Ce ati dori sa imi transmiteti?

miercuri, 24 octombrie 2012

Recenzie "Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul" - Oliviu Crâznic

   De ceva vreme mi-am dorit să citesc această carte, mai ales după o perioadă îndelungată în care am auzit numai lucruri de laudă. Iată că dorinţa mi s-a îndeplinit şi nu am fost nicidecum dezamăgită de rezultat. Nu este prima dată când citesc o poveste horror, deoarece ador misterul şi atmosfera creată, dar Oliviu Crâznic este primul autor român modern care reuşeşte să mă impresioneze şi să mă facă să fiu mândră că avem asemenea talente.   
Synopsis:
   Nobilul Arthur de Seragens primeşte o invitaţie de nuntă neaşteptată de la frumoasa contesă Josephine, o simplă cunoştinţă ce îi fusese prezentată de bunul său prieten vicontele de Vincennes. Chiar dacă este sigur că intenţiile acesteia nu sunt cele mai curate, acceptă să meargă pentru a trece mai uşor de perioada de suferinţă cauzată de o iubire distrusă, dar şi la îndemnul prietenului său în care are încredere. 
   
   După o călătorie destul de lungă până la Castelul Ultimelor Turnuri, Arthur descoperă că nu este singurul invitat ales cu grijă şi cu un motiv necunoscut de ei, părând pregătiţi de o adevărată reprezentaţie. Printre aceştia se numără persoane importante precum vicontele Vincennes, baronul Von Walter, frumoasa Giulianna Sellini, temutul inchizitor Albert de Guy, dar şi alţii la fel de cunoscuţi. Oricare ar fi scopul participării lor, rezultatul nu poate fi decât unul dezastruos.

   Acţiunile se desfăşoară cât se poate de normal până la începerea serii, când lucrurile scapă de sub control şi iau o întorsură periculoasă. Oaspeţii mor unul câte unul, iar vinovatul este o creatură diabolică, inumană, care loveşte fără milă pentru a-şi stăpâni foamea. Ceea ce îi înspăimântă grozav este că ea poate lua chip uman şi nimeni nu poate ştii cu siguranţă cine este.  

   Superstiţiile şi nefirescul sunt la ordinea zilei precum mă aşteptam, iar personajele se învinuiesc una pe alta, distrăgând atenţia asupra adevăratului vinovat. Pe parcursul lecturii am fost eu însămi un detectiv, i-am suspectat pe toţi rând pe rând, dar am fost surprinsă la final să descopăr că m-am înşelat. 


Părerea mea:
   Am fost tare impresionată de modul în care autorul a construit universul în care se petrec evenimentele, unde se împletesc mai multe epoci şi obiceiuri. Chiar dacă nu se face referire la o anumită perioadă în timp sau spaţiu, totul se îmbină cu brio şi nu dă impresia că ar lipsi ceva. Destul de târziu m-am gândit la acest aspect, dar nu mi s-a părut deloc deranjant. Cred că alegerea autorului a fost inspirată, deoarece permite lărgirea orizontului şi a posibilităţilor. Apariţia monstrului şi aducerea în discuţie a atâtor zvonuri presupuse a fi de ordin supranatural îşi găsesc locul în această lume şi măresc misterul.    

   Postfaţa oferită cititorilor pentru a înţelege pe deplin intenţia autorului şi creaţia în sine este un dar nepreţuit, o invitaţie unică în spatele cortinei. Acolo este descris fiecare element ce apare pe parcursul lecturii, care a reprezentat un rol important pentru inspiraţia lui Oliviu Crâznic.    

   M-am putut bucura pe deplin de descrieri de toate genurile, de la caracterizări de personaje până la acţiunea înfricoşătoare ce respectă genul horror. Nu a fost atât de "dark" cum mă aşteptam, însă mi s-a făcut pielea de găină de câteva ori.    

   Singurul inconvenient mi s-a părut a fi alegerea numelor şi a titlurilor personajelor, cu care m-am obişnuit mai târziu decât de obicei. De câteva ori m-am oprit pentru a-mi da seama despre cine este vorba exact, dar cred că depinde de fiecare în parte. Totuşi personajele sunt caracterizate pe larg, prin prisma lui Arthur, personajul principal, ceea ce te ajută să simpatizezi cu ele şi chiar să le îndrăgeşti într-o oarecare măsură.    

   Vă recomand cu drag această carte, în special iubitorilor de acest gen care sunt sigură nu vor fi nemulţumiţi la final, dar şi celorlalţi care doresc să guste şi altceva decât ce au fost obişnuiţi.  

Citate: 
   " Se poate să fi avut şaptesprezece ani, poate şaptesprezece şi jumătate. Frumuseţea ei nu se poate descrie. Chipul angelic încadrat în bucle blonde şi cârlionţate, prinse parţial pe spate cu o panglică de mătase roşie, faţa fină şi aristocratică, albă ca laptele, ochii căprui-aurii, genele lungi, buzele mari şi roşii care schiţau un surâs amuzat, dar deloc răutăcios, cerceii imenşi de aur fin în urechiuşele delicate, nasul puţin în vânt, de prinţesă răsfăţată, gâtul delicat încadrat cu un colier minunat de aur, toate ar fi făcut-o să arate ca o zeiţă, dacă n-ar fi fost atât de copilă. Dar puritatea care emana din ea, ca o aură, schimba prima impresie şi te deturna de la orice gânduri ţi-ar fi venit, făcându-te să te simţi intimidat şi vinovat, căci era evident că stai de vorbă cu un înger. " - descriere Adrianna de Valois.

   " Îmi este foarte greu să descriu ce anume se auzea. Era un fel de pas greu, târşâit, ca de şchiop, ca de şchiop care cară cu el o greutate. Dar în acelaşi timp auzeam clar şi un clipocit, ca şi cum mersul era lichid, ca şi cum cel ce se apropia se apropia prin noroaie. Dar nu era nici un fel de noroi pe culoarul care ducea la camera mea, şi eram al naibii de sigur că venea fix încoace. "

Notă: 5/5