tânărul cu o voce scăzută, mângâind piatra funerară.

”Trebuie să lupţi! Pentru iubirea noastră şi pentru tot ce a fost frumos! Fă-o de dragul meu, pentru că ştii că nu aş fi acceptat să renunţi aşa uşor la fericire şi la cariera ta profesională. Adu-ţi aminte că despre asta îţi spuneam în maşină în noaptea aceea!”, iar prin iubirea nemărginită pe care i-o purta, îl făcu să se se gândească la asta, chiar dacă nimeni nu-i spusese nimic atunci.

   El, ca prin minune, în vâltoarea aceea de sentimente ce-l apăsa, îşi aminti exact acea secvenţă din filmul vieţii sale, cu o oră înainte de accident, în care ea îi spusese lunându-l în braţe fericită: ”Jeff, eşti singura persoană pe care am văzut-o aşa încăpăţânată, dar totodată curajoasă. Dar ştii ce te face pe tine special? Faptul că nu renunţi niciodată”...Tânărul  rămase uimit pentru că până acum nu a luat în seamă acel moment. Era tare straniu, dar totuşi, acest gând parcă era răspunsul indirect al preocupărilor sale.

   Dintr-o dată se simţea mai bine, lacrimile nu-i mai curgeau atât de tare pe obraji, iar respiraţia începuse să-i revină la normal. Iar fata nu contenea să-l mângâie şi să-i spună vorbe blânde, pe care el nu le auzea, dar care aveau totuşi un efect asupra stării sale. Într-o jumătate de oră, plânsul încetase, şi cu acest tratament neştiut de el, chiar şi gândurile i se liniştiseră. Deşi avea aceeaşi problemă, acum parcă putea să reflecteze mai bine asupra ei şi să-i găsească chiar o soluţie.

”Ştiu să conduc o maşină, asta e cert, dar poate iar o să păţesc ceva rău”, ofta el îngrijorat.

”Dar nici nu ai încercat. Eşti un şofer minunat şi extrem de atent. Te descurci foarte bine şi o să faci faţă oricăror cerinţe, pentru că, la urma urmei, nu e atât de greu.”, îi spune ea mângâindu-l ,de asta dată, pe faţă. El se ghemui tot mai lângă inscripţie de parcă-ar fi simţit că e cineva acolo care-l protejează.

”Gândeşte-te, ce ai să faci pe viitor? Părinţii tăi au deja o vârstă şi nu te pot susţine financiar  toată viaţa. O maşină este ceva indispensabil, pe care orice bărbat ar trebui să o stăpânească. Eşti suficient de matur să-ţi dai seama, da?”, spuse Sally zâmbind, parcă alintându-l.

   Ciudat este că la asta se gândea şi el. Să fie oare puterea divină ce dădea dragostei lor posibilitatea de a comunica? Nu cred că vom putea ştii vreodată, dar cert este că Jeff, după câteva ore de stat în linişte alături de iubita sa, era lucid şi conştient că va trebui să conducă. Astfel că, în cele din urmă, se ridica în picioare şi-şi luă rămas bun:

”Ne vedem, iubito. Să ştii că mi-am domolit nervii.”, adresându-se pietrei funerare, vizibil fericit. Ezită puţin uitându-se la cer şi continuă: ”Vai, Sally, ce bine m-aş simţi dacă aş ştii că tu mă poţi auzi de acolo. Oricum, ştiu că mă ai în grijă. Nu ştiu dacă merit, dar tu asta faci.”

   Rămase o clipă pe loc, iar Sally luă cuvântul: ”Sunt chiar aici. Promit că nu am să te las niciodată. Făgăduieşte-mi şi tu că ai să duci la bun sfârşit totul.”, şi zicând acestea îl sărută pe obraz.

   Băiatul zâmbi, gândindu-se la clipele frumoase, iar apoi zise cu voce tare: ”Nu mă las! Pentru tine, Sally. Promit că am să reiau şofatul.”

   Zicând acestea păşi spre ieşirea cimitirului, lăsând-o pe fată acolo uitându-se în direcţia sa şi schiţând un zâmbet. Iar, după ce el nu se mai vedea la depărtare, sufletul lui Sally dispăru şi el în neant.

   Ajunse în cele din urmă acasă. Imediat cum îl văzu, mama îl luă în braţe, iar domnul Dunken îşi exprimă părerea de rău pentru discuţia lor, dar şi teama că băiatul ar fi păţit ceva. Cei doi erau bucuroşi pentru revedere, iar când Jeff le spuse că o să-şi reia munca, aceştia erau în delir. Nu vroiau să afle cauza acestei răsturnări de situaţie, ci savurau din plin momentul ca în familie.

...

Noaptea, când tânărul stinse becul pentru a se culca, aruncă o privire pe geam. În clipa aceea văzu o stea căzătoare, iar imaginea lui Sally îi apăru în minte instinctiv, aşa cum fusese ea, candidă şi extraodinar de frumoasă. Adormi cu gândul la ea, cu zâmbetul pe buze, neştiind că undeva, în altă lume, şi ea se gândea tot la el.

2. Botezatu Paula

   Statea langa mormantul ei, in spatele cimitirului si se uia in pamant. Se simtea pustiit, ca si cum cineva i-ar fi smuls inima din piept, lasandu-i un mare gol care il inghite incetul cu incetul. Durerea era insuportabila si parca, cumva, ireala. Inca nu ii venea sa creada ca ea a murit, desi trecusera patru zile. Isi aminteste iar cum a murit ea cateva suspine i se opresc in gat. Vroiau sa plece. Sa fuga. Totul parea atat de incitant si de nou, incat nu le mai pasasera ce lasau in urma. Kate isi impachetase in graba doua valize si le aruncase pe bancheta din spate, si se urcase in locul de langa sofer, punandu-si ochelarii de soare si chicotind. In sfarsit, scapa de familia ei mult prea autoritara care ii spunea mereu ce sa faca, ii planifica viata, fara sa o lase sa ia propriile decizii. Si in sfarsit ea decisese! De una singura! Si inca ce decizie... Stia ca ii va schimba viata, dar nici nu-si imagina in ce mod. Seth, pe locul soferului, ii zambea, radiind de fericire. In sfarsit putea avea fiinta aceasta minunata numai pentru el, ii va putea vedea chipul cand va deschide ochii in zori si o va putea face fericita, fara sa-l impiedice nimeni.Vorbeau si radeau in timp ce masina aluneca usor pe drumul plin de serpentine. Kate se apropie sa il sarute si el inchide ochii. Nu vede intersectia, si nici camionul care venea cu viteza spre ei. Soferul camionului, vazand masina prea tarziu, incearca sa o evite, dar camionul masiv intra cu toata forta in micutul VW. In portiera de langa sofer. Se aude apoi un tipat, de animal ranit, dar Seth nu isi da seama daca de la el sau de la Kate. Kate... Se uita langa el, iar imaginea corpului mutilat i se impregna in memorie. Ceva se rupe in el, iar o durere acida incepe sa il macine. Ii ia capul in maini, urland la ea sa se trezeasca, chemand ajutoare. Lacrimile ii incetoseaza vederea si o strange in brate. Nu-si aduce aminte cat timp a stat acolo, dar la sosirea ambulantelor, el inca ii strangea corpul, acum rece, in brate, plangand in hohote. Doctorii incearca sa o ia pe Kate, strigandu-i ca e moarta, dar el tot nu ii da drumul. Nu poate fi moarta. Se simtea de parca mergea sub apa, vocile celorlalti fiind doar o cacofonie de sunete. Dar nu le baga in seama. Incepe sa creada ca e doar un cosmar, ca asa ceva nu poate fi real, si un ras sinistru ii iese din gat. Apoi durerea il copleseste din nou si cade la pamant, strigandu-i numele. Kate...
   Parintii fetei inca il invinuie pe el, desi a incercat sa le explice ca nu are nici o vina. Toata lumea il priveste de parca l-a vazut pentru prima oara in viata. Si se simte atat de singur, de ranit. Singurul gand care inca ii mai circula prin minte este " Kate, de ce m-ai parasit? De ce ea?!" De ce...
   Deschide ochii si vede iarasi piatra rece ape care este trecut numele ei. Se ridica si, fara sa-si dea seama ca rosteste cu voce tare, spune : "Vei fi mandru de mine.Iti jur!" Si pleaca...


3. Elena Costea (Myuuki)

«Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește.» (Corinteni 13,4)

Dragostea nu poate fi altceva decât o manifestare macabră a sufletelor noastre solitare. Dragostea e ca o adiere a vântului de vară care, cu timpul, se transformă într-un uragan învolburat gata să strice, să distrugă să mistuie totul în calea ei. Cu o putere arzătoare ea se amestecă cu lumea, lăsându-se pradă iluziilor ei magnifice, dar dragostea nu beneficiază de ceea ce numim noi bucurie și frumusețe.

Dragostea-i un extaz al durerii, care se-nvârte cercuri, cercuri spre un nimic suprem, lăsând în urma ei negrul ars al lăstarilor săi amăgitori.

Șoapta ei – măgulitoare, antică, cu versul ei veridic, cu tonul blând și mistuitor, gata să sară între război și pace, gata să fericească, gata să ucidă, se înalță mai presus de orice divinitate milenară a civilizațiilor pământene.

Un mic răgaz oferă doar celor ce îi cad în mreje – ea îi aduce pe o cale a pierzaniei mai incoloră decât aerul ce îl tresaltă spasmodic. Tusea ei – model de înțelepciune – dă o ieșire din iubirea amnzeică a sufletelor împrăștiate în eter.

Ce-i dragostea? Dragostea-i un element sobru, vital ție și mie. Ea ne ucide miezul inimii, îl mușcă cu o poftă acidă, îl îndoaie, îl spulberă și-l șterge.

Voiai să dai un rost iubirii, dar ce-i poți spune tu acum, când iubirea noastră roșie a ars în negru? Când doar o lespede-mbibată-n sângele trecutului nostru mai răsare ca umbră a ceea ce a fost? Când milenara, când eterna, când irespirabila nostră iubire a rămas doar un ecou în Univers

Ai simțit vreodată că aerul plămânilor tăi se stinge? Eu sunt aici și zac în eternitate – dar tu? Tu dormi în somnul tău pământesc, cu griji în ridurile frunții, dar somnul meu? Tu uiți de toate, dar eu, în eternitatea plumbică ce mi-a fost dat?

Dragostea poate să existe, căci dragostea e cea care ne dă viață. Dragostea ta – arin amar – se sluberă încet.

Eu sunt aici. Etericul dragostei e pe moarte. Îl vezi?

Sigur că-l vezi.

Cu greu respiră, cu greu aerul mai pătrunde în plămânii lui sfârtecați de-atâta dragoste agonizantă. Obsedant el își întoarce privirea spre noi. Și tu-l privești. Ori știi că e aici. Că sunt aici, lângă tine.

Că mâna mea îți atinge încet umărul, că dragostea își face loc, lăsând în urmă ura. Știi? Toate astea – și multe altele – se împletesc între noi ca șerpi groși de venin.

Picătură după picătură, timp după timp, rană după rană, imaginație după imaginație, speranță după...

Speranță? De unde vine? Mă privești – privești prin mine. Departe, privirea ta e cu fiecare secundă mai îndepărtată, mai senilă. Sunt chiar aici – strig. Către tine, dar tu nu mă vezi, căci moartea e mai presus de viață și dragostea...mai presus de toate. Și dragostea, e ea, mai presus de toate? E dragostea eternă?

Zbor – tu te ridici. Nu-nebunești, dar picioarele tale o iau la goană. Ești mort, mai mort ca mie, o stafie. Și te împiedici, și cazi, și-njuri, și te ridici, și suflii greu, și zbieri, și iar te lași către pămnânt, ca într-o agonie ezoterică.

Mâinile tale se împletesc cu moartea. Iarba mi-e martoră că te ridic. Cerul e sus, dar noi cădem. Pământul e nergu. Oamenii nu sunt oameni. Oamenii sunt făpturi ale dragostei magnifice.

Dar dragostea-i labilă.

Dragostea e singura care ne-apare-n față. Nu are-o formă. Nu o vedem, dar șim că e aici. Ne este martoră. Ea face-un semn, tu te ridici. Ochii ți-s goi.

Cu niște ochi mari, cu o mână înclinată înspre cer, cu capul în pământ, șoptește-un cântec subțire.

Extaz. Extazul morții. Genunchi-i tremură și se șterge în infinit.

Și rămânem lângă piatra rece, singura care mai poartă inscripția unei existențe versatile.

4. Iulia Neagoe

Atat de neasteptat

   Numele meu este Jessica…am 16 ani (aproape 17) si consider ca ii cunosc pe oameni din departare. Dar nu si pe el , pe Adonisul MEU brunet cu ochii sai atat de negrii (carbunii ii imita cel mai bine , si sunt sigura de asta penru ca ii vad flacarile) si zambetul de smecheras care nu il paraseste niciodata. Eu..atat de atenta…mereu am avut capul pe umeri..pana sa apara el in universal meu. Cine ar fi crezut ca e asa cum e….Mi-a oferit atentie atunci cand ma simteam abandonata. O sa va povestesc..

   Locuiesc in Constanta si e deajuns sa platesc 2 lei la microbuz si ajung pe plaja. Lucrul pe care il ador..care ma linisteste ..este sa urmaresc apusul si sa reflectez la bucuriile si la problemle de peste zi. Asta am facut si in ziua in care m-am certat atat de rau cu mama (motivul nu mi-l mai amintesc pentru ca nu vreau) si am plecat atat de brusc si de neasteptat din casa, atat furioasa cat si cu lacrimi in ochi spre locul care ma putea calma si ajuta in acel moment. Era o zi destul de draguta incat sa pot sa stau pe nisip si sa privesc in nestire cum valurile se lovesc de tarm atat de tare incat se spulbera…Asa voiam sa se intample si cu nervii si supararea mea pentru ca aveam nevoie de liniste si calm. Eram atat de concentrate pe ale mele incat nu am observant cand un baiat ciufulit bine cu bermude si o camasa descheiata (albastra…care il avantaja atat de mult ) s-a asezat langa mine si a intrebat atat de incet incat abia am auzit esenta:

- De ce sunt intotdeauna tristi ochii frumosi…si e o raritate sa ii vezi bucurandu-se?

   M-am intors atat de brusc catre el atat din uimire ..cat si curiozitate ..cat si furie pentru ca nu ma consideram o “puicuta ” la ananghe care trebuia salvata prin “vrajeli”. Cand i-am vazut fata am ramas muta pentru ca era atat de serios (si frumos) incat nu am mai avut cuvinte…Am murmurat un ..:

- Nu stiu…Dar tu de ce esti aici? Am intrebat atat de timid incat a facut un efort sa inteleaga.

- Am crezut ca ai nevoie de companie, eu sunt Daniel..si mi-a intins mana…

- Aa..eu sunt Jessica…Jess pentru prieteni..

   Nu stiu de ce am spus asta avand in vedere ca Jess era numele pe care ma striga o singura persoana si anume Tania, cea mai buna prietena, in rest toata lumea imi spunea Jessie…probabil ca a fost un impuls (sigur a fost unul..de undeva din adancul meu ) care imi spunea ca pot avea incredere in el. Ceea ce a fost cu adevarat curios a fost ca am stat cel puntin 10 minute uitandu-ne unul la altul fara sa rostim un cuvant, iar singurele care intrerupeau linistea erau valurile cu atat mai rare si mai linistite pe cat erau si sentimentele de furie din adancul meu. Tarziu am realizat ce se intampla si am spart tacerea…

- De ce esti aici…langa mine, simtind ca intrebarea asta ma macina atat de tare incat nu am mai putut rezista.

- Ai trecut in graba pe langa mine si cand am vazut cat esti de trista am vrut sa vad ce se intampla, a spus atat de dezinvolt si eu incercam sa imi aduc aminte daca asa a fost cu toate ca nu am dat atentie celor din jur in drum spre locul meu special. 

- Poi, multumesc ca esti aici, am spus atat de sincer incat nuci eu nu am realizat cat de sincera si bucuroasa eram ca el e acolo, langa mine.

- E o placere pentru mine, esti prima persona care mi-a atras atentia in felul asta. Cu atat mai mult mai bucur ca te simti bine in compania mea.

   In acel moment un alt impuls si-a facut aparitia si am simtit un fior in timp ce ma apropiam de el si imi sprijineam capul de umarul lui. Atunci si-a intors privirea  pentru a o intalnii pe a mea. Il surprinsesem si in acelasi timp se astepta, isi dorea, am stiut asta, nu stiu cum dar am stiut. Am vrut din nou sa ii multumesc si l-am sarutat pe obraz. Nu a tresarit, dar i-am vazut flacarile despre care va povesteam. Un alt impuls m-a facut sa ma intreb ce gust au buzele lui cu toate ca nu imi sta in caracter un asa scenariu, dar pur si simplu realitatea a luat rolul imaginatiei si tot ce imi aduc aminte e ca am fost fericita. Buzele sale moi le-au atins pe ale mele si s-au regasit intr-un sarut care as fi vrut sa dureze o vesnicie. Nu am stiut ca ai nevoie de atat de putin ca sa te simti implinita si ma refeream la atentie nu la sarut…cu toate ca nu m-a deranjat chiar deloc.

   De atunci, acea mica fasie de nisip mi-a insorit zilele, acel loc care pentru unii ar putea fi neinsemnat, pentru mine e nepretuit pentru ca este locul meu, numai al MEU. Acolo am capatat persoana pe care nu o pot citi, cu toate ca pare ca o stiu de o vesnicie. Acel loc e caracterizat de “neasteptat “, nu ma pot gandii niciodata la ce as putea face, pentru ca toate vin de la sine. Si atunci am reusit sa deslusesc cuvantul fericire!

5. Gaviota Gavi (Elena G.)

Am crezut ca eram fericita. Viaţa mi se parea vesela, incitanta si fascinanta, dar nu e nimic în comparaţie cu viaţa atunci când eşti îndragostita. Într-o zi mi-am dat seama că viaţa mea era in alb-negru dar dragostea a infrumusetat -o in culori frapante. Fecare noua zi aduce noi culori, surprinzandu-ma. Este ca şi cum m-am trezit într-o lume nouă, lumea formata doar din două persoane.

În această lume, nu mă pot imagina fară el, pentru că noi suntem ca două piese ale puzzle-ului, care se potrivesc perfect impreuna, si nu se vor separa. Este un sentiment foarte interesant pentru mine să văd că mai departe, ca noi vom fuziona într-un singur întreg. Avem chiar şi aceleaşi gânduri şi dorinţe, mă gândesc la ceva şi el va face acelaşi lucru, fără cuvinte. Ne simţim reciproc şi, uneori, nu avem nevoie de cuvinte pentru a exprima gândurile noastre, pentru ca ochii nostri pot spune totul. Mai mult decât atât, este imposibil a descrie astfel de sentimente în cuvinte miraculoase.

Fiecare zi noi ne aduce un nou ocean de emotii incredibile, în care ne scăldam şi de care ne bucuram ca si cum am fi copii mici, DAR partea cea mai distractive este doar pentru ca suntem împreună.

Care sunt visele mele? Cel mai drag dintre ele a devenit adevărat şi acest lucru este cel mai important lucru din viata mea. Soarta mi-a dat sentimentul cel mai preţios, care poate exista si nu imi pot imagina ce mai pot visa. Dragostea face posibil să trăiasc şi să sa ma bucur în momentul de faţă, fără griji cu privire la ceea ce a fost sau ce va fi, ca nu mai conteaza. Simţim bucurie şi emoţie, ne bucuram de fiecare privire, zâmbet, mişcare, cuvântul, iar eu sunt nebună de fericire pentru mine dragostea este un simbol al eternităţii.

Si acum, in ordinea in care s-au inscris:
Smilling Miss a strans 90 puncte.

Botezatu Paula a strans 85 puncte.

Elena Costea a strans 95 puncte.

Iulia Neagoe a strans 75 puncte.

Gaviota Gavi a strans 90 puncte.

FELICITARI Elena! Astept emailul cu datele tale personale (adresa, numele complet si numar de telefon) pe dreams_link_didy@yahoo.com. 

Va doresc o saptamana placuta in continuare si toate cele bune! V-am pupacit.