Ce ati dori sa imi transmiteti?

luni, 30 martie 2015

Recenzie „Mincinoșii” de E. Lockhart (cu spoilere!)


Descriere: 
O familie frumoasă și distinsă.
O insulă privată.
O fată vulnerabila și îndrăgostită.
Un băiat curajos, plin de pasiune.
Un grup de patru prieteni, Mincinoșii, a căror prietenie se dovedește a fi distructivă.
O revoltă. Un accident. Un secret.
Minciună după minciună.
Dragoste adevărată.
Adevărul.

„Bine-ați venit la minunata familie Sinclair.
N-avem niciun criminal.
N-avem niciun dependent.
N-avem niciun ratat.
Familia Sinclair e compusă din indivizi atletici, înalți și frumoși. Suntem democrați, cu avere, din tată în fiu.
Nu contează dacă unul dintre noi e îndrăgostit până la disperare, absolut până la disperare.
Atât de îndrăgostit încât trebuie luate măsuri la fel de disperate.
Nimeni n-are nevoie de nimeni.
Nimeni nu greșește vreodată.
Trăim, cel puțin pe durata verii, pe o insulă privată, în apropiere de linia de coasta din Massachusetts.
Poate că asta este tot ce trebuie să știți.“

Citește Mincinoșii. Și dacă te întreabă cineva cum se sfârșește, minte, pur și simplu!

Părerea mea:
Înainte să vorbesc despre acțiunea acestei cărți și să-mi exprim părerea trebuie să menționez că m-a ajutat foarte mult faptul că nu m-am documentat despre ea înainte. Nu am citit nici măcar descrierea. Știam doar că booktuberii pe care îi urmăresc din America o lăudau, așa că am fost curioasă să descopăr dacă merită atenția care i se oferă. Apoi am ales împreună cu cei patru prieteni ai mei din Cartepidemia să o citim pentru luna februarie și nu m-am putut opri să nu o citesc imediat ce am luat decizia în acest sens. 

Așadar avem în prim plan o familie foarte bogată pe nume Sinclair ce deține o insulă privată, un loc cu care se mândresc și unde aleg să își petreacă fiecare vară. Ni se oferă un portret robot, impresionant, care te face să crezi că este perfectă din toate punctele de vedere, dar de fapt există numeroase probleme cu care se confruntă și pe care le ignoră. Personajul nostru principal este Cadence, o tânără de 18 ani care în prezent suferă de amnezie și încearcă să își dea seama ce s-a întâmplat în vara cu numărul 15 și de ce s-au răcit relațiile între ea și Mincinoși, grupul pe care îl forma împreună cu verii săi Mirren, Johnny și băiatul de care era îndrăgostită, Gat. În urma respectivelor evenimente de care nu își amintește s-a ales cu niște migrene teribile care o fac să simtă că pierde controlul și alege să se izoleze de cei din jur. Asta până când consideră că trebuie să afle adevărul și se întoarce pe insulă.

Povestea începe cu un trigger emoțional pentru ea, dar și pentru întreaga familie care nu se descurcă să treacă peste dezamăgiri, preferând să le ignore, și anume momentul în care tatăl ei le părăseşte pe ea și pe mama ei cu singura explicație că nu mai poate trăi în mediul fals creat de familie. Apoi ne povestește despre verile petrecute pe insulă alături de prietenii ei și de aici lucrurile prind culoare.

    
Acum după ce v-am descris pe scurt acțiunea haideți să vă spun ce impresiile mi-a lăsat. Apreciez foarte mult o carte care mi se descoperă puțin câte puțin, iar aceasta și-a făcut treaba cum trebuie. A fost o lectură rapidă, care m-a prins și care pe alocuri mi s-a părut asemeni unui poem din cauza propozițiilor scurte care se desfășurau cursiv înaintea mea. Faptul că am citit-o în engleză a ajutat și nu a devenit un impediment cum a fost pentru Irina. Un alt lucru care m-a captivat a fost misterul din jurul amneziei, pe care îl pot asemăna cu un voal, cu o ceață densă. Intri în joc și continui pe drumul pe care ai pornit ghidat doar de relatările lui Cadence, dar nici măcar ea nu are răspunsul la toate întrebările. Asta mi-a sporit interesul pentru că nu știi cum să o încadrez și m-am întrebat mereu: „Este oare de încredere?”. Astfel am devenit un mic detectiv pus pe fapte mari. Simțeam că la final voi avea parte de un bang, dar nu știam în ce măsură mă va impresiona. Da, a reușit și din această cauză i-am dat 5 fluturași din 5. 

Lipsuri:
Mi-ar fi plăcut să se axeze mai mult pe definirea personajelor ca individualități, deoarece le-am simțit doar ca niște cunoștințe oarecare de care nu îmi prea pasă. Totuși ca grup au fost cât de cât ok. Mi-au amintit de anii copilăriei, ceea ce a fost plăcut. În ceea ce o privește pe Cadence, ea reușește doar la final să îmi câștige simpatia într-o anume măsură, ceea e păcat din punctul meu de vedere. Ar fi putut fi îmbunătățit acest aspect. De asemenea, autoarea dorește să transmită niște mesaje foarte importante, dar nu cred că ele își ating scopul. Ca să nu mai spun că legătura amoroasă, îndrăgosteala dintre ea și Gat a părut de umplutură, așa că am preferat să nu îi dau prea mare importanță. Pentru mine ar fi putut să fie doar prieteni buni și impactul ar fi fost același.    

Recomand această carte celor care vor o carte intrigantă care va reuși să te captiveze dacă îți place stilul interesant, liric pe care autoarea îl abordează. 

Nota mea:
5 fluturași din 5

Puteți viziona și Live Show-ul Cartepidemiei mai jos: 

luni, 23 martie 2015

Vlog: The ultimate book TAG


                                        DIANA

vineri, 20 martie 2015

Tupperware sărbătorește Ziua Mondială a Apei – 22 martie - într-un mod inedit!

   20 Martie, așa zisa primă zi a primăverii. Știu că vremea de afară nu se prea ține de promisiune, dar iată un eveniment pentru care merită să ieșiți din casă. Este vorba despre reciclarea sticlelor din plastic organizată de Tupperware care oferă cadou o Sticlă ECO Tupperware de 500 ml dacă aduceți cu voi 10 sticle de plastic la sediul lor din orașele participante. Aceștia vă așteaptă astăzi 20 martie în Brașov să arătați cât de important este mediul pentru voi. 

Mai multe informații găsiți în comunicatul de mai jos. 



În acest an, Tupperware va sărbători Ziua Mondială a Apei (22 martie) concomitent în mai multe țări din Europa, compania lansând o invitație către toți cei care doresc să contribuie în această zi cu un mic gest la eforturile noastre de a avea un mediu mai curat.

Tupperware Romania, va organiza la sediile distribuitorilor săi autorizați din București, Constanța și Brașov o acțiune de colectare a sticlelor de plastic (PET). Fiecare persoană care va aduce minim 10 sticle de plastic va primi cadou o Sticla ECO Tupperware de 500 ml, un produs excelent atât pentru adulți cât și pentru copii.



Sticla ECO este unul dintre cele mai populare și mai bine vândute produse ale companiei americane, fiind realizată dintr-un material special care nu permite transferul de particule, asigură retenție termică pentru o perioadă de timp (sticla este rezistentă atât la un conținut rece cât și la conținut fierbinte), nu păstrează mirosul și nu se pătează.
Reciclând un ambalaj de plastic economisim energia necesară funcționării unui bec de 60W timp de 6 ore! Tupperware lansează provocarea de a reduce numărul de recipient tip PET utilizate pentru apă/sucul zilnic și oferă o alternativă ECO.


Programul de colectare a sticlelor la distribuitorii Tupperware este următorul:
Brașov – 20 martie – partener Rian Consult
Constanța – 21 martie - partener MM Recycling
București – 22 martie – partener Rosal SA

Program:
12.00- 18.00: Brașov
9.00-18.00: Constanța
10.00 – 18.00: București

În cadrul campaniei vor fi oferite :
500 sticle în Brașov
250 sticle în Constanța
280 sticle în București

Sediile Distribuitorilor autorizați Tupperware vor fi deschise în aceste zile tuturor vizitatorilor și îi vor aștepta pe aceștia cu numeroase surprize.


***
Tupperware Brands Corporation este o companie care comercializează recipiente cu sigiliu revoluționare pentru depozitarea alimentelor. Timp de peste 60 de ani, compania și-a extins activitatea în peste 85 de țări din întreaga lume. În Europa, piețele cu tradiție sunt Germania, Austria, Italia și Franța, unde Tupperware® este prezentă de peste 30 ani, în timp ce în România și Bulgaria compania s-a deschis în mod oficial în aprilie 2011. În România, Tupperware® este prezent la nivelul întregii tari prin intermediul Prezentatorilor săi iar în București, Brașov, Baia Mare, și Constanța are sedii ale Distribuitorilor autorizați.

joi, 12 martie 2015

O zi perfectă pentru meditație...

A trecut ceva timp de la ultima postare "în scris" pe blog, încât mă întreb uneori dacă mai pot forma o frază coerentă sau dacă mă mai numesc blogger în aceste condiții. Îmi doresc să pot scrie la fel de repede precum gândesc, la fel de ușor precum citesc și ca fiecare idee ce-mi trece prin minte să își găsească locul și să nu se piardă cum a apărut, într-o clipită. Atunci lucrurile ar deveni mult mai simple.

Dar să vă explic cum funcționez într-o zi obișnuită. Mă împart între două activități: facultate și literatură. La facultate devin una cu spitalul, suntem o echipă, mă simt ca și cum m-aș întoarce acasă, în elementul meu. Se observă în mișcările mele, în lejeritatea cu care merg pe coridoarele pline ochi. Nu mă intimidează, din contră, îmi place și mă bucur de fiecare moment. Apoi este timpul să merg acasă, cu trenul, și aleg să mă pierd în cărți. E mai relaxant să citești decât să creezi o legătură cu o persoană necunoscută, să porți o conversație, când socializarea de peste zi te-a epuizat complet. Până la urmă nu e așa ușor să lucrezi cu oamenii. Și timpul trece mai repede.

Ziua de astăzi este una dintre acele zile obositoare, petrecute în picioare și fără pauze, care te seacă de puteri până când nu mai știi ce trebuie să faci, la ce stație să cobori și unde te afli. E ziua în care m-am hotărât să nu las praful să se așterne peste blogul meu, de aceea vreau să petrec alături de voi câteva minute, să vă aduc aminte că mai exist și că nu am uitat de voi.

Este timpul pentru o nouă serie de postări de suflet, să revin la forma anterioară. Vreau să-mi recapăt entuziasmul, vreau să scriu despre mine, să mă redescopăr, să mă reevaluez. Vreau să scriu din nou povești, vreau să simt din nou acele stări de împlinire când terminam un capitol și găseam idei la fiecare pas, când puteam sta câteva ore în aceeași poziție tastând fără oprire, chiar și după miezul nopții.

Știu că de foarte multe dintre planurile mele s-a ales praful, că îmi doresc să fac multe, de multe ori prea multe, dar pe acesta îl împărtășesc cu voi și astfel poate lucrurile își vor urma cursul de la sine și mă vor duce în direcția dorită
.
PS: Nu mă judecați prea aspru, aceasta este prima postare după o prea lungă vacanță. Vă mulțumesc pentru că-mi sunteți alături și sper să redevenim buni prieteni. Pupici și pe curând.

                             DIANA

Vlog: Wrap up ianuarie & februarie 2015


                                 DIANA

luni, 2 martie 2015

Vlog: TURUL BIBLIOTECII MELE | 2015



Enjoy!

                        DIANA